Intre "comunitar " si miserupist

"Trebuie sa incurajam constituirea de servicii voluntare la nivelul comunitatilor locale, trebuie sa generam spiritul de comunitate, sa ne recastigam reflexul de a avea grija nu doar de ceea ce ne apartine direct, ci si de vecinul nostru, de cel pe care-l salutam pe strada, de tot ce inseamna comunitate, manifestand in felul acesta un spirit civic pe care anii trecuti il diminueaza". A spus, ieri premierul Mihai-Razvan Ungureanu, la bilantul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta. Evident ca a spus mai multe lucruri, dar pe mine citatul asta m-a facut atent. Åžtim, se vorbeste despre ceva, asa, comunitar. Adica oamenii sa se asocieze in tot felul de chestii, iar cand e cazul, sa se mobilizeze si sa faca treaba. Hm. Suna frumos, asa de frumos de zici ca e intr-un film american cu americani neaparat patrioti, ori un film romanesc din perioada comunista, unde "oamenii muncii" "participau activ" , "actionau conform directivelor" , etc. etc. Pentru multi romani, apelul premierului a sunat mai degraba a injuratura. Cum adica "servicii voluntare" ? Aha, adica fara bani. Adica nu ne iese nimic nici asa, nici oficial, nici de-un smen mic, acolo. Deci, pas. "Spirit de comunitate" ? Aha. Comunitate, adica sa ce? Sa-mi pese de orele de liniste? Sa nu tai copacii din fata blocului cand vrea muschiul meu, din respect pentru vecinii iubitori de vegetatie? Sa parchez masina doar pe locul alocat mie? "Spirit civic" . Aici e o enigma neelucidata, cred, de 80% din populatia tarii. Spirit civic inseamna de la a nu arunca chestii pe jos, a nu scrie pe pereti, a nu parca pe trotuar, a nu pune muzica noaptea, la a lua atitudine atunci cand marlanul se exteriorizeaza. Ungureanu a spus bine ce a spus, daca s-ar fi adresat unui public format din germani, britanici ori scandinavi. Nu la noi. Nu romanilor, faimosi pe plan european in materie de miserupism si spirit nu non-, ci anti-comunitar.

Sincer, in cazul Romaniei, Ungureanu ar fi trebuit sa spuna "Trebuie sa impunem constituirea de servicii voluntare la nivelul comunitatilor locale" . Ca altfel, cu frumosul, nu mere.

Pai du-te si spune cuiva, "hai, mai frate, sa facem o asociatie pentru..." , enumerand aici, de la infrumusetarea cartierului, protectia consumatorului, drepturile omului, la "lupta impotriva" ce-o fi: mizeriei, etnobotanicelor, mancarurilor fast-food, muzicii proaste ori cainilor care musca fara sa latre. "Cine, iooo?" , vei fi intrebat, cu niste priviri de parca i-ai fi spus ca trebuie sa lase nevasta, copii, serviciu si sa plece peste doua ore in Afganistan sa vaneze talibani in muntii Hindu Kush. "A, nu, ca stiti ca...." va fi completarea din care va reiesi ca numitul om nu prea are chef sa rupa din timpul alocat lui personal pentru a face chestii pentru altii. Alte replici privind spiritul comunitar romanesc: "da� ce, i-al meu?" , "sa faca aia care sunt platiti" , "ce/cat platiti?" , "sa faca ceilalti, apoi ma mai gandesc" si am putea continua asa inca multe randuri. Intr-o tara in care se strica parcuri pentru a se face parcari, unde marlanii isi spala masina in rauri, unde cetateanul de la bloc arunca gunoiul unde apuca, unde fiecare face ce vrea fara a-i pasa ca poate pe celalalt il deranjeaza chestia asta, unde astepti ca primarul sa vina cu lopata sa-ti ia zapada din fata casei, unde linistea publica exista pentru a fi tulburata, nu se poate vorbi de voluntariat si comunitate. Plus ca, daca ar face ceva, romanul ar fi privat de cea mai fantastica activitate a sa: sa stea-n fund si sa se vaicareasca.