SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Problema motiunii: Cade Boc si ce facem? Vine Boc IV?

Stiri din Sibiu: Politica Adauga un comentariu »

In aceasta saptamana se va vota in parlament viitorul Guvernului Boc. Social-democratii dau ca sigura plecarea premierului Emil Boc. Liberalii cred ca sansele sunt impartite in 50%-50%, iar democrat-liberalii nici nu se gandesc ca Emil Boc nu ar mai putea fi premier saptamana viitoare.

Parlamentarii de Sibiu isi sustin partidele, toti parlamentarii PD-L vor vota impotriva motiunii, iar social democratii si liberalii vor vota pentru. Singura necunoscuta ramane in cazul deputatul minoritatii germane, Ovidiu Gant. Presedintele FDGR, Klaus Johannis a declarat saptamana trecuta ca nu a fost luata nicio decizie in cadrul formatiunii, daca va sprijini sau nu motiunea. Asta, desi Johannis a atacat in mai multe randuri propunerile Guvernului Boc de iesire din criza.

Liberalul Mircea Cazan spune ca sansele de reusita ale motiunii sunt impartite, totul tinand de conjunctura zilei si de cuvantul oamenilor. Cat despre posibilitatea ca PNL sa faca parte dintr-un viitor guvern: nu are competenta sa-si dea cu parerea. " Sansele sunt 50-50. Depinde cati vor vota dintre cei zic ca vor vota pentru motiune. Noi, cei de la PNL si PSD vom vota categoric motiunea. Ma depaseste in schimb problema intrarii PNL la guvernare. Noi nu am inteles inca faptul ca nu Boc este problema, ci Traian Basescu. Nu Boc conduce Guvernul, ci presedintele. Ce ar putea fi dupa caderea actualului guvern? Boc IV, Boc V? Va fi acelasi lucru`, a declarat Mircea Cazan.

Senatorul PSD, Viorel Arcas, spune si el ca exista sansa ca motiunea sa treaca si masurile propuse de Emil Boc sa nu aiba finalitate. Totul depinde de tactica ce va fi folosita de democrat-liberali, spune Arcas. " Daca te iei dupa declaratii, motiunea are sanse de reusita. Depinde de tactica folosita de PD-L. Am inteles ca vor sa-i oblige pe parlamentari sa nu voteze deloc, sa se abtina de la vot. Le este si lor frica de tradatorii din cadrul partidului. Daca se vor abtine de la vot, atunci motiunea nu va trece. Orice guvern e mai bun decat acesta. Poate viitorul guvern se va uita si peste celelalte masuri`, a declarat senatorul Viorel Arcas.

Deputatul PD-L, Raluca Turcan, a trimis un mesaj prin care anunta ca este solidara cu PD-L si Guvernul Boc. " Eu una n-am vandut iluzii oamenilor din colegiul meu electoral. In campania electorala le-am spus ca ma voi ocupa de ajutorarea scolilor si a bisericilor, voi sustine finalizarea lucrarilor la soseaua de centura a municipiului, voi sprijini constructia unui nou spital in Sibiu, voi introduce (impreuna cu intregul PD-L) pensia sociala minima. (…) Sunt solidara cu guvernul si cu PD-L in trecerea masurilor de austeritate si consider ca asta e calea corecta pentru a repara ceea ce s-a stricat ani in sir. Dar solidaritatea mea nu se extinde catre cei care spun ca s-a mintit si considera ca de azi inainte trebuie " sa iesim din minciuna`. (…) Daca cineva a mintit in acest caz (fie si prin omisiune), e grav. Eu stiu sigur ca n-am mintit`, a comentat Turcan pe blogul sau cu trimitere direct la afirmatiile ministrului PD-L Radu Berceanu. Acesta preciza intr-un interviu ca s-a mintit voit in campania electoral, pentru ca asa ar fi facut orice alt partid.

Opozitia, manata din spate de deciziile guvernului de scadere a pensiilor cu 15% si a salariilor bugetarilor cu 25% incearca saptamana viitoare sa prabuseasca guvernul printr-o motiune de cenzura. Pentru a reusi acest lucru, opozitia cauta 24 de "tradatori", pentru ca de atatea voturi mai sunt necesare ca Guvernul Boc sa pice, in conditiile in care toti pesedistii si liberalii s-ar mobiliza la vot. Acest numar se subtiaza, dupa ce saptamana trecuta, senatorul PD-L de Prahova, Iulian Badescu, si deputatul PD-L Georgica Severin au anuntat ca parasesc partidul, explicand ca nu poate sa dea ochii cu mama lui ca sa-i spuna ca a votat taierea pensiilor cu 15 la suta. Sunt si voci din interiorul PD-L care ataca masurile propuse de Emil Boc. Vicepresedintele democrat-liberal Sorin Frunzaverde a declarat ca varianta majorarii taxelor ar fi fost mai putin dureroasa pentru populatie. "Efectiv nu cred in acest tip de masuri. Le-am spus colegilor mei ca, in mod normal, ar fi trebuit sa alegem varianta FMI si anume marirea TVA si a cotei de impozitare. De pensii, nu trebuia sa ne atingem. Sub nici o forma", a declarat Frunzaverde.

Independentii lui Gabriel Oprea au anuntat deja ca se vor abtine de la vot. Desi are un reprezentant in Executiv, in persoana ministrului Apararii Gabriel Oprea, Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei a anuntat ca nu isi va exprima optiunea nici pentru demiterea Cabinetului Boc, dar nici in favoarea mentinerii acestuia.

Pentru ca motiunea de cenzura sa treaca de Parlament, Opozitia trebuie sa obtina majoritatea voturilor din numarul total al parlamentarilor, respectiv 236. In prezent, PSD si PNL au 212 voturi, astfel incat mai au nevoie de inca 24. Acestea ar putea veni de la democrat-liberalii rebeli care au facut nota discordanta sau au plecat deja din partid si de la grupul minoritatilor nationale, care numara 18 deputati. Guvernul isi va asuma, luni, raspunderea pe legile austeritatii, au stabilit Birourile permanente reunite ale celor doua Camere dupa intalnirea avuta cu premierul Emil Boc. Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat ca motiunea de cenzura a Opozitiei va fi depusa, cel mai probabil, marti, 8 iunie.

de Alin BRATU


Masini de cusut



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate marti, 08 iunie 2010






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 27 septembrie 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter