SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Cand ai capatana de scafandru

Stiri din Sibiu: Administratie Adauga un comentariu »

Am mai scris ca mass-media noastra postde­cembrista s-a umplut cu tot felul de insi fara scoala, guralivi, obositori si, pe deasupra, infumurati, ea, mass-media, semanand cu o capra plina de raie, care, in pauzele cand nu rumega, se scarpina cu spinarea de uluci. Doua noi meserii s-au nascut din uterul acestei cornute urat mirositoare: formator de opinie si analist. Daca televiziunile gem de fufe siliconate si comentatori "avizati" in de toate, si nimic, iata ca am dat peste unul eiusdem farinae si printre noi. Desi l-am implorat pe Nicolae Sintea, care-si zice "director distributie", sa nu-mi mai maculeze curtea cu foaia botezata aiurea "Sibiu 100%", subalternii dumnea­lui imi arunca, saptamanal, peste poarta, un brat de hartie care ar putea fi folosita eficient in alte domenii. Şi, daca tot trebuie sa fac curat, am si rasfoit respectiva gazeta viu colorata, in care, pe pagina a doua, am dat peste asa-zisul editorial semnat de chiar redactorul-sef de-si zice Calin Blaga. Dupa poza, pare ferches si cu capul roind de idei, dar citind ce-i iese din calculator, mi-am dat seama ca nu se deosebeste prin nimic de alti agramati cu ifose, comentatori acriti, imbatraniti inainte de vreme. Pe cei care dau pe gura tot ce au in gusa, incerc sa-i inteleg cand stalcesc limba romana, dar cand scrii si nu te fugareste nimeni, nu ai nicio scuza decat, eventual, faptul ca ai lipsit sistematic de la orele de gramatica. Asa se face ca insul (purtand fara jena numele marelui filozof si poet din Lancram) repeta cu voluptate unele expresii gen "ce ne facem ca acum" si "ce ne facem insa cand", "chit ca asteptau" si "chit ca nu aveau" ii imita pe politicienii gangaviti: "Am asteptat... pe premierul Boc" si "avantajele ce le aduce stanga", ca sa nu mai zic de "pisoare si chiuvete de copii", "venisera de obligatie" sau "cineva la tras de maneca" etc. (Acestea sunt doar cele care mi-au sarit in ochi, fara sa le caut anume, dar proba­bil mai sunt.) Bineinteles ca n-am mai citit articolele din celelalte pagini, banuind ca, daca berbecul e tolomac, nici turma nu poate fi mai breaza. Cat despre "ideile" cu care opereaza "analistul" de pe Cibin, e vai si-amar. (Va dau ca tema de meditatie doar una: "Extremele nu reprezinta esenta unui spectru politic". Cum ar zice Coana Efimita: "Nu ma-nnebuni, soro!").

Ramanand in zona cla­sicilor, i-as spune lui Calin Blaga, precum Tudor Arghezi, ca geaba ai capatana de scafandru, daca atunci cand pescuiesti, gandesti si cand gandesti, pescuiesti.


Med Elite



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate marti, 01 noiembrie 2011






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 20 septembrie 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter