De vorba cu Teodor Portarescu. De la parasutism, la actorie

Acum 94 de ani, exact in aceasta zi, pe 22 aprilie, vedea pentru prima data lumina zilei Teodor Portarescu. Åži-a petrecut copilaria si adolescenta in Joloboc, comuna Piatra, din judetul Orhei, Basarabia, acum Republica Moldova, alaturi de familie. Spune ca mama sa provine din Ucraina si ca, poate, s-a nascut chiar pe apa Nistrului. Astazi, il gasim intr-un apartament modest din strada Goraslau din Sibiu. Cu melancolie, rasfoieste paginile albumelor de fotografii care ii istorisesc intreaga existenta. Astfel, ele spun despre apele Nistrului pe care le-a "lasat" sa curga acum mai multi ani in zona natala, povestesc plecarea din Basarabia, perioada Galatiului, a Sighisoarei si, indeosebi, a Sibiului, orasul care i-a devenit casa acum mai bine de jumatate de secol, oferindu-i, in acelasi timp, si atingerea celui mai inalt tel al vietii: teatrul. Ne asezam si noi la masa depanatoare de amintiri, alaturi de Teodor Portarescu. in fata, cu un pahar cu apa, cateva fructe si sute de fotografii, diplome si alte distinctii.



"Cine este Teodor Portarescu?"



"in satul unde am crescut, la 200 de metri era un izvor, cu o capacitate de 18 litri la secunda, o apa nemaipomenita venita din stanca", incepe sa povesteasca Teodor Portarescu. Acolo, tatal si bunicul sau au construit o moara de apa, unde tanarul de atunci isi desfasura cele mai multe dintre activitati, ajutand, cat putea, la muncile gospodaresti. De asemenea, isi ajuta tatal sa construiasca mobila si case, iar seara se refugia in lectura. Asta pana cand a implinit 20 de ani, cand a trebuit sa fie incorporat in armata si inrolat in Flotila a Treia Aviatie Galati. Familia i-a ramas acasa, pana la ocuparea Basarabiei de sovietici, in 1940, cand au fost expulzati in Siberia timp de zece ani. "Eu am avut un noroc, ca sa zic asa, ca eram incorporat intr-o cladire cu tinda. Eram 14 insi, recruti, pregatiti pentru instructie", povesteste Teodor Portarescu. Nici bine nu ajunsese acolo, ca l-au si trecut primii fiori, dupa cum spune. A doua zi de la inregimentarea sa, a fost chemat la cancelarie. "<>. <>. <>" ne destainuie dialogul artistul. Motivul pentru care fusese chemat era simplu: trimisese o carte postala, care putea fi citita cu usurinta. Primul gand al sau a fost acela ca poate a scris ceva ce era interzis. insa, a ramas cu totul uimit cand a aflat adevarata cauza. Conducerii i-a placut scrisul lui Portarescu, drept pentru care l-au pastrat in cancelarie ca sa scrie cele necesare. "Am scapat de mizeria si comportamentul celorlalti. Am ramas cu sergentul de zi. Am avut noroc ca am scapat si de ghidusiile celor de dinainte, care vroiau doar sa ii umileasca pe cei nou-veniti", spune Teodor Portarescu. Aici a invatat militarie si, mai tarziu, si tainele mecanicii, de care s-a aratat foarte interesat, intrucat inca de mic mesterea pe la bicicleta si ii studia rotile. in armata, a facut mecanica de bord si a invatat modelele avioanelor si motoarele lor.



in sfarsit, la Sibiu



De la aviatie, a trecut la parasutism. Astfel, o zi i-a adus in fata un ziar in care era notat un anunt potrivit caruia se cautau tineri voluntari pentru Åžcoala de Parasutism, facand parte din prima promotie de parasutisti din 1941. S-a prezentat si a trecut de probele concursului, inclusiv cele medicale si fizice, fiind repartizat in Escadrila V si plecand in deplasare la Popesti-Leordeni, "pe mosia lui Catescu", dupa cum isi aminteste. Acolo i-a cunoscut pe Nelu Cezar si pe Grigore Bastan, oameni de care Teodor Portarescu s-a simtit apropiat sufleteste si cu care a legat prietenii adevarate. isi aminteste cum drumul sau si-a schimbat traiectoria si catre Sighisoara. Astfel, intr-o zi Nelu Cezar isi dorea sa mearga acasa si avea nevoie de permisie din partea sergentului major. Cu aceasta ocazie, l-a intrebat si pe Teodor Portarescu daca doreste sa il insoteasca la Sighisoara. "Ei, de ce? Nu e cazul sa va deranjez. Sa iau masa la tine acasa?", rememoreaza actorul. Cu toate acestea, a fost convins sa mearga la Sighisoara, iar destinul a facut sa il cunoasca pe seful unui atelier de tamplarie, unde avea sa lucreze timp de aproximativ un an, dupa ce a absolvit Åžcoala de Parasutisti. Aici, si-a inceput si pasii culturali, la Casa de Cultura a orasului, care a gazduit si cateva dintre spectacolele in care au jucat si cei doi tineri parasutisti, ocazii care au oferit si posibilitatea de a se prezenta la Sibiu la un concurs la Teatrul de Stat, in urma caruia au fost angajati. S-au mutat in orasul de pe Cibin, insa curand Teodor Portarescu a ramas singur, intrucat prietenul sau, Nelu Cezar, a plecat la Bucuresti, la Teatrul Armatei. La Sibiu, actorul joaca in peste o suta de roluri, sub bagheta a zeci de regizori, printre care se numara Radu Stanca, Dan Nasta si Mihai Dimiu. De asemenea, a urcat pe scena alaturi de Ion Besoiu, Angela Pacuraru-Albani, Sebastian Papaiani si Constantin Chiriac, actualul director al Teatrului National "Radu Stanca". in fiecare zi din anii 1950-1976 respira teatru. Chiar si martea, cand, teoretic, era liber. Nici macar vremea pensionarii nu l-a impiedicat sa urce pe scena, pana in 1989. Pe Portarescu, spectatorii l-au putut vedea in multe roluri. De la cele principale, la cele secundare. Pentru el, fiecare era o provocare, pentru care incerca sa dea cat putea din vointa si perseverenta sa, daruindu-se cu totul rolului primit. Cel mai greu i se parea rolul unui om obisnuit. "Fiecare rol a avut povestea lui. Pe fiecare l-am analizat si l-am simtit", se confeseaza Portarescu. Dupa ce nu a mai urcat pe scena, a intrat in Teatru ca spectator. Atat cat a mai putut. Astazi, cand pasii nu il mai duc pana in centrul Sibiului la spectacole, el citeste presa culturala, vede activitatea teatrului si analizeaza noua generatie de actori de acasa, din scaunul sau.



Fiica, alaturi de tata in fiecare zi



De-a lungul vremii, a fost si epigramist. Paralel cu activitatea actoriceasca, a condus si nenumarate echipe artistice de amatori, cu texte proprii, a scris piese de teatru, scenarii radiofonice si scenete. Dar Sibiul nu i-a hranit numai pasiunea pentru teatru. Ci si viata privata. La Teatrul de Stat a cunoscut-o si pe Elena, croitoreasa, femeia care avea sa ii devina sotie timp de 54 de ani. Cu ea, are si o fata, pe Liliana, care zi de zi ^i trece pragul sa aiba grija de tatal ei. De asemenea, picturile Lilianei stau in locuinta parinteasca pe perete. Cu multe inca de povestit, trebuie, insa, sa parasim apartamentul lui Teodor Portarescu, care, cu caldura si rabdare a fost si el martor al amintirilor din cei 94 de ani ai sai. Åži, daca ar fi sa o ia de la capat, acelasi traseu al vietii l-ar urma.