Aeroportul are proiectant
IPTANA si Obermeyer sunt cele doua firme care vor proiecta aeroportul international de la Sibiu. Dupa aparitia zvonurilor cum ca licitatia ar fi fost masluita, reprezentantii Consiliului Judetean Sibiu, principalul beneficiar al lucrarii, au infirmat prin anuntarea castigatorului. Principalul criteriu al selectiei a fost autorizatia de la Autoritatea Aeronautica Civila Romana, care a lipsit din portofoliul WK Group impreuna cu asociatii.
Primul pas pentru transformarea aeroportului Sibiu a fost facut. Consiliul Judetean a selectat firma care se va ocupa, in urmatoarele trei luni, de proiectarea obiectivului de importanta maxima, mai ales in vederea anului 2007. Presedintele Consiliului Judetean Sibiu, Martin Bottesch a dat publicitatii câstigatorul licitatiei - firma SC Iptana SA în asociatie cu firma Obermeyer din Germania. Licitatia a fost anuntata, la sfarsitul anului trecut, iar in urma cu doua saptamani au fost deschise ofertele. Documentia de licitatie a fost cumparata de 11 firme din România, Austria, Italia si Germania, insa, in cursa, au ramas numai doua oferte, din partea W.K. GROUP SRL din Sibiu, în asociatie cu alte cinci firme si S.C. Iptana S.A. în asociatie cu firma Obermeyer din Germania. "Analiza ofertelor a fost facuta foarte amanuntit si a ramas un singur ofertant. Din 100 de puncte Iptana a adunat 90, ceea ce inseamna un puctaj foarte bun", explica Martin Bottesch, presedintele CJ Sibiu. W.K. Group SRL, împreuna cu asociatii, nu satisface una din conditiile de eligibiltate impuse, si anume ca toti asociatii sa fie certificati de catre Autoritatea Aeronautica Civila Româna (AACR). Din cele sase firme asociate, doar una a prezentat un certificat de autorizare. Prin urmare, oferta prezentata de aceste firme nu a fost luata în considerare.
Detalii de contract
Comisia a analizat oferta depusa de asociatii Iptana – Obermeyer si a constatat ca ea corespunde din punct de vedere tehnic. Potrivit legii, încheierea contractului poate avea loc cel mai devreme la sapte zile dupa adjudecare, adica in prima zi a saptamanii viitoare. "Nu pot oferi detalii despre valoarea contractului. Potrivit legii, aceasta valoare trebuie pastrata confidentiala pâna la semnarea contractului care se poate realiza începând de luni, 20 februarie", a mai precizat Bottesch. Banii pentru achitarea proiectului provin din fondurile aprobate de Consiliul Judetean si Consiliul Local în 2006 pentru modernizarea si dezvoltarea Aeroportului Sibiu. Pentru activitatea de proiectare durata este de trei luni, însa proiectantii au obligatia legala de a oferi autoritatii contractante si asistenta tehnica de santier pâna la finalizarea lucrarii de executie.
Aeroportul Brasov strica socotelile
Toate calculele facute de Consiliul Judetean Sibiu au fost spulberate de decizia de constructie a unui aeroport international la Brasov. Desi reprezentantii administratiei sibiene au acorduri cu judetele din regiune, brasovenii au anuntat ca aeroportul regional va deservi inclusiv Covasna si Harghita. "Avem contracte cu consiliile judetene Hunedoara, Covasna si Harghita. Constructia noului aeroport la Brasov nu este o amenintare pentru proiectul sibian insa incurca calculele. Toate concluziile date de firma Dornier, inclusiv media de calatori nu mai sunt valabile", a precizat Martin Bottesch.