Fred Nuss, fotografiat de celebrul Emil Fischer

Recent, pe piata cartilor, o noua aparitie editoriala - marca ASTRA MUZEUM- starneste interesul stiintific si cel public. Este vorba despre un album intitulat sugestiv "Lumea satului interbelic", o lucrare bazata cu preponderenta pe bogatia de imagini fotografice aflate in colectia Emil Fischer. Albumul are doi autori, anume pe: Delia Voina - de la Complexul Muzeal ASTRA si Nicusor Danut Ivanus - de la Muzeul National Brukenthal, doi autori care au optat sa puna in valoare imaginea satului din perioada interbelica, cu frumoase clisee imortalizand peisaje, gospodarii, targuri, costume populare, precum si obiceiuri sau portrete. Interesante sunt si datele statistice oferite de autori - privitoare la regiunile imortalizate in fotografii. Nu lipsesc nici date despre cel care punea pe creatiile sale foto urmatoarele "inscrisuri": " Fotograful Curtii Regale, Konigl.

Rom. Hofphotograph. Sibiu/Hermannstadt vizavi de Hotel R�misher Kaiser"(un titlu obtinut de doua ori: in 1904 din partea Arhiducelui Josef al Austro-Ungariei, si in 1920 de la Curtea Regala a Romaniei). De facto, cartea are o valoare documentara. Artistul fotograf - membru FIAP - Fred Nuss ne-a marturisit ca a avut ocazia sa-l cunoasca pe Emil Fischer, dar si pe fratele sau vitreg Josef Fischer. " Vazand albumul am ramas surprins de imaginile reunite, eu stiind ca Fischer cel batran nu era un om al peisajului. Emil Fischer era cu preponderenta un as al portretului. In plus, am mai constatat ca lipsesc poze de epoca, de ambianta, cu cei care i-au conferit titlul de: "Fotograful Curtii Regale".Cat priveste contextul in care l-am cunoscut pe Emil Fischer ,este legat de o poza de familie solicitata de tatal meu. Eram copil. Sa fi avut noua -zece ani. Şi acum imi aduc aminte cum am intrat in cladire, cum ne-am aranjat in anticamera, dupa care am urcat la etaj pentru fotografia cu pricina. Acolo era un aparat de fotografiat mare, cu burduf. In acea camera mi-au retinut atentia perdelele imense si becurile de 500 /2.000 de W -care se foloseau de facto la iluminatul public. Caldura degajata de becuri era asa de mare incat pe cei fotografiati ii treceau apele/naduful. Dupa fiecare poza becurile erau stinse de batranul Fischer. Tavanul camerei era ciudat. Parea sa fie un fel de luminator, realizat dintr-o retea de sticle puse in grilaje. Cat priveste perdelele acestea erau de trei feluri: negre, albe si gri. Emil Fischer le folosea in functie de luminozitatea camerei, dar si in functie de evenimentul imortalizat. Ca o caracteristica trebuie sa spun ca omul era foarte atent la toate amanuntele. In plus, tehnologia acelor ani il obliga sa verifice tot ce tinea de arta fotografica, de la tinuta clientului, accesoriile din jur, pana la gestica celui fotografiat. Nu uitati ca imaginea de pe placile de sticl[-foto erau rasturnate, ca atare si acest aspect crea o problema fotografului. Imi aduc aminte de pozele familiei facute de Emil Fischer. Erau inundate de o lumina estompata, placuta privirii, aveau ceva special. Fotograful nu era prea sociabil, era mai introvertit, as spune putin cam hatru, dar avea o tinuta impunatoare in acel halat alb. Şi ochelarii de epoca iti mai atrageau privirea. Plus ca nu puteai sa-i uiti fizionomia cu acel par de un alb stralucitor. Acum, cand rasfoiesc albumul dedicat lui Emil Fischer, repet, am sentimentul ca unele instantanee ar apartine lui Josef Fischer- zis Pepi. Acesta era cel ce colinda Muntii Fagaras cu aparatul pe umar. Cu Pepi am copilarit si mai barfeam despre fotografie sau despre timpuri. In acei ani eu lucram la Flacara Sibiului iar Pepi - fratele vitreg al lui Emil Fischer, avea un atelier vizavi de Teatrul Gong. Cu siguranta, asa cum ne lasa sa intelegem din album, Pepi pare sa fi fost sub imperiul imaginilor realizate de fratele lui care era cu 25 de ani mai mare decat el. Felicit pe autorii care mi-au starnit amintiri placute".