SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Ciolos si Tabara sprijina dezvoltarea fermelor de semi-subzistenta

Stiri din Sibiu: Administratie Adauga un comentariu »

Lucrarile seminarului european pe tema agriculturii de semi-subzistenta in UE, gazduit de Sibiu in ambianta deosebit de placuta a Hotelului Ramada, s-au incheiat ieri prin prezentarea in plen a Rapoartelor celor 4 ateliere de lucru si a mesajelor comisarului european pentru agricultura, Dacian Ciolos, si ministrului Agriculturii, Valeriu Tabara.

Rapoartele au adus in atentia participantilor concluziile desprinse in urma dezbaterilor si a studiilor de caz. in context, au fost evidentiate "conceptele si principalele aspecte ale agriculturii de semi-subzistenta", "implicatiile acestui tip de agricultura pentru societate si mediu", "integrarea in lantul alimentar" si "sprijinirea procesului de dezvoltare, restructurare a fermelor de semi-subzistenta".

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabara a prezentat oaspetilor europeni "Situatia sectorului agroalimentar romanesc", insistand asupra rolului fermelor de semi-subzistenta: in pastrarea vie a traditiilor si specificitatii etno-culturale; in aparitia peisajelor agricole de tip mozaic valoroase mai ales din punct de vedere al biodiversitatii; in asigurarea echilibrului economic necesar sectorului agricol; in asigurarea stabilitatii in momente de criza economica datorita dependentei mai scazute fata de sistemul bancar.

Ministrul Valeriu Tabara a subliniat apoi principalele obiective ale MADR in directia sustinerii fermelor de semi-subzistenta. Este vorba de facilitarea accesarii pietelor locale, de stimularea conceptului «beg and breakfast» si promovarea agroturismului in scopul valorificarii superioare a produselor agricole din ferma, de punerea in valoare a potentialului natural si cultural, de ridicare a nivelului de procesare, mai ales in domeniul legume-fructe, de accesul la creditare, de implementarea unui sistem de informare/consiliere si consultanta centrat pe semi-subzistenta.

Romania detine primul loc in Uniunea Europeana cu cea mai mare exploatatie agricola - 60.000 hectare gestionate de acelasi fermier in Insula Mare a Brailei, dar si primul loc in ceea ce priveste numarul fermelor de semi-subzistenta - peste 1,3 milioane. in Uniunea Europeana, in prezent exista 11 milioane de astfel de ferme agricole.

Fermele mici au un rol crucial

in cuvantul sau adresat participantilor la seminar, comisarul european pentru agricultura Dacian Ciolos a tinut sa evidentieze atat avantajele, cat si dificultatile acestui tip de agricultura. Domnia sa a precizat ca fermele mici au un rol crucial, nu numai pe plan economic, ci si pe plan social si de mediu.

"Sunt zone - a declarat Ciolos - precum Sibiul, unde micul producator este coloana vertebrala a lumii rurale, pastratorul traditiilor si al constiintei ruralitatii. Reducerea numarului de ferme de semi-subzistenta nu este o conditie de reusita in procesul de restructurare agricola si de crestere a performantei economice in agricultura. Poate fi o conditie, dar care nu este nici necesara, nici suficienta. Structura fermelor depinde de modelul de dezvoltare care, la randul lui, poate depinde de modelul de consum agroalimentar".

Cand micilor producatori nu li se ofera alternative, consecintele sunt evidente: terenuri nelucrate si depopularea zonelor rurale. Agricultura de semi-subzistenta poate fi o tranzitie catre piata pe toate nivelele ei de exprimare, incepand cu nivelul local.

"Datoria noastra ca si creatori de politici publice - afirma comisarul european Dacian Ciolos - este sa le oferim micilor fermieri posibilitatea de a-si alege viitorul. Sunt convins ca sprijinul financiar pe care-l primesc de la Comisia Europeana poate duce la o crestere a productiei si a vanzarilor, la o crestere a competitivitatii, ajutandu-i sa mentina locurile de munca din mediul rural".

in planul dificultatilor, Ciolos a facut urmatoarele remarci: "Fermele mici au o capacitate redusa de finantare si un acces limitat la credite. Fundaturile birocratice euro-nationale si jungla procedurilor lasa potentialii beneficiari fara suflet, in vreme ce autoritatile sunt coplesite de povara acestor programe".

Reforma Politicii Agricole Comunitare in acest domeniu trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari: care este utilitatea publica si socio-economica a fermelor de semi-subzistenta?; cum trecem la subzistenta tranzitiei la productia pentru piata si la diversificare?; pentru ce piete pot produce pietele mici, data fiind diversitatea cererii in UE?; cum pot fi sustinute fermele mici fara sa le blocam evolutia naturala?

Raspunsurile la aceste intrebari vor constitui directiile spre care tinde viitoarea Politica Agricola Comuna, care pare sa se cristalizeze in jurul a 3 mari obiective: securitatea alimentara, folosirea durabila a resurselor naturale si mentinerea echilibrului teritorial.

Vizita ministeriala la Horticola International Sevis

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, a folosit acest prilej al deplasarii sale la Sibiu pentru a vedea la fata locului stadiul investitiilor de la Ferma de Bovine si Fabrica de Lapte apartinand SC Horticola International Sevis.

Ministrul Tabara a fost insotit de patronul Holdingului Atlassib, ing. Ilie Carabulea, care a facut oaspetelui o scurta prezentare a investitiilor efectuate in etapa intai - modernizarea Fermei de Vaci care cuprinde 198 de bovine si a Fabricii de Lapte, precum si a celor preconizate pentru etapele a doua si a treia - o ferma moderna de tineret taurin cu 80 cusete pentru vitei, un microcomplex de furaje concentrate, o ferma de porci, in care toate produsele si subprodusele din lapte vor fi folosite in hrana porcinelor si o centrala electrica de un MegaWatt pe biogaz.

Ministrul Tabara a fost placut impresionat de performantele societatii sibiene si a abordat in discutia cu patronul Ilie Carabulea si alte probleme, cum ar fi horticultura, unde holdingul sibian are o plantatie de 750 hectare cu o mare varietate de fructe (mar, prun, cires, visin). Tot la aceasta ferma se va realiza si o plantatie superintensiva de irigare prin picurare, din fonduri alocate prin PNDR, unde, in final, se vor inregistra productii de fructe de excelenta calitate ce pot rivaliza cu cele mai bune produse similare din import.

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabara a apreciat eforturile conducerii Holdingului Atlassib de sustinere si dezvoltare a activitatilor agricole, i-a felicitat pe cei care lucreaza in aceasta exploatatie agricola si l-a asigurat pe patronul Holdingului Atlassib, ing. Ilie Carabulea, de tot sprijinul necesar in finalizarea cu succes a acestei investitii de o importanta majora pentru sibieni.
de Ioan Vidrighin


Med Elite



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate vineri, 15 octombrie 2010






Poza Zilei Sibiu - Sibiu Cycling Tour 2020

Sibiu Cycling Tour 2020
~ 15 august 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 27 iulie 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 27 07 2020 07:25 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter