SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Cele mai inalte varfuri montane din Romania, "legate" prin "2X2 RACE"

Stiri din Sibiu: Administratie Adauga un comentariu »

130 de iubitori ai muntelui din mai multe judete ale tarii, dar si cetateni straini, s-au aflat in zilele sfarsitului de saptamana ce a trecut in Masivul Fagaras, pe "acoperisul tarii". Prezenta lor aici n-a fost datorata vreunei drumetii, cum se intampla in mod normal, ci de participarea la o competitie, acestia preferand sa parcurga mare parte a Crestei Fagarasului in alergare, in cadrul celei de-a doua editii a maratonului montan "2 X2 RACE".

in ultimele zile ale saptamanii trecute, la Balea Lac si in zona apropiata s-au strans cei mai buni alergatori montani din tara, dornici sa participe la concursul de alergare montana "2 X 2 RACE".

Ultra maratonul "2 X 2" este singura cursa din Romania cu un traseu integral la peste 2000 de metri altitudine. Concurentii au avut de ales din trei trasee, cel mai lung avand peste 46 de kilometri si peste 4000 metri diferenta de nivel pozitiva, cu un timp limita stabilit de 24 de ore. Acesta din urma a atins cele mai inalte varfuri din Romania, Vf. Moldoveanu (2544m) si Vf. Negoiu (2535m) si a avut ca punct de start si de sosire zona heliportului din vecinatatea Vilei Paltinul.

Competitia a debutat in dimineata zilei de sambata, 17 august, la ora 7:30, cand cei 130 de concurenti au plecat sa cucereasca "acoperisul tarii" in alergare.

Traseul, care de obicei e strabatut de iubitorii muntelui in doua sau trei zile, a fost parcurs cel mai repede de Ionut Galiteanu (din Zarnesti), cu timpul de 7 ore si 58 de minute! Acesta a spulberat recordul editiei anterioare (10 ore si 17 minute), stabilit de Andrei Ţale si Marius Roca. Pe locul doi la sectiunea Elita s-a situat Alexandru Itu, (8 ore, 15 minute si 57 secunde), urmat indeaproape de Nicusor Jinga (8 ore, 18 minute si 14 secunde).

La echipe s-a impus in clasamentul general Zsolt Kovacs si Radu Milea (echipa Pedal to Metal), cu timpul de 9 ore, 54 minute si 52 secunde, urmata de echipa formata din Bartha Balint si Szocs Lajos (10 ore, 56 minute si 18 secunde) si de echipa CPNT Brasov - Cornel Spiridon si Marius Sendre (11ore, 7 minute si 30 secunde).

Printre concurentii ce au luat startul in acest an la "2 X 2 RACE" s-au aflat Adrian Valean impreuna cu Vlad Capusan si americanul Mike Bowyer, membri ai unei expeditii Roma nesti in Himalaya (Vf. Manaslu - 8156 m), acestia inregistrand timpi foarte buni pe traseul mare al cursei.

"Aceasta a doua editie a fost un real succes, atat pentru participanti, cat si pentru turistii din zona. Simteam ca sunt la un concurs in strainatate cand a ajuns Ionut Galiteanu la sosire: s-a strans lumea, l-a primit cu aplauze si incurajari pana a ajuns sus, pe heliport. A fost minunat. Feedback-ul primit din partea concurentilor este unul foarte bun, la fel a fost si cel primit din partea turistilor. Aceste reactii si impresii ne dau aripi si ne pun deja la treaba pentru editia din 2014, unde vrem sa avem la start mai multe nume din afara tarii, care sa cunoasca, sa alerge si sa povesteasca mai departe despre acest monument al naturii, Muntii Fagaras, si bineinteles, despre cursa "2 X 2", cea mai dificila si frumoasa cursa din Romania. Speram ca, la urmatoarea editie, sa primim si sprijinul Consiliului Judetean Sibiu, pentru ca acest proiect sa devina un clasic al curselor de alergare montana. Cele mai inalte doua varfuri din tara in aceeasi cursa! Dorim pe aceasta cale sa multumim din nou celor ce au ales sa parcurga acest traseu minunat din Fagaras si ca, indiferent de rezultatul obtinut, au urcat treptele spre heliport cu zambetul pe buze. Sunt minunati! Totodata, vrem sa multumim din nou si voluntarilor, care s-au straduit ca acest eveniment sa se desfasoare cat mai bine, fetelor care au creat acele frumoase medalii manual, unicat, fotografilor care indiferent de locatie, au fost prezenti, baietilor din varfuri (Ionut cu Bebe, Adi cu Dragos, Darius cu Mihai) si tuturor celor implicati (Salvamont Sibiu, Salvamont Arges, Jandarmeria Sibiu, Wenglor, Isostar, FAG, Balea Turism S.A., Explorer, 4M, Boromir, Experience Sound si Primaria Comunei Cartisoara)", ne-a spus la finalul competitiei Florin Baras, presedintele Asociatiei "2 X 2 Romania", organizatoare a evenimentului "2 X 2 RACE".

Ultra maratonul montan "2 X 2 RACE" plaseaza judetul Sibiu pe Har ta competitiilor de alergare montana internationala, fiind cursa de calificare pentru Ultra Trail du Mont Blanc, cel mai prestigios ultra maraton montan din lume.
de Dan Francu


Med Elite



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate miercuri, 28 august 2013






Poza Zilei Sibiu - Festivalul Medieval Sibiu 2019

Festivalul Medieval Sibiu 2019
~ 15 noiembrie 2019 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 26 august 2019 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 27 08 2019 08:17 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter