SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Lacrimi pentru oameni. Si pentru animale

Stiri din Sibiu: Social Adauga un comentariu »


Se numeste Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala din Dumbraveni. Suna bine dupa titulatura. In fapt, e un loc in care te poate apuca groaza daca nu esti tare de inima. Din vechiul centru au ramas doar niste darapanaturi, cateva cladiri ale unui complex ce pare sa fi trecut printr-un bombardament. Despre conditii nici nu are rost sa vorbim pentru ca sunt aproape inexistente. Chiar si asa, aceste cladiri adapostesc o gramada de oameni cu diferite niveluri de handicap, unii care locuiesc aici si de 40 de ani. Pe vremuri, cand comunistii conduceau tara, la Dumbraveni chiar se facea recuperare prin terapie ocupationala. Oamenii aveau la indemana ateliere unde faureau tot felul de nimicuri, care le aduceau insa satisfactie sufleteasca. Si aduceau si niste banuti centrului. Se facea chiar si agricultura. Dar ca mai peste tot, si de aici s-a furat tot ce s-a putut de-a lungul anilor. Pacientii au ramas fara `jucarii` si isi traiesc trista existenta facand... mai nimic. Si-au gasit insa o ocupatie, au adoptat animale. Hranite din putinul pe care il aveau, dar, cu siguranta, mai bine intretinute decat oamenii. Pisicutele si catelusii le-au oferit sarmanilor oameni alinarea pe care semenii lor le-au refuzat-o.
Pana le-a disparut si aceasta mica placere. Pacientii dintr-unul dintre blocurile centrului trebuie sa se mute in curand in alta cladire. Iar in noua cladire nu pot lua cu ei animalele adunate de-a lungul timpului. In disperare, au incercat sa apeleze la oricine. Au ajuns la Asociatia pentru Protectia Animalelor, care s-a oferit sa le ia animalele, sa le sterilizeze si trateze de eventuale boli si apoi sa gaseasca o solutie. Unii dintre fericitii care nu erau nevoiti sa se mute au primit inapoi animalele dupa tratament. Altii trebuie sa se obisnuiasca cu gandul ca animalele lor de companie vor avea in curand alti stapani. Totul a plecat de la Rozalia. Ea s-a agitat pana peste puteri ca sa le gaseasca un viitor celor ce i-au fost alaturi atatia ani. `Rozalia nu are nimic din viata unei tinere obisnuite, cu familie, prieteni, casa, cu cineva pe care sa se poata baza. Boala si experientele prin care a trecut au determinat-o sa comunice greu cu oamenii. In ciuda tuturor suferintelor, aceasta fata in varsta de 36 de ani si-a construit propria ei familie: cele 12 pisici. Animalutele au fost gasite de Rozalia de-a lungul anilor, si ele in suferinta, infometate, mici, bolnave, abandonate. In schimbul grijii primite, au raspuns prin fidelitate, prietenie, devotament. Zi de zi, Rozalia a impartit cu ele nu doar masa ci si viata`, spune Andreea Roseti, vicepresedintele Asociatiei Animal Life si cea care s-a ocupat de `cazul Dumbraveni`. Animal Life a contactat Federatia Nationala pentru Protectia Animalelor si impreuna au gasit solutii. Relocare temporara, campanii de adoptii, sute de telefoane, cumva s-a dat de cap si acestei situatii. Animalele si-au gasit un viitor, in total, 17 pisici si 6 caini. Dar oamenii...
`Este foarte greu de descris senzatia cu care am parasit Centrul de Integrare si Terapie Ocupationala Dumbraveni. Venisem cu intentia de a prelua 12 pisici care urmau a fi sterilizate si apoi plasate intr-o locuinta temporara. Venisem de asemenea cu intentia de a refuza, datorita lipsei de spatiu, preluarea oricaror animale. Este greu de explicat cat de dificil este sa alegi cazurile care necesita interventia noastra. Dar cu alta idee in minte am iesit pe poarta centrului dupa trei ore petrecute in compania oamenilor care ne cerusera ajutorul. Acesti oameni deosebiti nu ne-au cerut absolut nimic pentru ei. Ne-au rugat doar sa ducem animalele in siguranta si sa avem grija de ele. Ne-au imbratisat si ne-au spus ca se vor ruga pentru noi`, mai spune Andreea Roseti.
O parte din animale au deja noi stapani. Celelalte isi vor gasi in curand. Dar oamenii? Oamenii raman la mana oamenilor, iar asta e atat de trist...
de Bogdan BRYLYNSKI


Med Elite



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate luni, 30 ianuarie 2012






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 29 noiembrie 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter