SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Hirrai! Au venit loleleeee, maaa!

Stiri din Sibiu: Evenimente Adauga un comentariu »

192 de lole, mai toate de origine romanã au reiterat ieri un obicei sãsesc: Fuga lolelor. Obiceiul e unul cu state vechi in Agnita, fiind atestat documentar incã din anul 1689. Pe atunci, personajele mascate protejau lada de breasla atunci cand aceasta era inmanatã noului staroste. in 1911, pentru cã breslele dispãreau, s-a decis sã se organizeze o paradã comunã a lor si asa a apãrut Fuga lolelor, obiceiul practicat si ieri in Agnita pentru a alunga spiritele rele.

Arsenal de paradã: bici, gogosi, vin si vulpi

-6 grade Celsius se resimteau in Agnita, ieri dimineatã, la ora 10. Destul cat sã-ti inghete mainile pe aparatul de fotografiat, destul cat sã vrei sã stai la gura sobei. Nici gand insã de liniste si cãldurã, doar o datã pe an fug lolele prin Agnita, iar ziua cu pricina a fost chiar ieri, asa cã, bine incotosmãniti, oamenii au inceput sã " curgã " pe strãzi. Mai grãbite la pas au fost lolele, mascatii ce au scos oamenii in stradã si la ferestre. Cu mic, cu mare, toti au avut un scop: sã ajungã degrabã la fabrica IMIX. Agitatie mare aici: " Hai, mã, pocniti din bici ", se aude dintr-o parte si loviturile incep sã se nãpusteascã in trio; " Ajutã-mã cu clopotele, cã nu stau bine ", ii cere un tatã fiicei lui, " Mai dã-mi si mie douã gogosi, cã le-am mancat ", se aude o voce de copil.

Nu mai stii incotro sã-ti ciulesti urechile, dar nici incotro sã-ti indrepti privirea: aici e cãlutul breslei curelarilor, dincolo doi pitici imbrãcati in ingerasi sunt simboluri ale breslei cizmarilor, iar mai incolo trei adolescenti invart de zor cercurile breslei dogarilor. Acum cercurile sunt goale, dar in curand tinerii trebuie sã demonstreze cã le pot invarti chiar dacã unu, trei sau chiar cinci pahare, toate pline cu vin, sunt asezate pe cercuri. Dar asta-i mai tarziu, asa cã deocamdatã mai toate privirile se indreaptã spre roata pe care stau cocotate vulpile cu jderi in gurã. Trei bãrbati, toti trecuti de prima tinerete, tin drept lemnul pe care se sprijinã roata cu vulpi; nu-i usoarã misiunea, mai ales pe vremea asta....

La frig parcã nu se gandeste nimeni, nici lolele, nici celelalte personaje din paradã, nici bunicii sau pãrintii care au venit cu copii de unu sau doi ani sã vadã lolele, sã guste din gogosile lor si sã le fotografieze, cu aparate foto, cu telefoane mobile sau tablete. Si lolele sunt peste tot, asa cã masini cu numãr de Bucuresti, Brasov sau Sibiu opresc in fata lolelor. Nici nu ar avea cum sã treacã, cãci toatã lumea-i concentratã pe sosea, gata sã se alinieze in paradã.

Cu lolele, in alai

incet-incet, lole si muzicanti intarziati isi fac aparitia, asa cã dupã traditionala fotografie de grup, alaiul se pune in miscare. Ordinea e cea de mult stabilitã: cateva lole, toate mestere in manuitul biciului, deschid drumul cu duium de pocnete; se intinde apoi sirul fãrã de intrerupere al lolelor. S-au prins una de biciul celeilalte si au creat un U, in interiorul cãruia stau protejati reprezentantii breslelor cu ale lor lãzi de breaslã. Asa aratã parada lolelor: o mare de negru, cu 192 de mãsti si 192 de numere, cu sute de clopote si de bice....

Si se pune alaiul in miscare, dar cum fiecare breaslã trebuie sã-si arate priceperea in alungarea spiritelor rele, se fac trei opriri ca si ursul sã joace, si tinerii sã invartã cercurile cu pahare. " Si dacã cad paharele, ce-i?! Lasã cã-i mai distractiv ", spune un tanãr in timp ce mai cere un pahar cu vin si incã unul, si incã unul, panã la cinci. Pe toate le asazã pe cercul de butoi, in vreme ce douã lole nu mai prididesc sã punã vin dintr-un butoias mic de lemn.

Si se invart cercuri in aer, si cad pahare sau rezistã pahare, iar la final agnitenii inchinã si un pahar cu vin, " sã alunece gogosile mai bine ": " Ia gogoasã, cum sã nu iei?! Asa trebe, sã iei gogoasa de la lole ca sã ai un an bun ", spune o localnicã. E romancã si e a doua oarã cand se imbracã lolã, iar sotul si copilul sunt lole si ei. Sasii sunt greu de gãsit anul acesta printre lole: " Uite, acolo e un neamt. Neamt, nu sas, e stabilit in Agnita; iar dincolo e un sas care nu a plecat in Germania ", imi aratã Ilarion Birsan, in multime. Din 1969 participã Hans Gottschling la Fuga lolelor; lolã a fost de multe ori, dar acum cã a mai imbãtranit (are 75 de ani, pe care nu-i aratã defel), reprezintã cãpãtenia breselei blãnarilor. " Cred cã din 1969 am cea mai plãcutã amintire, atunci s-a reluat obiceiul, dupã ce a fost intrerupt. A fost frumos si prin ‘80, eram vreo 500 de lole, atunci sã vezi puzderie! ", spune Hans Gottschling, sasul ce a ales sã nu plece in Germania, cãci sotia lui e romancã.

Si cum putini mai sunt sasii din Agnita, obiceiul a fost reluat, in 2006, de un roman: invãtãtorul Bogdan Pãtru, alãturi de copiii din clasa lui. El e lola pe al cãrei costum stã inscrisã cifra 1 si el, alãturi de primarul Ioan Dragoman si de Radu Curcean, presedinte al Asociatiei Breasla Lolelor, i-a indemnat pe agniteni sã se bucure de obicei si sã il perpetueze. Da, il perpetueazã agnitenii, pe ritmuri sãsesti si cu ajutorul catorva sa`i, fie localnici din Agnita, fie dansatori de la FDGR Sibiu, fie nemti stabiliti pe Valea Hartibaciului.

Si-i gata parada si mã gandesc cã tare-s cuminti lolele in Agnita, mai cuminti decat le vãzusem in Sibiu: aici, la ele acasã au mers linistite in alai, au intins rãbdãtoare clestele cu gogosi... si atunci te intrebi de unde denumirea de " fuga lolelor ". Ei bine, rãspunsul il afli dupã ora 11, cand lolele se impart pe grupuri si chiar fug prin oras. Si lolele intrã in curti si case, cantã cantece sãsesti, dar si romanesti, te prind in bici si apoi in dans, iar hohotele de ras, sunetele de clopot si loviturile de bici strãpung aerul... doar e ziua lolelor in Agnita.


Masini de cusut



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate luni, 03 februarie 2014






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 11 mai 2021 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter