"N-ai sa ma crezi "

Recenta aniversare a patru decenii de la inaugurarea Transfagarasanului - motiv de rememorari, regrete, indignare chiar. Pentru ca atunci cand, in vara lui 1945, am vazut pentru prima oara Valea Balii, iata cum stateau lucrurile: putin inaintea amiezii am coborat din tren in Halta Scoreiu, cu alti colegi de clasa. Am iesit din sat si peste campuri am evitat Cartisoara ca sa ajungem direct la Glajerie. Acolo nici urma de constructii, nici tipenie de om. Am urmat marcajul potecii care ne-a scos, dupa vreo trei ore de mers din halta, la Piatra Alba de sub cascada. Cabana "Cascada " - fundatie de piatra, barne, acoperis din sindrila - parca crescuse acolo odata cu peisajul. Cateva sute de metri in amonte am trecut albia raului inscriindu-ne pe serpentinele potecii de sub Culmea Balii, pana in locul in care acum se inalta primul pilon al telecabinei. Draperia aburinda a cascadei si distincta limita de sus a padurii, marcau intrarea in zona glaciara a vaii. Privind spre nord alcatuirea inefabila a piemontului verde a reliefului colinar distingeam, pana departe, gospodariile satelor cu acareturi si bisericile cu turnurile lor. Spre est, pe dreapta vaii, adanc brazdata de culoarele avalanselor brodate de jnepeni Culmea Buteanu imi parea incruntata ; spre sud, cresteau cele trei monumentale terase cu morenele ghetarilor nemiscate de milenii; iar lumina soarelui ce sta sa cada dupa metrezele Paltinului alcatuiau atunci, pentru mine cel putin, imaginea austera si oarecum gotica a intregului ansamblu. Iata un peisaj opus celui mioritic cu relief molcom, culmi rotunjite si pajisti inalte din Cindrel, Lotru sau Șureanu. Dar ultimul soc aveam sa-l am atunci cand, dupa sapte ore de la coborarea din tren - am vazut caldarea si lacul de sub crestele ferestruite ale segmentului de cerc stancos, cu 3-400m mai ridicat de talvegul caldarii, dintre Vf. Vaiuga si Curmatura Balii. "Nu se poate " - mi-am zis, asa ceva nu exista. "Geografia o intelegem numai daca o si vedem, in rest e treaba de tocilar " ne spunea mereu domnul profesor Zaharia la clasa. Pai, "circ " sau "caldare " au si incarcaturi semantice. "Spectacol de circ " adica de tot felul de indemanari, unele artistice chiar. Şi acolo, atunci privind peisajul mi s-a oprit respiratia ca in momentul saltului unui acrobat pe o franghie in balans. Cabana, doar piatra si lemn - tremura candida in oglinda cerului, care e lacul, ce sta s-adoarma incet sub creste. Din vale se furisa subtil un iz de cetini si rododendroni vanturat de aripile reci ale serii. Poti uita un astfel de moment ? Şi poti - apoi - sa nu zvacnesti brusc ca un resort nervos cand in aula aceea monumentala, stenica si cum "n-ai mai vazut alta " gasesti acum viermuiala citadina si cotidiana de haos "organizat " parca sa-ti para rau ca ai facut drumul pana acolo ? Acolo unde te duci ca sa vezi si sa admiri natura, asa cum este ea din vremi, sa vezi ceva unic. Te trezesti deci intr-un furnicar de oameni, masini, constructii. Și asta nu numai in jurul lacului. Pe cele trei terase in jos si la fel, dincolo de tunel, pe versantul sudic, pana la Cabana "Izvorul Caprei ", sute de "tabere ", corturi, rulote "mobileaza " fara opreliste pajistea alpina. Noaptea focurile intretinute cu lemnul jnepenilor nu se sting, ca "ce buna-i o cafea dimineata ". Muntele acesta e chiar in tara nimanui ? Prea delicatul articol publicat de Tribuna (in 7 octombrie) a iritat "oamenii de munte " care de ani tot sesizeaza "organele "... responsabile(sic!). Și ce ? Au raspuns, au facut, au zis ceva cei de la primaria (Cartisoara) care administreaza zona sau de la Consiliul Judetean, Agentia de Mediu, Administratia "Sit Natura 2000 ", Serviciul Public Salvamont, "Protectia Consumatorului ", Directia Silvica, Jandarmii s.a.m.d ? Au facut toti acesti "factori " ceva macar pentru pastrarea acestei zone cu valori care aduna mii si mii de oameni? Daca toti acesti "responsabili "(?) sunt depasiti, nu vor sau nu stiu sa lase locul celor care pot sa respecte, nu numai natura, dar cel putin legile in vigoare. Sa nu mai vorbim de lipsa unei minime decente datorata pastrarii valorilor ce ne-au fost harazite. "Pai, asa stau lucrurile si pe Valea Prahovei si la Oituz, Tihuta, Litoral si mai peste tot unde sunt aglomerari estivale " - zic unii. Asa este, dar de cand trebuie sa luam exemplu de la "ai slabi " cum bine spune Dan Albu din Șorostin. Sa acceptam macularea a tot ce este frumos, insolit, valoros pentru ca si altii... ? Se ofera bauturi calde, preparate culinare "la minut ", cafele etc si la Zakopane si la Cortina d'Ampezzo si la Davos - peste tot, dar nu vezi porumb fiert la cazanul pe Şosea, nici "galerie " - intinsa pe zeci de metri - de carnati, sunci, si branzeturi atarnati de grinda tarabelor, in bataia prafului si a soarelui. Vine cineva din Giulesti, din Buzau sau Teleorman sa cumpere de la Balea, drept amintire, o cresta de slanina afumata ori un "burdusel "? Nu pot oferi suficiente produse cele doua cabane "batute " des de inspectori dupa inspectori de tot felul? inteleg ca de-a lungul timpului chiar si natura sufera modificari, datorate oscilatiilor factorilor de mediu si nu numai, dar cand "pune omul mana " acestea sunt contra naturii si greu de sters. in 20 septembrie '74 relieful limitrof soselei, mai ales cei 13 km de la Cascada pana la tunel, era zdrobit, maruntit, tocat. Coborand de la inaugurarea de atunci parca imi luam ramas bun de la prima dragoste. La rugamintea regretatului inginer Ioan Lungu - director la Directia Silvica - am revenit totusi ca sa editam o foaie volanta dedicata eforturilor umane si amplelor actiuni de refacere a zonei. Ce s-a distrus in patru veri succesive ('70-74) a fost "tratat " si oblojit cu dragoste si profesionalism. Atarnat in coarda, intre doua stanci, l-am fotografiat atunci pentru "foaie ", pe Gheorghe Gligorea - brigadier silvic din Cartisoara . Planta puieti de brad intr-o mana de pamant, la 7-8 m deasupra drumului. Pana prin anii '80 au tot "machiat " ei muntele. Ca sa ce? Ca acest "drumul din nori ", cum ii spune distinsul realizator TV de la BBC - Jeremy Clarkson - Transfagarasanului, sa fie nu numai "o fasie de asfalt perfecta pentru cei mai buni piloti ai lumii " ci si un spectacol al locului fara egal in LUME. Cum greu de egalat este si efortul celor peste 50 000 de constructori care au aruncat asfaltul, ca pe-o bretea, peste umarul inalt al muntelui. Iar noi ??? Spani in gandire si marginiti in fapte, lipsiti de respect fata de atatea sacrificii umane si materiale nu suntem capabili nici sa pastram, da' sa mai si lasam oarece facut de noi. Pana nu vin indicatii, precizari, norme de la UE - cum veneau si de la US - nimic nu se misca. Noi avem presedinti si prim-vice..., directori "generali " - plini si adjuncti, sefi de comisii, de birouri, departamente etc doar pentru ca sa ne fie noua (mai ales lor) bine si acum. "Asta-i lume - cum o vezi... " spune un intelept vers la care adaug - nu numai ca sa rimeze - "Cum va fi n-ai sa ma crezi ".

AL. CONSTANTINESCU