SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Centura Sibiului: sa ne rugam la bunul Dumnezeu

Stiri din Sibiu: Administratie Adauga un comentariu »

Doua saptamani de vreme rea in urmatoarea perioada vor anula si in mod oficial sperantele deschiderii traficului pe centura ocolitoare a Sibiului, in acest an. Problemele se vor complica si mai mult intr-un astfel de scenariu, caci de anul viitor se anuleaza finantarea europeana. Totusi, centura aduce si o veste buna: anul acesta vor fi terminati primii 2,4 km de autostrada de catre o companie romaneasca singura si mai repede decat era preconizat.

Fara tam-tam si panglici, saptamana trecuta a fost dat in folosinta podul peste centura Sibiului, care face legatura cu satul Bungard. Acelasi lucru ar fi trebuit sa se intample si cu podul care traverseaza peste centura drumul catre Agnita, DJ 106 B. Podul este finalizat si marcat si ar fi trebuit deschis traficului de saptamana trecuta, fapt amanat cateva zile.



`Anul acesta deschidem traficul. In 2010 dam centura in folosinta. Pana la sfarsitul lui octombrie trebuie sa terminam asfaltarea`, spune Edwald Brandner, directorul de proiect din partea consortiului Max Boegl – Geiger. Privind spre cer, Brandner admite – `doua-trei saptamani de vreme rea, de frig si ploi, ne vor impiedica, insa, sa mai facem acest lucru`. Muncitorii pe care ii coordoneaza mai ample lucrari la podurile cu numarul 2 si 17. Primul este podul care traverseaza linia de cale ferata Sibiu – Vestem, loc in care mai trebuie aduse cantitati serioase de pamant de umplutura. Acelasi lucru este necesar si la podul 17, ultimul pod de pe sectiunea intai a centurii ocolitoare, construit peste linia de cale ferata Sibiu – Ocna Sibiului.

Inaltati rugaciuni

Max Boegl si Geiger imping cat pot ritmul lucrarilor, iar in unele zone-problema, unde a fost nevoie de reproiectare, nu au mai asteptat acordul CNADNR – termenul trebuie respectat.

Pana la urma, reprezentantii consultantilor recunosc: finalizarea centurii ocolitoare a Sibiului tine de noroc. Sau de spiritualitate. `Depinde de bunul Dumnezeu sa mai poata turna mixturise asfaltice. Inca mai speram sa dam in folosinta centura in acest an`, au declarat consultantii lucrarilor pentru Turnul Sfatului.

Prognoza meteo arata ca peste Sibiu va cadea in continuu ploaie in cel putin primele patru zile ale acestei saptamani.

Vectra Service. Premiere in Romania

Veniti pe un fond de neincredere, constructorii brasoveni de la Vectra Service au doborat recorduri in lucrarile pentru sectiunea a doua a centurii ocolitoare a Sibiului. `In iulie au fost 11 zile ploioase. In iunie, 17. Iar in mai au fost 19 astfel de zile in care nu am putut sa lucram. Daca din aceste zile, cel putin in jumatate am fi putut lucru, anul acesta inchideam santierul de la Sibiu`, spune Bogdan Partene, directorul de proiect pentru centura Sibiului din partea Vectra Service.

Surprinzator, lucrarile la sectiunea doua au un avans mult inaintea termenelor contractuale, care prevad finalizarea lucrarilor undeva in aprilie anul viitor. Saptamana aceasta, cei de la Vectra planuiesc sa toarne al doilea strat de asfalt pe cei 2,4 km de autostrada. Acest strat de binder ar trebui finalizat, in conditii de vreme buna, in aproximativ cinci zile. Dupa care ar urma si stratul de uzura, turnat tot in atatea zile. Au terminat sensul giratoriu care leaga autostrada de drumul judetean devenit national, iar saptamana viitoare vor deschide un sens al giratoriului din dreptul Aeroportului, cel care face legatura intre centura Sibiului si DN1/DN7.

Viteza de lucru sta si in tehnologie. Cei de la Vectra Service au adus pe santierul centurii singura instalatie de turnat asfalt care poate asterne dintr-un foc, un intreg sens de autostrada. Pentru specialisti este repartizorul Vogele Super 2100–2, cu o grinda fixa SB250 ce are o latime de 11,5 metri.

Adevarata premiera: mai ieftin decat standardele

`Am doua mari satisfactii in legatura cu acest santier. Atunci cand ne-a fost atribuita lucrarea, citeam pe internet un comentariu, cum ca nu Vectra este firma potrivita, ci cei de la Max Boegl, care au organizarea de santier facuta si au dovedit ca pot lucra. Am o satisfactie deosebita ca am reusit sa dovedim contrariul. Iar in al doilea rand, suntem prima firma romaneasca, ce participa la o lucrare de autostrada singura, fara asociati si fara a fi subcontractata, care termina o portiune de autostrada in Romania. Si nu oricum, ci inainte de termen`.

Cat priveste costurile, acestea sunt mai mici decat prevad standardele. Potrivit normativelor publicate zilele trecute de Ministerul Transporturilor, un kilometru de autostrada in zona de ses (caci nu prea sunt dealuri pe portiunea atribuita celor de la Vectra) ar trebui sa coste 3,85 de milioane de euro. La Sibiu, un kilometru de autostrada pe sectiunea a doua a costat 2,5 milioane de euro. `Totul este sa lucrezi repede, sa nu pierzi timp`, spune Bogdan Partene.

El spune ca daca vremea buna va continua pana in decembrie, lucrarile vor fi finalizate in totalitate, situatie putin probabila, recunoaste Partene. Oricum, scopul principal in acest moment este ca lucrarile sa aiba un asemenea grad de finalizare, incat centura sa poata fi deschisa traficului.

Adevarata teama: banii

Si de o parte, si de cealalta, constructorii si consultantii centurii sustin ca `trag tare` pentru a da sibienilor o varianta ocolitoare demult aflata in lucru. Din 2003, mai precis. Adevaratul motiv este, insa, altul: la finele acestui an, programul ISPA pentru Romania se incheie. Cu alte cuvinte, tot ceea ce inseamna fonduri europene alocate prin acest program nu mai vin. Prin urmare, restul lucrarilor ce mai sunt de executat ar urma sa fie platite din bani alocati de Guvernul Romaniei. `Or, cand vine vorba de bani de la bugetul de stat, nimic nu mai este sigur. Practic, orice contract, orice promisiune ferma ai avea, in Romania nu sta in picioare. Maine poate fi schimbat ministrul Transporturilor sau vreun director de la CNADNR si, gata, banii care trebuie sa iti fie tie platiti intra in noi sedinte de analiza. Constructorii de pe centura Sibiului nu vor avea de ce sa stea linistiti, daca lucrarile lor vor fi platite din bani guvernamentali. Mai ales cu toata criza aceasta`, a declarat pentru Turnul Sfatului un constructori de drumuri sibian.

Primaria Sibiu se pregateste de trafic greu in continuare

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a anuntat saptamana trecuta inceperea unor lucrari de reabilitare a unora dintre strazile care suporta trafic greu. Pentru zone precum strada Targul Fanului, Primaria vrea sa finalizeze in acest an cel putin lucrarile pe sensul de iesire din oras. Cat priveste sperantele constructorilor sectiunii intai in vremea de la bunul Dumnezeu... `Cred ca e important sa credem ca Dumnezeu ne sprijina, dar nu cred ca e bine sa credem ca Dumnezeu va munci in locul nostru`, a spus Johannis.

de Traian DELEANU


Masini de cusut



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Adiarc ( 18.10.2010 10:04 )
Felicitari pt vectra..chiar au lucrat peste asteptari...e de alta parte nu au avut practic decat lucrari de terasament, fara poduri si lucrari mult mai complexe ca pe primul tronson.
Pe de alta parte desi serioasa, firma Max boegl este depasita de situatie pentru ca sunt angrenati in constructia stadionului Lia Manoliu si tronsului de autostrada Megidia-Constanta si cred ca pur si simplu sunt depasiti.Insa nici in acest n-au nici o scuza.Ar trebuii sa lucreze non stop si cu mult mai multi muncitori.In plus daca raman lucrari neterminate si pt aceasta statul roman pierde finantarea externa ar trebuii sa fie ei pusi sa plateasca prejudiciul.
cat despre posibilitatea ca pe centura sa se circule in acest an...poate ne ajuta vremea buna , daca alte lucruri nu.


  

Alte stiri adaugate luni, 18 octombrie 2010






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 04 decembrie 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter