SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Ana Chloe, invingatoarea de doar 620 de grame

Stiri din Sibiu: Social Adauga un comentariu »

Ar fi trebuit sa se nasca luna aceasta, dar a venit pe lume cu trei luni mai devreme, cu o greutate de doar 620 de grame. Atunci cand s-a nascut era ceva mai mare decat palma unui om matur, insa ieri, in ziua dinaintea externarii, deja cantarea 3,7 kilograme.

Lacrimile din ochii mamei si stralucirea de pe chipul medicului atunci cand vorbesc despre Ana Chloe spun mult despre povestea unei adevarate minuni, despre saptamani intregi de suport respirator pentru micuta de cateva sute de grame, nopti lungi de supraveghere, complicatii si multe altele care insa au avut un final fericit.

O greutate de doar 620 de grame la nastere si o varsta de gestatie de doar 25 de saptamani sunt un record pentru Sectia de Neonatologie din Sibiu, acesta fiind cel mai mic copil care s-a nascut aici si care este externat cu o greutate normala si sanatos.

Micuta a fost spitalizata timp de 111 zile, din care timp de 55 de zile a fost, intr-un fel sau altul, pe suport respirator, iar intubata 37 de zile, spune dr. Livia Ognean, medicul neonatolog care a supravegheat copilul.

Medicul Ognean spune ca pentru a ajuta nou-nascutul sa respire in prima perioada, mai critica, a fost folosit aparatul primit de spital anul trecut printr-o donatie si care este un ventilator cu frecvente inalte, ce presupune o metoda mai putin invaziva si cu mai putine riscuri

"Asta mica a fost o luptatoare!"

in ceea ce priveste sansele la o viata normala ale unui copil nascut cu o greutate foarte mica la nastere, dr. Livia Ognean spune ca depind de complicatiile care apar si de "stofa".

"Asta mica a fost o luptatoare", conchide Livia Ognean.

Medicul isi aminteste de cazul unor gemeni, intre care unul, in decurs de opt zile, putea sa moara cel putin o data pe zi din cauza complicatiilor si a hemoragiilor pulmonare si caruia, in unele momente, nu i-a mai dat nicio sansa. "Am facut tot ce ne-a stat in putinta, dar a razbit fiindca a vrut el", spune Livia Ognean. Atunci l-au poreclit "Motanul".

inainte de a povesti cu mama lui Chloe, dr. Ognean ne insoteste in sectia de Terapie Intensiva, unde mai sunt cativa "pitici", intre care unul de putin peste 700 de grame. Pare incredibil ca un copil poate fi atat de mic, iar prin sticla incubatorului se zareste pielea fina si rosie a copiilor si pieptul care se adanceste la fiecare respiratie. E asa o senzatie de fragilitate incat atunci cand vezi asistentele manevrand acesti copii te sageata gandul ca s-ar putea sa-i strice daca ii ating.

"Degeaba am avea aparatele, daca nu ar fi fetele", ne explica Livia Ognean, vorbind cu drag despre asistentele din Reanimare, care stiu sa-si faca meseria bine.

"Şi pentru noi este o mare multumire cand un astfel de copil este bine si pleaca acasa sanatos. Sunt nopti intregi in care fetele stau cu mainile pe copii, sa nu-si scoata sonda sau ii supravegheaza, iar la final, cand totul este bine, ai multumirea faptului ca toate aceste eforturi au meritat", povesteste medicul.

Urma apoi sa aflu de la mama lui Chloe ceva ce, de altfel, stiam din propria experienta - ca poti numara pe degete zilele in care Livia Ognean lipseste din Terapia Intensiva, ca te impresioneaza si ea, si ceilalti medici din Neonatologie, prin felul in care se ocupa de fiecare copil, oricare ar fi el. Ca doar stiindu-i acolo, pe ea, pe ceilalti medici si asistentele, ai siguranta ca tot ceea ce e posibil, omeneste, se face pentru copilul tau.

Un copil... putin mai mic

Intram apoi in salonul in care este Emilia, mama micutei Chloe, langa patutul in care doarme linistita o fetita cu adevarat frumoasa.

Ne povesteste, cu lacrimile curgandu-i pe obraz, ca lucra pe vas cu sotul ei, cand a aflat ca este insarcinata si apoi a hotarat, impreuna cu sotul ei, care este cetatean maghiar, ca ar fi mai bine sa vina acasa la Sibiu si sa stea aici, cu mama ei, pe perioada sarcinii. Au aparut apoi complicatiile, iar medicii nu i-au dat nicio sansa sarcinii ei. A hotarat insa sa pastreze copilul si sa lase totul in voia lui Dumnezeu.

Povesteste apoi razand, cum sotul ei, care a vazut-o primul pe Chloe, a venit incantat si i-a spus ca "nu e nicio problema, e chiar frumoasa fetita noastra, doar ca e un pic mai mica decat ceilalti copii".

Emilia spune ca initial isi programase sa nasca in Ungaria, sau poate la Brasov, dar in niciun caz in Maternitatea din Sibiu. "Chiar ii spuneam unei prietene ca nici sa ma plateasca nu m-as duce sa nasc acolo", spune Emilia. Avea sa nasca insa aici si sa stea trei luni in spitalul din Sibiu, trei luni in care, marturiseste ca nu a avut nicio clipa senzatia ca s-ar afla intr-un spital din Romania. "Medicii si asistentele de aici spala pacatele unui intreg sistem", spune Emilia.

"Toti sunt tratati la fel. Nu au fost numai asistente, au fost prietenele mele! Aici nici nu-ti dai seama daca e sambata sau luni, in permanenta este aceeasi forfota, iar domnisoara doctor... nici nu stiu cate zile a lipsit din spital in trei luni", spune femeia pe chipul careia se citesc recunostinta si multumirea ca la capatul unui sir lung de nopti si zile grele, totul este bine.
de Sorana Maier


Med Elite



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate joi, 25 octombrie 2012






Poza Zilei Sibiu - Festivalul Medieval Sibiu 2019

Festivalul Medieval Sibiu 2019
~ 20 octombrie 2019 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 26 august 2019 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 27 08 2019 08:17 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter