Elevii de clasa a XII-a au sustinut astazi prima proba scrisa a examenului de Bacalaureat, la Limba si literatura romana. La ultimul subiect cei de la Real au avut de caracterizat un personaj din Ion Creanga, Marin Preda sau George Calinescu, iar cei de la Uman au trebuit sa prezinte relatia dintre doua personaje dintr-un roman interbelic studiat.
Subiectul I identic, cerinte distincte la celelalte doua
Totii candidatii, indiferent de profil, au avut aceleasi cerinte de rezolvat la primul subiect. Elevii au primit un text dramatic, un fragment din "Trei generatii", de Lucia Demetrius din care sa scoata sinonime, sa explice rolul cratimei dintr-o secventa, sa construiasca un enunt in care sa foloseasca o locutiune/expresie care contine substantivul "viata", sa precizeze o tema a discutiei dintre personajele din text, sa transcrie doua cuvinte sau grupuri de cuvinte care sunt marci ale adresarii directe, sa mentioneze o modalitate de caracterizare a unui personaj, sa prezinte rolul notatiilor autorului, sa ilustreze, cu cate un exemplu din text, doua trasaturi ale genului dramatic si sa comenteze, in 60-199 de cuvinte, o secventa din text. La subiectul al doilea, elevii de la Uman au trebuit sa redacteze un text argumentativ despre rolul scriitorilor in societate, iar la ultimul subiect au putut sa scrie despre relatia dintre doua personaje din romanul "Ion" de Liviu Rebreanu.�

Colegii de la Real au primit, la subiectul al doilea, un text argumentativ despre importanta practicarii unui sport la orice varsta, iar la subiectul III au putut sa caracterizeze, la alegere, un personaj din basmul "Povestea lui Harap Alb", un personaj din "Morometii" sau unul din "Enigma Otiliei".

Subiecte "usoare" si "acceptabile"
La nivelul judetului Sibiu, proba scrisa a examenului de Bacalaureat s-a desfasurat in opt centre de examen. Au fost pregatite sase centre in Municipiul Sibiu si alte doua in judet. La Colegiul National "Octavian Goga" s-au prezentat la examen absolventi ai mai multor licee din Sibiu, care, la iesirea din examen, au marturisit ca subiectele au fost "usoare" sau "acceptabile" si se asteapta la note intre 8 si 10. Elevii au inceput sa iasa din examen putin dupa ora 11, fiind asteptati de catre parinti, frati, bunici sau verisori. "Am emotii. Ea s-a pregatit, cum sa nu, dar am emotii", a spus mama Simonei, absolventa de Psihologie in cadrul Colegiului National "Octavian Goga".�

La examen, de ziua lui
Printre cei care au sustinut examenul la Romana, s-a numarat si Petre, un tanar care astazi isi serbeaza ziua de nume. De ziua lui, ca orice elev - spune el - s-a confruntat cu emotiile examenului de Bacalaureat. "A fost acceptabil. Nu ne asteptam sa fie asa de usor", a spus tanarul care a urmat profilul Real si care acum se asteapta la o nota de peste 9.�
Subiectele? O surpriza placuta pentru profesori
Nu numai elevii afirma ca subiectele au fost usoare, ci si profesorii lor. Andra Tischer, profesor de limba si literatura romana la Colegiul National "Octavian Goga", spune ca subiectele care au picat anul acesta sunt o surpriza placuta, oferind candidatilor sansa sa ia note mari. "Spre deosebire de simulari, descalificate din start ca si importanta prin optiunea de a fi trecute sau nu in catalog, acest examen a fost adevarata piatra de incercare pentru elevii constiinciosi care au invatat sistematic, dar si pentru cei care au ales o pregatire pe ultima suta de metri. La ambele profiluri, subiectele au oferit o reala sansa de a obtine note bune si foarte bune, cu siguranta mai bune decat anul trecut, cred eu, si ma bazez inclusiv pe reactiile elevilor mei la iesirea din examen?, a spus profesoara de Romana de la "Goga". Potrivit acesteia, este extrem de important ca cei care corecteaza sa aprecieze originalitatea si spiritul creativ al tinerilor. "Acum intervine rolul corectorilor, de a aprecia atat pregatirea de specialitate a absolventilor, dar mai ales - si aici fac un apel catre colegii mei de breasla- originalitatea, spiritul creator al tinerilor, atat de vitregit in ultimii ani de cerintele standardizate si excesiv repetitive de la disciplina limba si literatura romana, domeniu care ar trebui sa puna mare accent si pe latura estetica, emotionala si nu numai pe cea rationala, mnezica a viitorilor consumatori sau, de ce nu, creatori de valori culturale", a mai spus Andra Tischer.�
