Daca nu la Carcaliu, atunci unde?

Pai, daca nu la Carcaliu, atunci unde, Doamne iarta-ma?! Daca nu ai nostri, atunci cine? intocmai precum guraliva duduie trezita-n Parlamentul Romaniei, ca tuta in targ, le-am putea spune si noi infumuratilor alora de olandezi, care se tot opun patrunderii noastre in Schengen, aidoma rafalei de vant ce frange traiectoria unei nevinovate usurari in mijlocul naturii, cam asa: "Ciocu mic, ca acum noi suntem la putere!". Puterea sade, de data asta, bai olandezilor, intr-un patent. Ei, dar patentul ce-l priviti, nu-i patent de rand. Manuit cu indemanare de niste viteji ce nu cunosc teama de sistem de alarma, paznici ori camere de supraveghere, patentul asta a scos in cateva minute sapte tablouri de mare valoare, din barlogul lor muzeal din Rotterdam. Paguba? Vreo 18 milioane de euro. Dar nu asta ar fi marea problema. Ai nostri au luat si ei ce-au gasit la indemana: un Picasso, Monet, Gauguin, ceva Haan, Freud si-un Matisse, ca prea semana la rostire cu masinuta atat de des intalnita pe ulitele de acasa. O fi fost dorul de casa, ca Olanda nu-i chiar colea si-i greu printre straini, unde nu poti imprumuta, la nevoie, nici macar un patent. in fine, in cateva minute, voinicii s-au facut nevazuti cu tot cu tablourile de o valoare inestimabila. Dupa care le-au adus acasa, in patria muma, sa ne creasca tezaurul cultural. La granita? Probleme? Ei, na! Cine se apuca sa controleze niste perne, chiar de-ar fi dosit cineva prin puful lor, acolo, un Picasso? in plus, poate-si odihnea vreun individ carcasa inteligentei pe pernele alea. Cum era faza aia cu spatiul Schengen? Aaaa, era la caterinca, da, da, am inteles. Bun. Sa continuam. Dupa un drum lung, istovitor, tablourile au ajuns la Carcaliu, acest loc in care tembelismul autohton s-a ciocnit violent de insecuritatea olandeza. Trecem peste peripetiile bietelor capodopere, indesate-n saci, in pungi, ingropate, dezgropate, pentru ca, in final, toata zdroaba sa esueze intr-o incercare de stergere a urmelor unui mare jaf: capodoperele marilor pictori au fost transformate in cenusa, dintr-un sentiment matern. Pe cat de matern, pe atat de inconstient. Adica, maicuta unuia dintre cei care au facut de bacanie sistemul de securitate de la muzeul din Rotterdam, vrand sa-si salveze fiul de inevitabila stabilire a domiciliului pe termen lung la bulau, a dat foc tablourilor, privind cu nadejde cum se fac scrum ditamai valorile. Ce ziceam? Ca au facut ai nostri de cacao sistemul olandez de securitate? L-au facut. Dar si noi ne facuram de minune, atat in lumea oamenilor cumsecade, cat si in cea a hotilor. Oamenii cumsecade care prefera tablourile posterelor cu femei despuiate vor asocia multa vreme de acum inainte disparitia obiectelor de arta, cu Romania. Cat dinspre hoti, despre cei care asuda din greu punand la cale tot felul de lovituri sofisticate, tot cu dispret ne vom alege. Ma rog, de dispretul astora din urma ar trebui sa ne doara in bascheti, dar uite ca, fie si din cauza unor mocofani prosti facuti gramada, reusiram sa reinviem zestrea de antipatie si sa reactivam betele pe care ni le punem singuri in roti. Ei, dar poate timpul va rezolva si problemele astea si - cine stie? - intr-o buna zi, vom afla ca Rotterdamul s-a infratit cu tulceanul Carcaliu.