SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Deportata in Uniunea Sovietica

Stiri din Sibiu: Administratie Adauga un comentariu »

Toate femeile cu varste intre 18 si 30 de ani si toti barbatii cu varste cuprinse intre 17 si 45 de ani si sa fie mobilizati pentru a fi deportati in Uniunea Sovietica. Asa suna ordinul dat la inceputul anului 1945 si care privea populatia civila de origine germana din Romania si din alte tari, foste aliate ale Germaniei in cel de-al doilea razboi mondial. Consecinta? Zeci de mii de sasi si svabi au fost deportati din Romania pentru a ajuta la reconstructia Uniunii Sovietice. Printre ei s-a aflat si Maria Dietrich, pe atunci o fata de 20 de ani. Acum, la 87 de ani cati are, tanti Maria Chera abia tradeaza suferinta prin care a trecut. Despre ce i s-a intamplat vorbeste linistit, ba chiar isi presara spusele cu intamplari hazlii din acele vremuri... Cum de poate? Pentru ca are in ea o putere si un optimism pe care mai rar le intalnesti. Le simti din prima clipa in care calci pragul casei ei si te asezi la umbra, in curtea cu flori si meri.



Doua saptamani intr-un vagon de marfa



Ziua cand a aflat ca va fi deportata nu a uitat-o. De parca totul s-ar fi intamplat ieri, Maria Chera povesteste cum un tanar a venit intr-o seara sa-i spuna ca in ziua urmatoare sa se prezinte la Caminul Cultural, dar sa-si ia cu ea si haine mai groase si mai subtiri, mancare pentru vreo doua saptamani si... un fier de calcat. "Nu mi-a spus de ce sa ia toate lucrurile astea, dar eu l-am intrebat ce sa fac cu fierul de calcat in Ucraina, ca m-am gandit ca acolo ma duc. Mi-a spus ca o sa omor purecii cu el ", isi incepe Maria Chera povestea inca din usa portii de la ulita.

Zis si facut, asa ca a doua zi, Maria, la fel ca multi sasi din Miercurea Sibiului, a mers la caminul cultural. Doua zile au stat acolo pana sa plece spre Ucraina. "S-a zvonit ca mai sunt partizani in munti si ei ar fi zis ca daca suntem dusi cu trenul pana la Sibiu, ei pun dinamita la Podul Dracului ca mai bine sa se prabuseasca trenul decat sa ne deporteze. Asa ca au adus rusii camioane Molotov si cu ele ne-au dus in Sibiu, iar de acolo am plecat mai departe ".

in Sibiu, Maria, alte fete din Miercurea Sibiului si cativa barbati din aceeasi localitate au fost cu totii imbarcati intr-un vagon de marfa si la nicio zi de stat acolo au luat deja paduchi. "I-am dus inapoi in Rusia ", spune zambind femeia. Au calatorit cu trenul zile intregi, pana pe 2 februarie; au mancat ceea ce aveau de acasa, iar sa-si faca nevoile zecile de oameni stransi intr-un singur vagon, barbati au taiat, cu bricege, o gaura in podeaua de lemn a vagonului, au inconjurat locul cu paturi si asta a fost toata toaleta in saptamanile de calatorie.

Dar apa, apa nu au avut nici macar un strop. Nu se gandise niciunul dintre ei ca nu vor primi nici macar o cana cu apa. Ca sa-si astampere setea au baut zapada topita: "Deasupra vagonului era zapada si cand a inceput sa se topeasca putin, ne-am asezat pe rand si cum pica apa din stresina, luam fiecare sase picaturi. Stateam cu lingura sub stresina si numaram: una, doua, trei, pana la sase picaturi. Atat aveam voie fiecare, apoi venea urmatorul la rand.

"intr-o zi, trenul a oprit undeva intr-un camp deschis si totusi era un sat aproape. Acolo ne-am dus sa luam apa intr-o galeata in care un om ducea mancarea la porci. I-am cerut-o si ne-a dat-o; in galeata asta am luat apa ", continua Maria Chera. in alta zi, tot undeva prin URSS, trenul a oprit din nou si fiecare om a primit o feliuta de carne: "era tare sarata si inghetata, si unii au zis ca ar fi camila. Nu stiu ce-o fi fost, da n-am murit niciunul. "



Primul lagar



Pe data de 2 februarie 1945 au coborat cu totii din tren: barbatii si cateva femei au mers intr-un lagar, iar ele, cele mai multe miercurence, in altul. "Un camion ne-a luat bagajele si noi am mers pe jos intr-un oras, la despaduchere, spuneau ei. Dar nu stiu ce despaduchere o fi fost, ca dupa aia am avut si mai multi paduchi. De acolo am mers vreo 7-8 kilometri pe jos pana in lagar. Era o cazarma parasita, unde fusese armata rusa. Cand am intrat, podeaua era goala, nici macar paie nu erau, gemurile erau sparte si am pus repede o perna ca era in toiul iernii si nu era nici un fel de incalzire. Daca am avut pat?! Da, podeaua! Fiecare fata avea o patura si cate zece fete am pus paturile impreuna: cinci le-am pus jos si cu cinci ne-am acoperit: stateam ca sarmalele. "

Ca sa aiba apa, trebuia sa faca de santinela toata noaptea pentru ca doar atunci curgea apa la un robinet de afara. Asa se face ca doua fete stateau treze, luau apa in sticle, iar pana dimineata mai sticlele toate erau sparte, atat de frig era in cazarma in care fetele dormeau. Foc nu au facut niciodata acolo, dar s-au bucurat in primavara cand rusii le-au adus paie, iar mai tarziu - niste paturi ruginite.

