SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Premierul Victor Ponta a vizitat Sibiul

Stiri din Sibiu: Administratie Adauga un comentariu »

Centrul Sibiului s-a animat sambata dupa-amiaza pentru ca atat admiratorii cat si criticii noului Guvern l-au putut vedea pe strada Nicolae Balcescu, pe primul ministru Victor Ponta, care a facut o vizita la Sibiu. Indiferent ca se aflau la terase sau doar la plimbare, sibienii aflati in zona in jurul orei 18, i-au putut strange mana premierului.

Prima oprire, la Prefectura

Prima oprire de la Sibiu a lui Victor Ponta a fost la Prefectura, unde s-a intalnit cu recent numitul prefect Odiviu Sitterli. "M-am aflat astazi in Sibiu, dincolo de activitati politice, am vrut sa ma vad cu noul prefect al judetului, sa-i transmit si direct ceea ce i-am transmis domniei sale si tuturor prefectilor, la videoconferinta de ieri, si anume sa-si intre rapid in atributii, sa aplice legea, indiferent cine este cel care o incalca", a spus Victor Ponta, intr-un brief de presa, subliniind ca organizarea alegerilor este cea mai importanta dintre prioritatile noului prefect.

Pe jos, prin centrul orasului

Intalnirea de la Prefectura a marcat doar inceputul vizitei de la Sibiu a lui Victor Ponta, care a parcurs pe jos prin Parcul Astra si pe strada Nicolae Balcescu, drumul de la Prefectura Sibiu pana la Sala Thalia, unde s-a intalnit cu sustinatorii USL.

Insotit de presedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea si de jurnalisti, Victor Ponta si-a amintit de momentele frumoase petrecute la Sibiu, printre care si participarea la raliul pe care l-a castigat in 2010. Punctul culminant al vizitei lui Ponta la Sibiu a fost la Sala Thalia, unde il asteptau membrii si simpatizantii partidelor aflate in componenta USL (PSD, PNL si PC), candidatii la primariile din judet, candidatii USL la Consiliul Judetean, Mircea Cazan, presedintele PNL Sibiu, Viorel Ionita, presedintele PC Sibiu si Dragos Floarea, candidatul la Primaria Sibiu. " Imi doresc enorm de mult sa nu va dezamagesc" , le-a spus Victor Ponta celor prezenti, marturisind ca are prieteni la Sibiu si ca il leaga de oras multe amintiri: " Aici am fost in prima vizita politica a vietii mele, in 2002, cu primul ministru Adrian Nastase (...) Mai sunt si alte lucruri care ma leaga de Sibiu. Cred ca domnul presedinte Basescu, cand m-a numit copilot, nu stia ca aici, la Sibiu, la raliu, a fost prima data cand m-am rasturnat cu masina (...) In 2010 am castigat raliul" , a spus Victor Ponta, exprimandu-si convingerea ca USL va castiga Consiliul Judetean Sibiu si cat mai multe primarii din judet. Totodata, el l-a felicitat pe Dragos Floarea ca a acceptat " misiunea imposibila" , cum a numit premierul candidatura lui la Primaria Sibiu.

Problemele Sibiului

Plimbarea prin centrul Sibiului si intalnirile cu simpatizantii nu au fost singurele activitati ale premierului, pentru ca Victor Ponta a pus pe tapet o parte dintre problemele "fierbinti" ale comunitatii: situatia Transgaz si Romgaz, directorii de deconcentrate si regionalizarea. "Executivul nu are in vedere schimbari politice in structurile deconcentrate", a declarat Ponta, care a tinut sa precizeze ca nu vor fi iertati functionarii publici, sefi de deconcentrate care vor face campanie electorala: "Daca exista vreun sef de deconcentrate care merge in campanie sa faca politica, e liber, il eliberam imediat din functie sa poata sa-si vada de campania politica, dar in rest nu facem schimbari pe criterii politice". Victor Ponta a subliniat ca regula aceasta se aplica in cazul tuturor sefilor de deconcentrate, indiferent de culoarea lor politica. Totodata, premierul a mai spus si ca Romgaz si Transgaz raman la Medias, insa a aratat ca "va fi o schimbare fundamentala". "Gata cu numiri politice si cu afaceri pentru partid. Voi cere in mod sigur un control riguros pentru a vedea cum s-au folosit banii de la Romgaz si Transgaz", a mai declarat premierul.

Boala Lyme si spectacolele FITS anulate

Intrebat care sunt masurile pe care Executivul le va lua in problema muscaturilor de capuse si a incidentei bolii Lyme la Sibiu, Victor Ponta a declarat ca este la curent cu situatia de aici si a spus ca ii va cere ministrului Sanatatii un raport in acest sens. "Am discutat cu ministrul Sanatatii si sper ca saptamana viitoare va veni la Sibiu sa-mi prezinte un raport tehnic cu ce se poate face. Il voi cere ministrului Sanatatii, care este un medic, un profesionist, ca pentru urmatoarea sedinta de Guvern sa-mi prezinte un raport si niste propuneri", a spus Victor Ponta. Tot cu ocazia vizitei sale la Sibiu, primul ministru a aflat si despre situatia nefericita a Festivalului International de Teatru, "saracit" de cateva spectacole din cauza lipsei banilor, dar a tinut sa precizeze ca va discuta cu ministrul Culturii, Mircea Diaconu, pe marginea acestui subiect si ca vor decide ce se va putea face pentru finantarea spectacolelor.

Ponta: "Nu vreau sa mimam lupte, nu vreau nici sa mimam prietenii"

"Nu vreau nici sa mimam lupte, nu vreau nici sa mimam prietenii" a mai spus Victor Ponta cu privire la un eventual "pact de neagresiune" al USL-ului cu Klaus Iohannis, in special si cu FDGR, in general. "Nu mi-am schimbat parerea pe care am afirmat-o de foarte multe ori si n-o sa mi-o schimb: domnul Iohannis nu este dusmanul nostru. Este un om cu care am avut un parteneriat si cu care cred ca vom avea oricand un parteneriat. In ceea ce priveste alegerile, suntem competitori la judet, acolo unde eu cred ca este spre binele Sibiului ca presedintele Consiliului Judetean sa fie Ioan Cindrea si avem o competitie mai dificila la municipiu, acolo unde eu cred ca USL-ul trebuie sa aiba o prezenta importanta si sa obtina cat mai multe voturi pentru Consiliul Local". Şeful Executivului a tinut sa sublinieze ca pana pe data de 10 iunie USL si FDGR se afla in competitie si nicidecum intr-o relatie de dusmanie. 

Judetele actuale raman

" Eu vreau sa va anunt oficial ca nu s-a schimbat nimic. Strategia si propunerea USL-ului cu privire la dezvoltarea regionala arata foarte clar ca judetele actuale raman, ca vom forma regiuni cu personalitate juridica, cu presedinte de regiune si cu consiliu regional si ca alegerile si aceste structuri trebuie sa inceapa sa functioneze din 2014" , a raspuns Victor Ponta, la intrebarea legata de regionalizare. " Din punctul meu de vedere, cat mai multe dintre atributiile guvernului central trebuie sa mearga catre regiuni. Aceea sa fie o descentralizare adevarata" . Ponta a mai spus ca acesta este proiectul USL-ului si ca va fi pus in practica incepand cu 2013.


Masini de cusut



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate luni, 21 mai 2012






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 24 noiembrie 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter