aug 02 2010
|
|
Creditele pentru Programul Prima Casa au fost acordate exclusiv pentru locuinte deja construite. Sibienii nu au fost incantati de variantele de construire, nici in regim individual si nici prin asociatii fara personalitate juridica. La fel s-a intamplat si in tara. Tranzactiile s-au realizat cu locuinte deja existente. Pentru esecul de pana acum al constructiilor noi prin Prima Casa, primul-ministru Emil Boc a gasit un vinovat: acordarea greoaie a autorizatiilor de constructii. De asemenea, acesta a solicitat bancilor sa fie mai active in acordarea de credite pentru ridicarea de locuinte de la zero, astfel incat si primariile sa elibereze mai repede autorizatiile de constructie. Pe de alta parte, insa, agentii imobiliari din Sibiu spun ca problema e, totusi, alta: oamenii nu vor sa se asocieze. " Prima Casa merge la Sibiu in parametrii normali, dar pe locuinte existente. Nu s-a semnat niciun contract pentru construire. Constructiile in asociere nici nu cred ca vor merge. in perioada aceasta, e greu sa faci asociere si pe firma, dar ca persoana fizica ", a spus Bogdan Gicu, presedintele Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari, filiala Sibiu. Preturi de vara Cei care vor sa cumpere o locuinta in Sibiu nu ar trebui sa mai astepte scaderi de preturi. Cel putin deocamdata. Preturile stagneaza pe perioada verii, pentru ca cei mai multi dintre cumparatori sau vanzatori au altceva de facut decat sa tranzactioneze. " Cei care au de vandut pleaca in concedii. Cei care vor sa cumpere, poate fac acelasi lucru. Iar cei care au cumparat, renoveaza. Aceasta este o perioada in care preturile stagneaza ", a mai spus Gicu. Plafonul total de garantii pentru programul guvernamental Prima Casa pentru anul 2010 se situeaza, la nivel national, la 700 milioane euro. Bancile cu cele mai mari sume alocate sunt: BCR, cu 215,6 mil euro, BRD, cu 161,7 mil euro, urmate de Banca Romaneasca, 53,9 mil euro, si Alpha Bank, 45,8 mil euro. Plafoanele individuale de garantare sunt de 60.000 de euro pentru achizitia de locuinte vechi, 70.000 - pentru locuinte noi si 75.000 pentru cei care se asociaza pentru constructia de locuinte noi. banca romaneasca bcr emil boc locuinte noi locuinte vechi programul prima casa prima casa autorizat sibienii de Laura Buciu Alte stiri adaugate luni, 02 august 2010Arhiva stirilor locale |
|