SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



CSU Atlassib Sibiu - Spirit de echipă

Stiri din Sibiu: Adauga un comentariu »

În anul în care CSU Atlassib Sibiu si-a dezamăgit suporterii în campionatul de seniori, Bogdan Spânu a reusit, alături de colegii de catedră de la CSS, să scoată în fată o nouă generatie de baschetbalisti de exceptie. Juniorii mari antrenati de el au obtinut calificarea la turneul final 2007, cea mai importantă realizare a Clubului Sportiv Scolar în ultimii ani, la nivel de băieti. Cheia succesului a fost echipa. Fără vedete, dar cu extrem de multă muncă si seriozitate, noua generatie de baschetbalisti poate fi viitorul de care are nevoie echipa universitară în anii ce vor veni.

În fiecare seară, de la ora 20, sala de sport de lângă teatrul ,,Radu Stanca" sună de bătăile mingilor de baschet pe parchet. Au antrenament juniorii mari ai CSS Sibiu, antrenati de Bogdan Spânu, alături de Călin Anton. Desi abia reveniti de la Medias, unde au realizat cea mai mare performantă a elevilor Scolii Sportive, calificarea la turneul final pe tară, băietii de sub comanda ,,principalului" de la CSU nu fac niciun rabat de la efort. Si aceasta pentru că mai sunt putine zile până la examenul cel mai dificil al carierei lor, finalele de la Focsani, ce vor debuta pe 1 mai. ,,Este munca lor în obtinerea calificării la turneul final. Au reusit cu foarte multă seriozitate si disciplină să obtină aceste rezultate" , îi laudă Bogdan Spânu.

O adevărată echipă
,,Nu am mari vedete individuale aici, în schimb am o mare echipă. Sunt băieti cu caracter, care au ABC-ul baschetului bine însusit" , spune Bogdan Spânu. Ceea ce poate fi o garantie că măcar unii dintre ei pot ajunge cândva la o mare echipă din tară. Dacă nu va fi să fie, profesorul nu se supără: ,,Si faptul că am ajuns aici este o mare realizare după atâtia ani, la băieti. Dacă nu va iesi măcar unul în fată, nu e o problemă. Rămânem cu amintirea clipelor petrecute împreună" . Pentru că actuala generatie este cu adevărat o familie. Muncesc împreună la echipă, învată împreună, fiind colegi de liceu, petrec împreună putinul timp liber pe care îl au. Uneori chiar alături de ,,domnul profesor" , care nu s-a ferit chiar să-si invite elevii la el acasă pentru o bere sau un pahar cu suc. Si câteva clipe de relaxare, ca între prieteni buni.

Visează la CSU Atlassib
Antrenorul Bogdan Spânu si-a sacrifricat enorm de mult din timpul acrodat vietii de familiei, dar cel putin are multumirea că îsi vede munca încununată cu destule satisfactii. Si aceasta datorită muncii depuse de jucătorii săi zi de zi. ,,Răzvan Opris este un conducător de joc foarte bun, care a fost selectionat si la lotul national 1990. Liviu Părăian este căpitanul echipei si cel care prin seriozitate este un adevărat lider pentru colegi. Daniel Turc este extrem de talentat, STĂÎÂăîstâpăcat că nu are încă 10 centimetri, că nu stăteam pe gânduri si îl propuneam imediat domnului Vulc la CSU. E stâlpul apărării noastre" , sunt câteva dintre caracterizările pe care le face profesorul elevilor săi. Radu Mihaiu, Alecu Molesit, Traian Rociu, Bogdan Pop, Victor Diaconescu, Bogdan Gligor, Adrian Ciuidel, Andrei Telespan si Andrei Floran sunt ceilalti jucători din această generatie exceptională de viitori baschetbalisti. Pentru că nu vrea să piardă aceste tinere talente, Bogdan Spânu are în intentie, împreună cu ceilalti profesori ai catedrei de la CSS , înfiintarea unei echipe de juniori republicani, care, alături de jucătorii de la echipa a doua a CSU Sibiu, să compună un lot ce poate reprezenta varianta de rezervă pentru echipa mare. Acolo unde toti băietii îsi doresc să ajungă într-o zi.

,,Cred în spiritul acestei echipe"

Liviu Părăian este căpitanul echipei conduse de Bogdan Spânu. Are 17 ani si este component al acestei generatii din 2001, când, tot cu Spânu antrenor, a participat la un turneu de minibaschet la Tg. Mures. Liviu este elev al clasei a 11-a cu profil sportiv a liceului ,,Onisifor Ghibu" , evoluează pe pozitiile 1 si 2, iar visul său este să ajungă în 2-3 ani la CSU Sibiu.

Reporter: Liviu, de ce te-ai apucat de baschet si nu de fotbal, de exemplu, cum fac majoritatea băietilor?
Liviu Părăian: Mi-a plăcut foarte mult de prima dată baschetul. M-au fascinat meciurile pe care le vedea la televizor din NBA. Apoi am început să joc de plăcere în curtea scolii si asa a ajuns să practic baschetul de performantă.
Rep.: Antrenorul vostru laudă unitatea grupului pe care îl aveti acum. Cum este atmosfera în sânul lotului din punctul tău de vedere?
L.P.: Cu totii ne întelegem foarte bine, atât în echipă, cât si în afara ei. Suntem foarte buni prieteni, seara iesim împreună în oras, ori la un baschet de relaxare în curtea scolii. Suntem un grup unit si cred cu tărie în spiritul acestei echipe.
Rep.: Ati reusit o mare performantă, calificarea la turneul final. La ce sperati în faza finală a campionatului?
L.P.: Am crezut mereu că, fără individualităti, dar cu un grup deosebit, putem obtine această calificare. Am luptat în fiecare meci si am câstigat ca o adevărată echipă. Am ascultat de sfaturile si indicatiile antrenorilor si a iesit totul cum ne-am dorit. Acum, la turneul final, ne vor astepta meciuri foarte grele, dar suntem bine pregătiti si gata să ne clasăm pe un loc onorabil.

Bogdan BRÂNZĂ


Masini de cusut



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate vineri, 27 aprilie 2007






Poza Zilei Sibiu - Festivalul Medieval Sibiu 2019

Festivalul Medieval Sibiu 2019
~ 05 aprilie 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 26 august 2019 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 27 08 2019 08:17 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter