Ca brusc, toate televiziunile l-au descoperit post - mortem pe Adrian Paunescu am mai spus-o si, de altfel, cred ca ati putut baga de seama si singuri. Nu-i rau ca se cinsteste memoria unor mari artisti, e dureros ca, zi de zi, in timpul vietii acestora, nu se gaseste timp pentru a vorbi cu si despre ei. in intervalul dintre ultima suflare si ultima lopata de pamant aruncata pe mormant se consuma un spectacol supra-alimentat, dupa care, pastrandu-se cu sfintenie obiceiurile, se revine la porcariile politice cotidiene. Chiar daca fundalul era unul calm, n-au lipsit vocile incrancenate ale lupilor moralisti, mereu indreptatiti, dupa parerea lor, sa ridice piatra. Mi-a fost dat sa aud ieri, intr-un magazin, urmatorul dialog intre doi indivizi: "Ba, dar toata ziua astia zace numai de Paunescu". Åži replica, pe masura: "Lasa ba, ca cand zacea bine de Ceausescu nu s-o mai vorbit atata". "Ca cand" am auzit asa ceva m-am indepartat iute, sa nu ma trezesc gandind cu glas tare. Cum astia doi au nenumarate copii, nu-i de mirare ca suntem unde suntem. Daca ar fi avut timp si minte sa cantareasca problema, indivizii din povestea noastra (dureros de reala) ar fi inteles ca ceea ce a facut Adrian Paunescu in vremea cand Cenaclul Flacara aduna mii de oameni pe stadioane se putea face doar cu niste compromisuri, traduse prin texte laudative la adresa regimului, texte care trebuie disociate de restul creatiei. Åži, daca n-ar fi trecut prin viata precum trenul Intercity prin halta Valea Mare ar fi stiut ca, de cele mai multe ori cand construiesti ceva, cand vrei sa faci ceva bun, trebuie sa faci anumite compromisuri. Nu traim in lumea ideala, unde bunele intentii sunt luate ca atare, iar punerea lor in practica e floare la ureche. Corul denigratorilor e format insa mereu, fie din personaje neimplinite, fie din lupi moralisti, dispusi sa ridice oricand piatra, dar si mai dispusi la duplicitate. Faptul ca suma lucrurilor bune ramase de la Adrian Paunescu este mult mai mare decat suma episoadelor indoielnice trebuie spus franc, fara metafore, sa-nteleaga si cei saraci si cei bogati la duh. M-am intrebat zilele acestea daca detractorii lui Adrian Paunescu chiar se cred fara de pata, dar am inteles ca nu are rost sa imi adresez astfel de intrebari, pentru ca introdusesem in ecuatie niste suferinzi de autosuficienta. in fond, important este ca cei care pot distinge albul de negru sa-si pastreze aceasta deprindere. "Inocenti" care sar neobosit in baltoace stropind totul in jurul lor au fost si vor exista mereu, sunt creatiile nefaste si inerente ale acestei lumi. Fiecare are dreptatea lui; o dreptate o-ncaleca pe alta, se scuipa, se terfelesc si astfel, e gata spectacolul contemporan, cu duhori grele si imagini miscate. E posibil sa fi facut prea mare risipa de spatiu vorbind despre cei ce ingroasa randurile (si asa groase) neobositilor detractori, dar cred ca mostenirea lasata de Adrian Paunescu merita aceste scurte si eufemistice observatii. in rest, vorba poetului: "intre cei care trag si acei ce sunt trasi, nu e loc de vreun steag, e o groapa de pasi".
Octombrie 2026