Nici doua zile nu au trecut de cand fetele ajunsesera in lagar si pana au fost duse la munca. Nimerisera intr-o zona miniera, asa ca au fost repartizate sa munceasca intr-o uzina unde se prelucra minereul de fier. "Erau niste cazane imense acolo si erau captusite cu caramida. Ne-au dat tarnacoape si noi trebuia sa dislocam caramida. Altele puneau caramida pe targi si o duceau la vagoane. Spre sfarsitul lui februarie, ne-au pus sa facem un sant ca sa duca o conducta cu apa la bucatarie. Sarea tarnacopul cand dadeam cu el, atat de inghetat era pamantul ", adauga femeia.

Cum arata o zi in lagar? "Trezirea era la 5 si jumatate pentru ca la ora 7 trebuia sa fim la uzina si mergeam pe jos pana acolo vreo cinci kilometri. Mancam la cantina si munceam pana dupa-amiaza. Ce mancam? Ciorba de varza si varza calita, dar toate aveau gust de pacura. Zile intregi am mancat numai varza. Varza am mancat in prima zi, iar in a doua zi cand am primit tot varza, am zis ca poate mai ramasese din ziua precedenta, tot varza am primit si a treia zi si a patra... se vede ca ramasese multa. O zi libera aveam pe saptamana, pentru spalat si pentru despaduchiat, ca era plin de paduchi, de plosnite, de clotani. Am suferit de frig si de foame ", adauga doamna Maria.

in primavara lui 1945 a crezut ca se intoarce acasa, dar nu a fost sa fie asa: "in mai cand a capitulat Germania, a venit ofiterul sa ne spuna sa ne imbracam frumos si sa iesim in curte. Atunci ne-au spus ca a capitulat Germania... si cum stateam noi acolo, in careu, deodata s-a auzit zgomot de avion in departare si ofiterii au fugit ca potarnichile in cladirea in care erau cazati, le era teama de bombardament si noi ne-am pus toate pe ras. A doua zi cand ne-am dus la munca, toate rusoaicele ne spuneau ca s-a terminat razboiul si ca plecam acasa, dar n-am plecat. "

Luna iunie a aceluiasi an 1945 a gasit-o la o cariera de nisip. A lucrat acolo alaturi de basarabeni, nemti, rusi prizonieri... iar numai Dumnezeu a avut grija de ea, cand viata i-a fost in mare cumpana: "intr-o zi sapam o groapa adanca... malul de pamant de afara era de trei metri. Ziceau fetele ca sa facem o pauza, eu am zis sa mai sapam ca uite ce nisip frumos, vorbeam de parca lucram pentru tata, dar asa faceam atunci, ca eram tare harnice si nu ne intrecea nimeni din lagar - spune femeia ganditoare. Fetele au iesit groapa, iar eu eram cu piciorul pe scara, sa ies si eu. Atunci s-a surpat malul si s-a pravalit nisipul. M-a ingropat pana la gat... au inceput fetele sa urle, au venit barbatii sa ajute si m-au scos. Cand au sapat iar groapa, au dat pe fundul ei de lopata si harlet, amandoua cu cozile rupte. Daca ramaneam in groapa si nu dadeam sa ies, aleluia, nu mai vedeam Romania ".



Patru ani in Dnipropetrovska



A fost dusa apoi in alt lagar, in Dnipropetrovska. A turnat caramida in forme, a impins la roaba, pana cand intr-o zi un mester a trimis-o la etajul I al cladirii sa lucreze la presa: "Katia, o rusoaica foarte cumsecade, mi-a aratat ce am de facut. Trebuia sa ung caramizile cu un ulei si sa i le dau unei alte fete sa le bage in presa... La o luna dupa ce am ajuns acolo am primit 164 de ruble, nu uit niciodata ziua aia cand a venit plata. Pana atunci nu am vazut nici un ban ", adauga femeia in timp ce ochii ii sclipesc inca de bucuria traita in urma cu 66 de ani. Şi povestea continua: "in lagarul asta eram o mie de fete si dormeam intr-o hala golita de masini: avem paturi supraetajate. Caldura? Era o conducta ce trecea prin hala, dar te puteai aseza linistit pe ea, ca nu te ardea. Va dati seama cat de cald era. Ne parea bine sa ne duca la lucru, ca acolo era mai cald ".

De foame a suferit, mai ales ca iarna din `46 -`47 a fost foarte dificila, iar vara dinainte a fost foarte secetoasa. "Am pus cartofi si cand ne-am dus sa-i scoatem cei mai mari erau cat degetul mic; multi oameni au murit si de la rusi si de la noi. in vara lui `47 s-au facut de toate si de Craciun au retras cartelele, ca toata mancare era rationalizata. Au dat liber la ulei, margarina, zahar... Ţin minte ca fiecare si-a cumparat atunci o paine mare alba, asa am facut de Craciun. in rest, nu sarbatoream nimic, nu ne-am gandit la asta. " Şi totusi au existat si momente de ragaz, duminicile mai ales, cand fetele se strangeau toate sa il asculte pe un baiat din Ungurei care le canta la acordeon: "Poluschka ii zicea si asa i-a ramas numele ".

Frica pentru viata ei nu i-a fost. "Rusilor le era interzis sa se atinga de noi, erau reguli foarte stricte si erau oameni cumsecade. S-a spus atunci ca intr-un lagar a fost Ana Pauker care a venit sa vada cum ne e acolo, dar nu stiu ,noi nu am vazut-o... ", marturiseste femeia. Pe femeile din URSS nu le-a uitat si nici nu le va uita, pentru ca toate erau cumsecade si s-au purtat bine cu ele. Asa ca doamna Maria povesteste de la Lena, o rusoaica ce stia germana si de la care a invatat limba rusa, povesteste de Tania, "o rusoaica asa de frumoasa, si de cumsecade... intr-o noapte cand lucram, am ajuns la uzina si era totul stins. Un singur bec ardea, acolo unde lucram noi. Era Tania care statea sub bec si canta, ca un inger canta ", zambeste tanti Maria la Taniei din amintire.



"Doamne multumescu-ti "



Dupa aproape cinci ani s-a intors Maria Dietrich inapoi: "Noi nu stiam ca suntem dati pe cinci ani si s-a mai zis ca poate ne intoarcem, asa ca nu mai credeam cand auzeam de asta. intr-o zi, in toamna lui `49 a venit un baiat sa spuna ca plecam acasa, eu i-am raspuns sa plece, sa ma lase in pace, ca arunc cu ceva dupa el. «Tu, Maia, sa stii ca plecam acasa», mi-a zis, dar eu nu am crezut ca ma saturasem de minciunile astea. Nici nu a iesit bine baiatul afara, ca a intrat un polcovnic, un ofiter, si a zis: «Liniste, liniste! Fetelor numai sase zile va mai duceti la lucru si apoi plecati acasa.» La asta nu putem sa-i trantesc cu nimic in cap si l-am crezut- povesteste femeia razand. Ne-au spus atunci sa ne luam alimente pentru drum si daca avem bani sa ne cumparam si incaltaminte ca in Romania nu se gaseste nimic. in ultima zi cand sa plecam ne-a chemat un colonel si mie mia zis. «Maiechka, in ultima luna ai castigat 1001 ruble. »

Asa cum a plecat, intr-un vagon de marfa, asa s-a intors Maria Dietrich acasa. Pana la Sighet a venit cu trenul, apoi, cu camionul: "Am ajuns pe 15 octombrie 1949, atunci am intrat iara in curtea asta, de unde iesisem in 13 ianuarie 1945. Nu stiu daca mama stia ca venim, dar cred ca a banuit. Ca auzise cu cateva zile inainte, in gara, ca se intorc cei deportati. "

S-a intors acasa Maria Dietrich si a luat viata de la capat: s-a casatorit cu omul ce-i fusese drag dinainte sa fie deportata, s-a mutat la Bucuresti, a nascut doi copii care i-au daruit patru nepoti, iar dupa zeci de ani s-a intors sa traiasca in casa parintilor ei.

***

in cei aproape cinci ani de deportare, Maria a avut rar vesti de acasa; abia dupa doi ani si jumatate a primit primul semn de la parinti: o carte postala, sosita prin Crucea Rosie. "Le-am scris si eu scrisoare inapoi, dar aveam voie sa scriem doar 25 de cuvinte. Ce sa scrii in 25 de cuvinte... " Nici in 2500 de cuvinte nu poti rezuma cei patru ani si noua luni petrecuti de Maria Dietrich ca deportata; si nu poti rezuma nici povestile celorlalte zeci de mii de persoane deportate asemenea ei... Dar poti sa inveti din puterea si optimismul de care tanti Maria da dovada: "A fost o experienta de viata si ne-am descurcat bine... Doamne multumesc-ti ca acolo am invatat ca se poate trai si cu mai putin, ca se poate rabda si de foame si de frig. "





A fost deportata Maria Dietrich pe vremea cand avea 20 de ani si jumatate, iar fratele ei a avut aceeasi soarta: era cu doi ani mai mic si a fost dus in URSS si el. "Cand ne-au deportat, fratele meu lucra deja la spart piatra la Turnu Rosu, l-au luat direct de acolo. Noi am putut sa ne luam alimente, el nu. Pe el l-au deportat mai departe, nu am fost in acelasi loc. "
de Teodor BOANTA


Med Elite



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate luni, 05 septembrie 2011






Poza Zilei Sibiu - Festivalul Medieval Sibiu 2019

Festivalul Medieval Sibiu 2019
~ 15 decembrie 2019 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 26 august 2019 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 27 08 2019 08:17 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter