SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Ati vazut vreodata Cibinul curat?

Stiri din Sibiu: Social Adauga un comentariu »

Sibienii cunosc Cibinul din fata pietei cu acelasi nume.

Cibinul pe care il trec peste podurile amenajate de-a lungul timpului de administratiile locale. Il cunosc pentru ca acolo se scaldau pe vremea cand erau mici si inca nu se inventasera pet-urile, sau pentru ca acolo si-au dus la pescuit copiii, pentru prima data. Desi izvoraste ca rau de munte, Cibinul din Sibiu arata mai degraba ca o canalizare. Ceea ce in multe locuri chiar si este. Şi daca nu va vine sa credeti, Cibinul are locuri in care apa este limpede precum cristalul, rece si foarte buna de baut. Izvorul Cibinului sta bine strajuit de jnepeni uriasi, in varful muntilor Cindrel, bine ascuns de ochii mult prea curiosi ai celor care vor sa descopere firicelul de apa care formeaza cel mai important rau al judetului. Raul pleaca de pe creasta Cindrelului, culege afluentii iar apoi se varsa in Olt, in apropiere de Turnu Rosu. Cindrelul e un munte putin cunoscut de montaniarzi, probabil si datorita faptului ca posibilitatile de cazare in zona sunt extrem de reduse. Cabana de la Fantanele a ars, astfel ca raman ca posibilitati cabana de la Craciuneasa si Paltinisul. Asta daca vrei sa faci traseul intr-o singura zi si te temi sa cari cortul in spate. Cibinul izvoraste la confluenta a doua rauri, Raul Mare si Raul Mic, la 30 de kilometri de comuna Gura Raului. Insa firicelul de apa original pleaca din lacul Iezerul Mare. De la Gura Raului, masina te poate duce inca 20 de kilometri buni. Intr-a-ntaia si uneori a doua, pentru ca drumul e foarte prost. Bucati de stanca ameninta baia de ulei iar cauciucurile se roaga sa nu fie strapunse de coltii pietrelor. Drumul este destul de slab marcat, comparativ cu alti munti din Romania. Iar indicatii nu prea ai de la cine obtine, pentru ca esti in mijlocul pustietatii. Norocul tau daca reusesti sa dai de vreun carutas care isi duce fanul spre sura. Intersectia cu drumul spre Paltinis este prima „semaforizata " de la Gura Raului incoace. Drumul cu bulina rosie duce spre statiunea lui Noica in timp ce triunghiul albastru te duce catre inima Cindrelului. Cabana Craciuneasa este cel mai important reper din drum. Şi locul unde primesti la orice ora o cafea calda, o bere rece sau cea mai buna ciorba de porc pe care am mancat-o vreodata. Cabaniera de la Craciuneasa te intampina cu zambetul pe buze. Chiar si vitelul proaspat nascut pare linistit, impacat. Viata la munte, in aer liber, te pastreaza simplu, amabil si extrem de primitor. Inca o ora de mers si trebuie sa abandonezi masina pentru ca drumul se transforma in poteci taiate de raul care incepe sa se subtieze, semn ca te apropii de izvor. Dupa aproape o ora de mers pe jos, apare cabana de la Rezervatia Iezerele. Şi primele informatii despre zona protejata in care urmeaza sa intri. Chiar in apropiere de cabana, potecile se despart din nou. Una duce spre Şaua Cindrelului iar cealalta spre locul destinatiei noastre, Iezerul Mare. Şi semnele se schimba, linia galbena ia loc triunghiului albastru. Iar poteca pare sa se afunde in necunoscut. Jnepeni de doua ori mai mari ca omul se apleaca unii peste altii. Vor sa iti faca drumul cat mai dificil. Sa apreciezi efortul, muntele si, nu in ultimul rand, rezultatul. Pentru ca dupa cortina de jnepenis se ascunde unul dintre cele mai frumoase lacuri din muntii Romaniei. Iar ca misterul raurilor Cindrelului sa fie complet, jnepenii ascund punctul in care Iezerul lasa firicelul de apa sa scape printre pietre si il dezvaluie de abia jos, aproape de intrarea in rezervatie.

Legenda Cindrelului

Ca mai toti muntii Romaniei, legenda Cindrelului este una romantica. O poveste cu ciobani, domnite si balauri. Se spune ca in muntii din preajma Sibiului traia o frumoasa fiica de cioban. Vestita peste mari si zari pentru frumusetea ei, ravnita de toti muritorii. Soarele ii zambea in fiecare dimineata, frunzele se asterneau in calea pasilor sai. Ciobanii din munti o numeau „Frumoasa Muntilor ". Iar unul dintre ei s-a indragostit de ea. Cindrel era cel mai vajnic dintre ciobani. Nu stia ce-i aia teama. Dar dragostea pentru Frumoasa Muntilor i-a adus sfarsitul. Pe crestele muntilor locuia o familie de uriasi. Iar fata cea mai mare, de-o slutenie rara, nu avea ochi decat pentru Cindrel. Geloasa pe Frumoasa Muntilor si pe inima daruita din Cindrel, si-a pus tatal sa il omoare. Mult l-au plans muntii pe Cindrel. Atat de mult incat din lacrimile lor s-au format doua iezere cu apa limpede precum cristalul, iezerele Cindrelului in care se oglindesc cele doua varfuri, Cindrel si Frumoasa.

Informatii despre cursul raului

Cibinul izvoraste de pe versantul nordic al Cindrelului si se varsa in raul Olt. Cursul are o lungime de 82 de kilometri. Raul este format din doua brate principale, Raul Mare si Raul Mic, care se unesc dupa barajul de la Gura Raului. Cibinul curge in intregime pe teritoriul judetului Sibiu iar suprafata bazinului sau ajunge la peste 2100 de kilometri patrati. Gura de varsare a Cibinului in Olt este in apropierea orasului Talmaciu. Principalii afluenti ai raului sunt Paraul Saliste, raul Hartibaciu si raul Sadu. Pe cursul Cibinului este amenajat barajul de la Gura Raului, care este cel mai mare rezervor de apa potabila pentru orasul Sibiu.
 
de Bogdan BRYLYNSKI


Masini de cusut



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate luni, 24 august 2009






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 28 septembrie 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter