Spitalul European Polisano din Sibiu deruleaza, de aproximativ un an de zile, un program destinat pacientilor cu boala cardiaca ischemica, finantat prin Casa de Asigurari de Sanatate, prin intermediul caruia, bolnavii primesc gratuit coronarografia si stentul, in situatiile in care este necesar.
Investigatiile si tratamentul sunt gratuite, pacientul trebuind sa achite doar contravaloarea serviciilor de cazare in regim hotelier la Polisano, in valoare de 300 lei pe zi.
Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano si seful Sectiei Chirurgie Cardiaca si Toracica, explica faptul ca institutia medicala are formata o linie de garda permanenta pentru urgentele din sfera cardio, iar Echipa Inimii - Heart Team, poate interveni in toate situatiile care pot sa apara. Cardiologii interventionisti Nicolae Florescu, seful Sectiei Cardiologie Interventionala, si dr. Alexandru Voican, sunt cei care realizeaza coronarografiile si montarile de stent.
"Programul prin Casa de Asigurari de Sanatate, pentru pacientii cu boala coronariana stabila, asigurati, a demarat la 1 septembrie 2014, iar pana acum au beneficiat de coronarografie 300 de pacienti, din care 45% au primit si stent", spune dr. Nicolae Florescu.
Pacientilor cu astfel de afectiuni sau celor care sufera un infarct miocardic si ajung la Serviciul de Urgenta al Spitalului Clinic Judetean Sibiu, li se poate monta stent la Polisano, daca cer sa fie transferati aici sau daca sunt indrumati de catre medicul de familie sau de catre cardiolog.
Pacienti din toata tara
Aici au fost tratati pacienti nu doar din Sibiu, ci foarte multi mai ales din Valcea, dar si Timisoara, Iasi, Bucuresti.
"Este foarte bine ca s-a creat o efervescenta nationala si la Sibiu vin pacienti din toata tara ca sa se trateze pentru afectiuni cardiovasculare, dar trebuie sa se constientizeze mai mult si in regiunea Sibiului ca echipa noastra lucreaza in conditiile unui spital de stat, s-a format astfel un centru de excelenta multidisciplinar, in jurul Echipei Inimii - Heart Team, care poate trata orice afectiune din aceasta sfera. La noi ajung in special pacientii care stiu de existenta noastra, pacienti care cer expres acest lucru; inca nu s-a format un sistem natural, prin care pacientii sa fie trimisi direct aici, fara sa mai fie nevoie sa fie transferati in centre din alte orase si sa suporte un drum lung, care presupune si riscuri", spune dr. Victor Costache.
Polisano, pe langa numarul de call center, 021 93 83, la care pot apela pacientii, a creat si un numar special la care pot apela medicii de familie si medicii cardiologi din spitalul public, atunci cand au un pacient care trebuie trimis la Polisano pentru interventii suplimentare.
Interventii de succes
"In spitalul nostru s-au realizat cu succes nenumarate cazuri de infarct miocardic la pacientii care au dorit sa se trateze la noi, iar mortalitatea este sub 0,1 %. Din septembrie 2013, s-au realizat peste 1600 de interventii si a fost un singur deces intraoperator in cazul unui pacient aflat intr-o situatie extrem de critica. Atunci cand pacientii nu pot fi tratati prin stent, pacientii nostri pot beneficia de serviciile clinicii de chirurgie cardiovasculara ale carei statistici arata ca in spitalul nostru rata de mortalitate si rata de infectie este de 0% in cazul interventiilor de bypass", spun dr. Florescu si dr. Voican.
Medicul Nicolae Florescu explica faptul ca fondurile alocate pentru acest program sunt suficiente, iar materialele sunt de cea mai buna calitate, conform standardelor europene.
Datorita finantarii prin CAS, accesul la serviciile medicale oferite de Polisano este deschis tuturor categoriilor sociale.
�
de Sorana Maier