SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Carabulea isi rascumpara terenul cu bani europeni

Stiri din Sibiu: Administratie Adauga un comentariu »

Orice reprezentant al statului care se plange de cat de greu "sunt atrasi" banii europeni ar trebui sa ia lectii de la Ilie Carabulea. Omul de afaceri sibian a reusit sa convinga forurile decizionale ca merita sa primeasca bani si pentru un teren pe care sa si-l rascumpere de la o alta firma la care a fost actionar si care are datorii la stat de mai multe milioane de euro.

Terenul in cauza masoara 2.759 de mp si a fost cumparat de catre Ilie Carabulea de la Primaria Sibiu cu 376 de euro, fara TVA, pentru un metru patrat la finalul lui decembrie 2004. In urma unei licitatii. Aproximativ 1,3 milioane de euro, cu tot cu TVA, pentru intreg terenul a platit la acea vreme Ilie Carabulea. Pe terenul respectiv, firma la care a fost actionar omul de afaceri sibian, Paltinis Leasing, a demarat alaturi de W.K. Group - firma lui Werner Keul - constructia unor turnuri gemene. Lucrarea a fost oprita acum doi ani, la nivelul structurii de rezistenta a etajului patru, din motive ce nu au fost facute publice. La mijlocul anului trecut, insa, Ilie Carabulea a iesit public si a anuntat reluarea lucrarilor si ridicarea unui centru de afaceri cu ajutorul unor finantari europene.

Reusita proiectului cu fonduri europene este cu atat mai mare cu cat pe domeniul pe care Carabulea & co au reusit sa atraga fondurile UE mai exista in intreaga Romanie doar doua firme care au mai reusit acest lucru. Doar ca sumele atrase de respectivele firme, din sudul si nordul tarii, sunt incomparabil mai mici fata de valoarea eligibila a proiectului lui Carabulea - 66,73 de milioane de lei.Ametitoarele schimbari de firmeCum rabdarea este un lucru rar in aceste zile, nu o sa va retinem atentia cu numeroasele detalii pe care le presupune istoricul firmelor Paltinis Leasing sau cel al Transcar International. In rezumat, Paltinis Leasing este din cadrul holdingului Atlassib al lui Ilie Carabulea. Cu numele personal, Carabulea a fost asociat doar o vreme: a iesit din actionariat chiar inainte ca firma sa acumuleze la stat datorii de peste 2,5 milioane de euro si sa intre in reorganizare. Statul nu mai prea are cum sa isi recupereze datoriile imense din moment ce din firma Paltinis Leasing au fost vandute mai toate bunurile executabile, inainte sa fie pus sechestre pe ceva - pentru intreaga poveste a acestei tepe data statului puteti consulta arhiva Turnul Sfatului. Printre terenurile vandute se numara inclusiv cel pe care se construieste acum Centrul de afaceri, pe bani europeni. Noul beneficiar al cladirilor de pe terenul in cauza, SC Transcar International. Unic asociat la aceasta firma este Octavian Dican. Alaturi de el, ca administrator, era pana la finele anului trecut si Daniel Micu. Acum nu mai este. Daniel Micu mai apare doar in cadrul firmei inglodate in datorii, Paltinis Leasing, ca asociat. Atat Daniel Micu, cat si Octavian Dican, detin diferite functii in cadrul Holdingului Atlassib.In fine, ca toate aceste nume sa se lege in vreun fel de poveste, trebuie spus ca finantarea europeana pentru ridicarea Centrului de afaceri de str. Nicolaus Olahus (fosta strapungere Mihai Viteazul) este acordata firmei Transcar International.

O mica scapare
Ca pentru achizitia terenului pe care va fi ridicat respectivul centrul de afaceri au fost ceruti bani europeni nu am aflat decat intamplator. Fiind vorba de bani europeni, Transcar International s-a vazut nevoita sa angajeze o firma de constructii prin licitatie publica. Doar ca prima procedura de acest gen, cu finalitate in octombrie anul trecut, a fost anulata. Motivul oficial publicat pe Serviciul electronic de achizitii publice (SEAP) este destul de ambiguu: "abateri grave de la prevederile legislative afecteaza procedura de atribuire sau este imposibila incheierea contractului". Am dorit sa obtinem mai multe detalii legate de ce inseamna aceasta anulare. Chiar si solicitate in scris, detaliile nu au fost oferite de reprezentantii Transcar International. De cealalta parte, finantarea europeana se face in urma dosarului depus la Agentia pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Centru. Reprezentantii acesteia ne-au transmis un raspuns din care fiecare intelege ce vrea. "Conform instructiunilor Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei, a contractului de finantare si anexe la acesta, semnat intre parti, beneficiar - SC Transcar International SRL, MDRL si ADR Centru, beneficiarul are obligatia de a respecta prevederile legislative referitoare la atribuirea contractelor de servicii, furnizare sau lucrari, precum si a urmatoarelor principii si reguli, enumerate si detaliate in contract: nediscriminare, tratament egal, recunoastere reciproca, transparenta, proportionalitate, eficienta utilizarii fondurilor publice, asumarea raspunderii, evitarea conflictului de interese si neretroactivitatea contractului. Beneficiarul isi asuma responsabilitatea derularii si respectarii acestor instructiuni si principii prin semnarea contractului de finantare. Nerespectarea prezentelor instructiuni atrage dupa sine neeligibilitatea cheltuielilor aferente achizitiei in cadrul proiectelor co-finantate prin POR", se arata in raspunsul transmis de ADR Centru ziarului Turnul Sfatului. Dar, la final, mai adauga si "scaparea". "Prin asumarea raspunderii, conform contractului de finantare si a instructiunilor MDRL, beneficiarul nu implica pe parcursul derularii procesului nici una dintre celelalte parti semnatare din contract, atata timp cat nu solicita rambursarea cheltuielilor. La cererea facuta de beneficiar catre ADR Centru, pentru rambursarea cheltuielor efectuate, expertii agentiei evalueaza atat respectarea prevederilor contractuale, a legislatiei si a instructiunilor, cat si a corectitudinii datelor mentionate in cererea de rambursare corelate cu cele din cererea de finantare. Mentionam ca pana in prezent SC Transcar International SRL a inaintat catre ADR Centru o singura cerere de rambursare a cheltuielilor ce vizau achizitia terenului". Cine sa ne zica?Pentru aceasta ultima fraza am solicitat clarificari. Reprezentantii ADR Centru sustin ca beneficiarul finantarilor este SC Transcar International si, daca vrem informatii, sa le cerem lor, caci potrivit legilor reprezentantii acestei firme ar trebui sa ni le dea. Am trimis, prin urmare, o noua cerere pe adresa Transcar International. Au trecut mai bine de 30 de zile. Niciun raspuns. Am incercat, in cele din urma, si la Ministerul Dezvoltarii, condus acum de ministrul Elena Udrea. Alaturi de care Ilie Carabulea s-a afisat extrem vizibil la fiecare vizita a acesteia la Sibiu. Raspunsul Ministerului Dezvoltarii este la fel de "hai, mergeti la plimbare in alta parte". ";otivele anularii primei proceduri se pot cunoaste atunci cand beneficiarul va depune o cerere de rambursare insotita de toate documentele justificative prin care va solicita decontarea cheltuielilor aferente contractului de lucrari". Cat priveste legalitatea sau cuantumul rambursarii sumei cerute pentru achizitia terenului, reprezentantii Ministerului ne cer "sa asteptam actualizarea informatiilor de pe site". Noua licitatieIn ultima zi a saptamanii trecute a expirat termenul de depunere a ofertelor in cadrul celei de-a doua licitatii lansate de Transcar International pentru angajarea unui constructor. Interesul pentru aceasta a doua licitatie a fost la fel de mare ca si pentru prima, dovada fiind numeroasele intrebari si clarificari solicitate referitor la documentatia de atribuire a lucrarilor.Pe site-ul Ministerului condus de Elena Udrea, nu a fost publicata, inca, suma ceruta de Transcar International pentru achizitia terenului cumparat de Ilie Carabulea de la Primaria Sibiu cu 1,3 milioane de euro. In 2004. Si, probabil, nici nu ar mai trebui publicata. Important e, la fel de probabil, ca, in Romania, mai exista oameni de afaceri care reusesc sa atraga fondurile europene pe care institutiile statului nici nu apuca sa le adulmece macar.
de Traian DELEANU


Masini de cusut



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate luni, 11 ianuarie 2010






Poza Zilei Sibiu - Festivalul Medieval Sibiu 2019

Festivalul Medieval Sibiu 2019
~ 28 mai 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 26 august 2019 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 27 08 2019 08:17 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter