Asa-zisii chiriasi ai primariei pentru locurile de parcare dintre blocuri starnesc mania vecinilor lor, care promit scandal si bataie.
Ultimele astfel de scantei au aparut intre vecinii din cartierul Vasile Aron. Intr-una din parcarile din spatele blocurilor, unii locuitori au blocat cateva locuri de parcare, infigand in beton cateva sisteme care impiedica parcarea altor masini decat cele personale. "Eu nu am mare treaba, ca daca nu gasesc locuri de parcare aici merg chiar si cate doua blocuri mai incolo. Dar multi dintre vecini aproape ca se incaiera. Iese cu scantei si nu va trece mult pana nu se ajunge la bataie", spune unul dintre locuitorii din Vasile Aaron.
Cei care au blocat locurile din parcari au declarat vecinilor ca au inchiriat spatiile respective de la primarie. Reprezentantii administratiei locale resping o astfel de ipoteza - locurile de parcare sunt inchiriate in special in zona spatiilor comerciale, iar pentru parcarile dintre blocuri este exclusa inchirierea unor locuri. "Astfel de sisteme de blocare a accesului pe locurile de parcare constituie contraventie pentru ocuparea domeniului public fara autorizatie de constructie, conform hotararilor de Consiliu Local in vigoare", spune Mirela Gligore, purtatoare de cuvant a Primarie.
Viceprimarul Virgil Popa spune ca sistemele care blocheaza parcarile nu vor rezista. "Nu agream acest mod de abordare. Parcarile publice sunt destinate tuturor cetatenilor. Cei de la Domeniul public vor lua, prin urmare, masurile care se cuvin - somarea celor care au ridicat astfel de sisteme si, intr-un final, inlaturarea acestora", spune Virgil Popa.
de Traian DELEANU