Painea cea de toate zilele a televiziunilor noastre este scandalul, nenorocirea, calamitatea (cutremur, inundatie, seceta, inzapezire), iar cand acestea intarzie, ele trebuie inventate. Bietii romani - care sunt dependenti de televizor - ajung sa se imbolnaveasca de nervi sau sa nu mai inteleaga nimic. n in Elvetia, un infractor care n-are bani sa-si plateasca un avocat, primeste unul din oficiu (ca si la noi), dar, in momentul in care si-a ispasit pedeapsa si s-a angajat, vine statul si-i aminteste ca a avut aparator si trebuie sa returneze banii, in rate, mai mici sau mai mari, in functie de castigul realizat. Mi se pare normal si echitabil. Pe fumatori ii paste infertilitatea - zic niste cercetatori de la Universitatea din Uppsala (Suedia), tutunul continand peste 5.000 de substante chimice care ataca plamanii, unele, stomacul, altele, iar cateva omoara spermatozoizii. Nu mai stiu astia ce sa scorneasca pentru a ne speria si a ne lipsi de orice placere lumeasca. n in Statele Unite este la moda un nou concurs de Mini-Miss, pentru fetite de 4, 5, 6 ani. Anual, peste 250.000 de fetite, sustinute de parinti, participa la preselectii, fardate, coafate, imbracate fistichiu (in costum de baie ^nc[ nu, dar... va urma). Pentru fiecare aparitie pe scena, primesc 1.000 de dolari. Organizatorii au de unde, fiindca beneficiile lor ajung la 5 miliarde de dolari. Castigatoarele devin milionare, pentru ca sunt invitate la emisiuni tv, sunt purtate prin tara precum suratele lor mai mari. Melissa ar fi vrut sa devina receptionera de hotel, iar Maeva, infirmiera. Dupa succesul de scena, cu siguranta ca vor deveni manechine sau, in cel mai rau caz, dansatoare la bara. Sunt curios cand va ajunge si pe meleagurile noastre aceasta tampenie. n Miron Radu Paraschivescu (1911-1971) este cunoscut mai mult datorita volumului de poezii "Cantice tiganesti", dar este si autor al unui tom masiv, intitulat "Jurnalul unui cobai". intr-un loc scrie: "Dintotdeauna am fost semi-colonie. De la Unire pana azi (1940 - n.n.), guvernele Romaniei n-au facut decat sa cerseasca Apusului bani pe care i-au platit cu munca iobagilor. Deci, nici urma de «independenta nationala» (...) Mizeria morala care roade temeliile acestui stat romanesc, nu e un viciu de suprastructura, el arata unul mai adanc, de structura". Asa a fost, asa a ramas, pentru ca, daca pornesti pe un drum gresit, n-ai cum sa ajungi unde ravnesti. n incercand sa ne alunge frica de moarte, Epicur a venit cu argumentul conform caruia nu exista motive sa ne temem de moarte deoarece nu ne poate face niciun rau: atata timp cat noi suntem, ea nu este, iar cand ea este, noi nu mai suntem. Ce rost are sa ne framantam, din motiv ce moartea este ceva cu care nu ne intalnim? Pe mine nu moartea ma sperie, ci batranetea, neputinta, boala, de care nu sunt scutiti decat cei care se prapadesc tineri.