SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Nicio lege nu interzice imbecililor sa fie imbecili!

Stiri din Sibiu: Administratie Adauga un comentariu »

Nici n-a scuturat bine aia mica din gene, ca o suta de mii de amatori au dovedit, autografand - era sa scriu autogafand! - ca pot fi profesionisti intr-ale indestularii. Rautaciosii zic ca suta aia ar fi ploconit-o tati, dar refuz sa cred asa ceva. Mai ales ca tati nu se incurca cu suta, dar despre asta nu vor sa vorbesc cu tine. Şi mai rautaciosii au rupt lesa, incapabili sa priceapa ca un dresaj facut temeinic te poate obisnui cu orice. Şi cainele s-a deprins cu lantul, nu? Ce-or tot fi avand latraii cu biata aia mica? Cat sa mai necheze din priviri nen-tu Cristi, cat s-o mai ademeneasca-n noua gaselnita gata sa fereasca tara de pe sine, ca uite: locomotiva vine!

# Ma, cand am auzit ca Ştirbet a luat PMP-ul de haturi, ca sa-l invete sa leviteze, barem in sondaje, mi-a sticlit un licar. Speriat si timid ca o tuse de greier, dar a sticlit. Precum albinele la stup, asa si valorile vechi ca vinul vin sa ne scoata din sant. Sa ne stearga de colb, sa ne infiga surubelnita-n avarii, sa ne repare daunele totale, sa ne panseze fracturile si sa ne arate calea. Ferata.

# No, sa mai ziceti ca si asta-i tot copiata: "Ponta anunta cresterea a 234.000 de pensii, dupa o decizie a Curtii Constitutionale ". Cum? Ati mai auzit? Deci nici asta nu-i originala? Hmm, in fine. Cica pensiile alea ar fi fost calculate gresit intre 2011 si 2013, iar asta ce sa vezi? Taman acum s-a observat, in prag de - ce coincidenta! - miel si alegeri. Vestea nasoala e ca defavorizatii vor primi, in medie, nici mai mult, nici mai putin decat saize... - tineti-va bine! - saizeci si nu si doi, ci si trei de lei! Nasol: parca vad ca nici luna asta nu apuc la Maserati. in loc sa stau la rand sau sa-mi fi lasat barem sacosa, uite cu ce imi pierd vremea. Printr-un pitifelnic, Lamborghini tocmai m-anunta ca pana dau ciresele, nicio sansa. Cica gem show-room-urile de pensionari satui de troleu si efectiv alergici la taxiuri.

# Sub titlul "Mica ciolaniada ", Gandul ne povesteste "Cum s-au impartit discret posturile intre PSD, PC, UNPR si UDMR in esalonul doi al Guvernului ". Plus "Lista imaculatilor pusi in vitrina de Victor Ponta ". Nimic nou, de ani de zile, tot ce se schimba e cutitul cu care se feliaza tortul. Restul sunt lozinci cu care e glazurata clasica gargara.

Unde se va opri Putin? 

Michael Baranowski, expert German Marshall Fund: "Asistam la un moment foarte periculos pentru Moldova, integrarea europeana trebuie facuta rapid ". Mda, insa niste civilizatie n-ar strica intai. Sau macar niste apa calda. Cat despre Putin, nu se va opri. Daca supusii nici nu indraznesc sa il tradeze, il tradeaza cautatura. Are ceva din ranjetul calaului convins ca s-a pricopsit cu cea mai duioasa slujba din lume.

# Gandul deseneaza "Harta preturilor pentru hotelurile de patru stele de la Marea Neagra ", caci da: sunt si patru stele la Marea Neagra, pe H arta ce include sejururi in Romania, Bulgaria, Turcia, Rusia, Georgia si Ucraina. Ma, adevarul e ca o Georgie mai poate sa astepte, insa o Ucraina e tot ce imi doresc! Plus ca la ce plaje au, nici n-ai zice ca-i tot Marea Neagra!

# " Doua proiecte de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, elaborate de PPMT ". Refren sa fie, ca agitatori sa fredoneze se gasesc!

# Fiert pe dezvaluiri, evz incinge plita: " Familia lui Orest Onofrei, candidat PDL la europarlamentare, are datorii de 3,4 milioane de euro ". Asa-i trebuie daca nu s-a priceput sa candideze la pemepe, sa nu mai ajunga, iata, de ocara. Ce urat! Dupa ce ca ai ditamai datoria, sa-ti scoata limba tocmai evz! Dar chiar nu mai era de gasit un datornic de la PSD?

# Na poftim: " intr-un top al statelor in care oamenii zambesc cel mai mult in selfie, Romania ocupa locul al 19-lea. Primele trei pozitii in clasament sunt ocupate de Brazilia, Nicaragua si Columbia. Topul a fost realizat de ghidul digital de turism Jetpac, care a studiat peste un milion de fotografii "selfie", postate pe Instagram. Oare cui folosesc astfel de tampenii? intr-adevar prin Botosani, cica foarte rar se rade-n selfie. Asta ca sa nu mai pomenesc de cum se screm incruntatii din Fundulea ori zbuciumatii din Baicoi!

# Un gradinar se lauda la stiri c-a adus pe lume cartoful mov. Abia astept Ro sia albastra, vinetele portocalii si maslinele, daca se poate, roz.

# Gandul face galagie: "Adevarata URGENŢĂ pentru care Guvernul Ponta a schimbat pe sest legea electorala. Cum a justificat ministrul Oprea modificarea legii electorale de pe o zi pe alta ". Şi da-i, si Gabi-n sus, si Gabi-n jos, si n-o sa crezi cu ce mate mi ti-l prinse in sac Gandul. Ca sa n-o lungim: nu vad de ce ar mai conta ca legea a fost matrapazlacata, cata vreme nici macar ce iese la vot nu mai prea conteaza, daca imi amintesc de cum a fost mototolit ultimul morman de voturi, bai mototolilor! Mersul la urna a devenit o alternativa pentru naivi, plaja, gratar sau iarba verde. Nu va mai faceti ca ploua.



# Mafia carnii a fost zgandarita putin cu seful DSV Cluj, un patron si un veterinar care au aflat pe pielea lor cat de rece poate fi o pereche de catuse, chiar daca primavara a umblat, cateva zile, cu pieptul bombat. Acuma, totul e sa nu ne imaginam ca micii vopsiti cu bidineaua ori fleicile pieptanate cu trafaletele vor disparea din galantare. De ce, ne povesteste evz: "Cei 150 de ticalosi care ne-au otravit mancarea. Carnea stricata a ajuns si in scoli. Firmele "Mafiei " au furnizat alimente la cantinele saracilor, in penitenciare si unitati de jandarmi ". I-auzi:

Contracte cu institutii, pe bani europeni

Potrivit evz.ro, "unii dintre principalii furnizori de carne alterata au incheiat, de-a lungul timpului, contracte cu institutii aflate in subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ale Ministerului Justitiei, ale Ministerului Sanatatii, dar si cu primarii, care au in administrare scoli sau gradinite. Pana acum anchetatorii au stabilit ca reteaua carnii stricate functiona de cel putin trei ani ". Ba, adica ala care va-ndopa cu carne stricata era statu ma! Ăla care clipea, ingaduitor, din gene, fix statul era! Ăla de-i platesti tu taxe, si impozite, si tot ce-i mai trece prin cap. Pai, daca nici asa ceva nu merita pedeapsa capitala, atunci cine s-o mai merite? 

# Dupa un mariaj facut tandari, soldat cu rufe jegoase spalate in public, Crin Antonescu se trezeste constatand ca "PSD fura tot ce poate. PNL va reveni la guvernare dupa alegerile prezidentiale ". Iar asta o spune unul pe care cica pana si somnul l-ar fi furat!

# Ca un avion in Oceanul Indian a picat vestea ca EBA nu mai candideaza, prilej cu care a sarit si la beregata lui draga Stolo: "in loc sa se retraga la pensie, isi doreste un loc caldut in PE ". Hmm, uite ca, scapata din chingile consoanelor, a devenit si vocala!

# in custile de la tv, maidanezii incaiera "iubitorii de animale " si nemernicii care inca par convinsi ca strada ori parcul apartin copiilor, parintilor sau bunicilor. Ieri am vazut spumegand niste "iubitori ", complet isterizati, asmutiti de organizatia patru labe, daca am retinut exact. De iubitorii de copii n-am auzit. Pe nefericitii care habar n-au ce gust are o portocala de ce nu-i adopta nimeni, nici macar de la distanta? Doar fiindca, nici macar in tara asta, nicio lege nu interzice imbecililor sa fie imbecili?
de Rares Bitu


Masini de cusut



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate marti, 25 martie 2014






Poza Zilei Sibiu - Sibiu Cycling Tour 2020

Sibiu Cycling Tour 2020
~ 15 august 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 27 iulie 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 27 07 2020 07:25 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter