SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Cum se explica veniturile mari din ULBS?

Stiri din Sibiu: Administratie Adauga un comentariu »

Peste 80 de specializari pentru programele de licenta, peste 110 specializari pentru segmentul master si 14 domenii doctorale functioneaza la Universitatea "Lucian Blaga", iar asigurarea competivitatii lor, raportata atat la piata muncii, cat si la alte institutii de invatamant superior, este unul dintre scopurile conducerii ULBS. "Pe aceasta componenta a competitivitatii, programele de studiu sunt pe primul plan. Toate sunt acreditate si functioneaza bine; exista programe de traditie pe care le respectam, si exista programe noi, care dau culoare si diversitate ofertei noastre educationale. Asa sunt specializari precum Ingineria gazelor naturale, Conservare-Restaurare, Politia comunitara, iar din acest an dorim sa deschidem doua noi programe de studiu pentru licenta: Limba engleza - Limba chineza, de la Facultatea de Litere si Arte, iar un al doilea un program se va ocupa de pregatirea profesorilor pentru invatamantul scolar si prescolar. Suntem ca atare satisfacuti de nivelul de atractivitate pe care il provocam si il avem. Sa nu uitam apoi ca Universitatea noastra a fost calificata de catre ARACIS ca avand "grad ridicat de incredere", spune prorectorul Dan-Maniu Duse.

O universitate vizibila

Competitivitatea programelor de studiu este sustinuta si de conditiile de studiu si de viata pe care institutia le ofera studentilor, spun reprezentantii ULBS: "Universitatea a facut investitii foarte mari, de la biblioteca la camine si cantine, pentru a asigura conditii optime, de studiu si de viata, pentru studenti. Studentii vin la ULBS pentru un oras civilizat, modern, cultural sigur si, bineinteles, pentru o universitate vizibila. Vizibilitatea am castigat-o in forme variate, iar eu cred ca noi, romanii, suntem atrasi de cei despre care se vorbeste, de cei care reprezinta ceva. De aici si acest interes pentru universitate. Nu suntem intr-o situatie deloc rea din punct de vedere al nivelului de concurenta. in urma cu doi ani am ajuns la concluzia ca numarul de studenti e prea mare, ca sunt greu de gestionat si atunci am luat hotararea de a "tempera" cresterea acestui numar. Nu am reusit: numarul mare de solicitari s-a mentinut si anul trecut, si atunci strategia Biroului Senatului a accentuat ca trebuie sa facem fata cu succes tuturor solicitarilor."

O alta componenta care asigura echilibrul de performante se refera la managementul calitatii: "Exista un colectiv puternic care se ocupa de managementul calitatii si care cunoaste foarte bine situatia la nivel national si international, fiind implicat in foarte multe programe. Apoi, avem structuri manageriale flexibile, participative, care stimuleaza munca in echipa. Toate hotararile pe care le ia Senatul ULBS sunt discutate anterior in comisii de specialitate, iar dezbaterile in aceste comisii sunt dinamice. Exista hotarari care ne duc in fiecare an cu un pas inainte, fara sa se creeze opozitii fara sens." La baza practicii sta un suport teoretic realizat pentru nevoile ULBS: "Universitatea se preocupa intens sa produca o documentatie utila si bogata cu privire la procedurile utilizate in managementul calitatii. Suntem beneficiarii unor culturi profesionale diferite si acestea se manifesta tot timpul. incercam armonizarea acestor culturi, iar aceasta armonizare ramane in sarcina conducerii ULBS. O documentatie odata realizata incearca sa fie aplicabila pentru tot grupul si sa se transforme intr-un ghid pentru fiecare dintre noi. Cu ani in urma, fiecare grup era tentat de a-si folosi propriile modalitati de rezolvare a unor probleme. Apareau si ciocniri foarte puternice ceea ce crea o anumita stare de... slabiciune institutiei noastre."

Fonduri suplimentare prin accesarea de programe nationale si internationale

"in Universitatea Lucian Blaga suntem tributari acestui mixaj de culturi profesionale si facem eforturi pentru a corecta diferitele componente deformate. Ne preocupa, de asemenea, valorificarea potentialului angajatilor si mobilizarea inteligentelor, atat la nivel de Facultate, de Catedra, administratie cat si in plan personal. De exemplu, in unele colective se face cercetare foarte bine: colegii de la Facultatea de Ştiinte Agricole, Industrie Alimentara si Protectia Mediului sunt in top de vreo 3-4 ani in a propune si a aproba programe. Altii sunt invadati de numarul mare de studenti, cum se intampla la Facultatile de Drept si Ştiinte Economice, dar sunt datori sa aduca studenti de valoare pe locurile cu taxa.

La Facultatea de Istorie importanta este mentinerea colectivului de specialisti. Istoria nu este privita astazi la adevarata ei dimensiune, dar ar fi o mare greseala sa nu avem grija de cei care duc mai departe identitatea si valorile noastre nationale. Consideram ca in acest fel reusim sa valorizam potentialul angajatilor. Acest mod de a gandi este unul academic si antreprenorial, iar starea aceasta de insusire a spiritului eficientei exista la nivelul Biroului Senatului, fie pentru ca cei care il formeaza predau astfel de discipline, fie pentru ca au experienta manageriala", adauga Dan-Maniu Duse referindu-se la necesitatea de a evalua si diferentiat realizarile comunitatii academice.

