ian 28 2013
|
|
|
|
ian 28 2013
Invatamantul la distanta, un schimb de experienta al ULBSStiri din Sibiu: Educatie Adauga un comentariu »
Proiectul "Excelenta academica in invatamantul la distanta si invatamantul cu frecventa redusa - un demers pentru calitate" a fost cel care, cofinantat din Fondul European, a unit metodele traditionale cu cele moderne, bazate pe noile tehnologii TIC si e-learning. Rezultatele acestei activitati au fost prezentate vineri, 25 ianuarie, in cadrul conferintei de inchidere de la Centrul de Reuniune Academica a Universitatii "Lucian Blaga" din Sibiu. Astfel, s-au inregistrat peste 500 de participanti din invatamantul superior, in cele opt conferinte ce au avut in vedere tema calitatii, prin programul "Noi abordari ale calitatii in invatamantul superior". Rezultatele obtinute in jurul acestei serii de prezentari, au avut loc numeroase evenimente menite sa incurajeze schimbul de experienta si de bune practici la nivel academic, sa sustina ideea crearii unei comunitati de practica si a unor forumuri de discutie, stimuland, in acest fel, colaborarea in domeniul cercetarii stiintifice si al dezvoltarii academice. Printre activitatile cuprinse se numara infiintarea, dezvoltarea si consolidarea de retele, precum si de parteneriate, furnizarea programelor de formare si de perfectionare pentru grupul-tinta, dezvoltarea unui ghid pentru realizarea pachetelor de curs si al materialelor specifice tehnologiilor specifice, consilierea personalului implicat in procesul de management, organizarea seriei de conferinte "Noi abordari ale calitatii in invatamantul superior", precum si editarea volumului conferintei, dar si pregatirea, organizarea si desfasurarea "Zilei Portilor Deschise". "Am obtinut cadre universitare implicate in activitatea ID/ IFR cu o calificare mai buna. Avem avantaje competitive in fata altor centre universitare. Avem timp sa facem promovarea la nivel national si chiar international a ofertei de studii pentru invatamant la distanta si invatamant cu frecventa redusa", spune Gligor Ciortea, managerul proiectului si directorul sectorului invatamantului la Distanta de la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. De asemenea, rezultatele sunt apreciate si la nivelul conducerii. "A fost un proiect mai mult decat indraznet, nu numai prin obiectivele lansate de parteneri, ci si prin urmarile pe care le-am intuit", marturiseste Ioan Bondrea, rectorul ULBS. Peste 4.500 studenti ULBS, la distanta in ceea ce priveste institutia sibiana, aceasta ofera, inca din 1995, programe de studii la forma de invatamant la distanta si invatamant cu frecventa redusa. Astfel, peste 4.500 de studenti beneficiaza de aceste cursuri, distribuite in cele 14 specializari acreditate in invatamantul la distanta, doua specializari autorizate pentru invatamant cu frecventa redusa si opt acreditate pentru studii de masterat la forma de invatamant cu frecventa redusa. in acest sens, Facultatea de Åžtiinte Economice, Facultatea de Åžtiinte Agricole, Industrie Alimentara si Protectia Mediului, Facultatea de Inginerie si Facultatea de Drept "Simion Barnutiu" sunt cele care completeaza lista invatamantului la distanta.
Alte stiri adaugate luni, 28 ianuarie 2013Arhiva stirilor locale |
|