iul 31 2012
|
|
Dupa periplul romanesc ("Portretul " - 2005, "Drumul " - 2006, "Decembrie "- 2008 si "Clopotul de catifea " 2010), scriitorul sibian Lazar Zahan publica in 2011 volumul de poezie "Oglinzi in amurg " din care aflam cu surpriza ca "Locuim in acelasi colt de univers ", oferindu-ne noua lectorilor iubitori de poezie o sublimare a celor doua atitudini umane fundamentale-apolinicul si dionisiacul, prin mijlocirea ludicului: "Sa ne jucam de-a poetul si muza (...) Apoi, cuprinsi de-o splendida betie (...) ne transformam subit in poezie. " La Editura "Cenaclul de la Paltinis " in luna mai, 2012 apare a doua carte de poezie semnata de Lazar Zahan, intitulata "Orologiile inserarii ", despre care Ioan Radu Vacarescu, presedintele Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din Romania, afirma cu certa satisfactie: "Poezia lui Lazar Zahan, departe de orice moda de ieri sau de azi, se naste in directia unui lirism de cugetare si sapientiala cultura clasica, sub semnul nostalgiei si al marilor simboluri. " Cititorul virtual va trai prin versurile acestui volum un sentiment de inaltare spirituala si va razbate dincolo de "clipele enervate " (O. Goga) ale incertului si mohoratului prezent intr-un spatiu privilegiat in care Iubirea, Creatia, Timpul sunt repuse in tiparele lor firesti, ancestrale. Forma literara imbratisata de poet si care, cu mici exceptii, inunda volumul este meditatia de fior intelectual, poezia de cunoastere cu referinte din sfera culturii. Pornind de la asertiunea lui Blaise Pascal "A fi simplu nu e simplu deloc ", principala trasatura a acestor poezii (la fel ca si in precedentul volum !!!) este simplitatea, cu rol de accesibilitate in universul liric pentru orice tip de lector, oferind fiecaruia cheia comprehensibilitatii. Imaginarul poetic e construit pe pozitia aristotelica, poezia fiind inteleasa ca un proces rational, devenind apoi expresia fanteziei dirijate de intelect. Autorul depaseste si aceasta formula, inlocuind-o cu atitudinea pronuntat subiectiva, reusind astfel sa redea desenul diferentiat al impresiilor printr-o tehnica picturala si prin apelul la oniric, ludic, cand se orienteaza spre eresuri, legende, mituri care au marcat de milenii omenirea. Adept al lui Umberto Eco, Lazar Zahan ne invita sa ne imaginam plurale traiecte interpretative sau pur si simplu sa respiram aerul libertatii in cugetare..., conform conceptului "opera aperta ". Stilistic, asistam la "ars combinatoria ", "sui generis ": narativitate si lirism, ludic si expresie orala, demitizarea imbratisand spontaneitatea, sugestia si expresia aluziva. Dominante sunt perceptia auditiva (poezia inca din motto e denumita "cantare ", iar in volum e reiterata aceasta perceptie: "suna duios ", "cantec de vraja ", "cant luminos " etc.) si sinesteziile "lumina de maci / ce ardeau valurind ", "si umeda umbra de vant " etc.) Titlul devine un element de recurenta, nostalgia clepsidrei naste fiori, metafora "aripa noptii " beneficiaza de valente eufemistice protectoare in fata nudului adevar ca suntem trecatori: "Asa, peste zarea de prund, / orologiile inserarii / ne vegheaza rotund. " Filosof de formatie, om de certa cultura si adanca cunoastere a realitatii, Lazar Zahan probabil ca il cunoaste pe Hugo Friedrich, dar si pe Rimbaud si ne ofera surpriza frumoasa a acestui volum, stiind ca poezia are drept tel sa "soseasca in necunoscut (...) "sa vada nevazutul, sa auda neauzitul ". in conceptia lui Rilke, a fi artist inseamna "a te dezvolta ca si copacul care nu-si grabeste soarele si care sta consolat in furtunile de primavara, fara spaima ca ar putea sa nu vina vara dupa asta. Vine. Dar nu vine decat la cei rabdatori. (...) Rabdarea e totul ". Ca un arc peste timp par versurile daltuite de Lazar Zahan la "amiaza vietii ": "Iubirea fost-a visul cel dintai, / Am fost atunci si iedera si floare / (...) departe-i zarea, sfanta e mirarea / Dar laolalta drumul e fecund / si fericita zodie-i rabdarea. " Åži pentru ca suntem cu totii "locuitori ai aceste secunde " (N. Stanescu), si pentru ca "Locuim / in acelasi colt de univers " (L. Zahan), cred ca orice iubitor de frumos va citi cu certa bucurie placheta de versuri "Orologiile inserarii ". Prof. Sergiu GODINÄ‚ Alte stiri adaugate marti, 31 iulie 2012Arhiva stirilor locale |
|