De spiritul antreprenorial tine si demersul ULBS de a accesa fonduri suplimentare, prin programe nationale si internationale: "in urma cu cativa ani, se remarca tot timpul ca Romania este codasa, ca nu atrage fonduri. incepand cu 2008 s-au incredintat sarcini concrete pentru aducerea de programe in ULBS. Primul program a fost cel de la Spitalul Clinic de Pediatrie si prin intermediul lui s-a realizat un laborator in valoare de 2,7 milioane Euro. Sibiul si Pediatria sibiana vor fi foarte performante in urmatorii zece ani in realizarea investigatiilor clinice la copii. ULBS a sustinut prin fonduri proprii achizitia instrumentelor necesare pentru laborator, iar langa acest program s-a creat incet-incet interesul pentru astfel de actiuni, cu investitii mai mici sau mari", spune prof. univ. dr. ing. Dan-Maniu Duse.

Venituri diferentiate

in ceea ce priveste veniturile cadrelor didactice de la ULBS, prorectorul Duse explica: "Au aparut si castiguri foarte importante pentru multi dintre cei care s-au antrenat in aceasta aventura a conceperii si derularii de programe. Universitatea plateste si recompenseaza, astazi, munca si fidelitatea fata de institutie. Uneori par incredibile sumele ce pot fi castigate, dar ele sunt venituri rezultate din activitati conexe: cercetare, activitati didactice suplimentare, consultanta. Nu au nicio legatura cu salariul care vine de la buget. Acela este un salariu stabilit de lege si nu este nici mai mare, nici mai mic, decat ceea ce exista in Romania. ULBS vegheaza atent la acoperirea salarizarii de baza, uniform pentru toata lumea. Un profesor de la Medicina are acelasi salariu de baza cu un profesor de la Drept, Sport, iar restul veniturilor... dupa cum munceste fiecare. Sunt exemple de profesori care castiga foarte bine; sunt exemple de asistenti si de preparatori care castiga foarte bine. Sunt tineri care castiga intre 5.000 - 10.000 lei, daca muncesc, daca performeaza". Prorectorul Duse subliniaza ca plata diferentiata nu era aplicata in primii ani de existenta ai Universitatii, dar s-a dovedit a fi necesara: "in primii ani de functionare a Universitatii a existat aceasta conceptie de a avea totul egal, ca toate momentele de recompensare a muncii sa fie egale. Dar tot colegii cu performante au sesizat aceste inegalitati".

De asemenea, prorectorul Duse mentioneaza ca din veniturile realizate, cadrele didactice sustin activitatile conexe celei de la catedra: "Nimeni nu a avut rabdarea sa verifice ce fac cu banii cadrele didactice: participarile la conferinte, cazarea, drumul, trebuie platite. Şi aceste evenimente stiintifice fac parte din viata noastra si trebuie sa le acceptam, sa le onoram pentru a ne situa intr-un regim normal de functionare ca profesor in spatiul european. Profesorii sunt obligati sa plateasca din buzunarul lor o parte din aceste cheltuieli: Universitarea "Lucian Blaga" sustine participarea la astfel de evenimente, plateste taxele necesare pentru participarea la evenimente academice, daca lucrarea este recunoscuta si are o atestare. Taxa de participare, pe care o plateste ULBS pentru o conferinta importanta este de 300-500 euro, dar eforturi financiare face si profesorul care are parte de aprecieri nu doar in cadrul colectivului ULBS, ci si la nivel national si international."

Sprijiniti in activitatile stiintifice sunt si studentii, de la programele de licenta, master sau doctorat: "Studentii nostri doctoranzi beneficiaza de burse de cercetare, de aproximativ 1.750 lei. Cu acesti bani, doctoranzii invata si traiesc. Pentru ca am putut sa facem o astfel de oferta, am putut alege doctoranzi foarte buni. De pilda, unul dintre doctoranzii mei a reusit realizarea unui proiect de cercetare in valoare de 11.500 euro. Daca nu ii sprijinim pe acesti tineri, vor pleca in alta tara si atunci am educat o persoana competenta si am pierdut-o la varsta la care putea sa inceapa sa dea inapoi din ceea ce a primit".

Prorectorul Dan-Maniu Duse abordeaza si subiectul "familiilor universitare": "Au fost facute referiri la asa-numitele familii universitare. invatamantul superior romanesc are multe exemple de familii in istoria sa. La fel si invatamantul superior sibian. Primul rector al Institutului de invatamant Superior a venit la Sibiu impreuna cu sotia sa, profesoara, de asemenea. Sunt convins ca exemplele negative nu tin de originea pe care o au cei care intra in organizatie. E o nereusita sa nu faci cel putin cat au facut parintii tai. Cred ca neintelegerile privitoare la acest aspect al familiilor tin mai mult de situatia de criza in care ne aflam".

"Nu suntem de acord cu comportamentele iesite din cadru legal. Am spus un "nu" ferm plagiatului. Am sanctionat ferm plagiatul, pe cei care denigraza institutia si aduc prejudicii de imagine institutiei. Promovam o cultura favorabila celor care vor sa lupte. Foarte important este sa ii avem aproape pe cei care vor sa lupte si sa obtina performanta!" prorector ULBS Dan-Maniu Duse


Med Elite



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate vineri, 18 iunie 2010






Poza Zilei Sibiu - Sibiu Cycling Tour 2020

Sibiu Cycling Tour 2020
~ 11 august 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 27 iulie 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 27 07 2020 07:25 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter