noi 12 2012
|
|
Cel mai intins sit de importanta comunitara din tara, dupa Delta Dunarii, il formeaza Muntii Fagaras. De aceea, atentia indreptata catre aceasta forma de relief este ridicata, urmarindu-se, prin proiectul "Managementul Integrat al siturilor Natura 2000 Muntii Fagaras si Piemontul Fagaras", elaborarea unui plan de management integrat celor doua situri Natura 2000, care sa conserve cele 27 de habitate naturale de interes comunitar, dintre care amintim fanetele montane, tufarisurile cu jneapan si bujor de munte si padurile de molid cu afin, dar si cele 33 de specii de plante si animale. Astfel, printre aceste vietuitoare se numara lupul, rasul, ursul si vidra, iar printre cele 25 de specii de pasari se afla barza neagra, acvila tipatoare mica, huhurezul mare, precum si ciocanitoarea cu spatele alb. Microhidrocentralele ameninta mediul Reteaua Natura 2000 reprezinta, in primul rand, un areal de zone naturale si seminaturale, in care se urmareste ocrotirea celor mai importante habitate si specii de plante si animale din Uniunea Europeana. Pentru ca siturile Natura 2000 Muntii Fagaras si Piemontul Fagaras se confrunta cu o serie de probleme majore, care pot duce la disparitia anumitor specii de plante si animale ce starnesc interesul comunitatii, proiectul vine sa sprijine actiunea de a pastra aceste elemente care fac, in fond, parte din mediul inconjurator. Amenintarile de ordin antropic, cum sunt, de exemplu, microhidrocentralele, ce conduc catre debite foarte reduse ale raurilor si la conditii improprii supravietuirii organismelor specifice ecosistemelor acvatice, care pot anihila anumite specii de pesti, care pot altera functiile de autoepurare a apelor sau, chiar, care pot scadea numarul de turisti din zona, se doresc a fi anulate prin intermediul programului ce consta in reamenajarea teritoriului. in ceea ce priveste intinderea celor doua situri, acestea cuprind patru judete, respectiv Brasov, Sibiu, Valcea si Arges. De asemenea, Golul alpin Moldoveanu-Capra, Golul alpin Valea Rea Zarna, Valea Balii, precum si Golul Alpin Al Muntilor Fagaras cuprins intre Suru si Podragu sunt cateva dintre cele 18 arii naturale de interes comunitar, protejate de asociatie, care are in vedere o suprafata de 243.627 ha. "Managementul Integrat al siturilor Natura 2000 Muntii Fagaras si Piemontul Fagaras" este un proiect cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala si finantat in cadrul Axei prioritare 4 a Programului Operational Sectorial de Mediu - Sector protectia naturii si are valoarea totala de 17.317.453 lei. 36 de luni este durata de implementare, timp in care, pe langa elaborarea planului de management integrat al celor doua situri Natura 2000, Asociatia "Muntii Fagaras", impreuna cu Ocolul Silvic Rasinari si Ocolul Silvic Izvorul Florii, urmareste si demararea unei campanii de informare a comunitatilor locale si a altor factori, prin realizarea unor materiale documentare, seminarii, grupuri de lucru si activitati de constientizare pentru elevi. in cifre, aceasta actiune s-ar caracteriza astfel: 15 intalniri pe grupuri de lucru cu cei interesati, patru seminarii pentru comunitatile locale si o conferinta, opt dezbateri publice, patru editii ale Caravanei Naturii in 57 de scoli, 300 de elevi ce vor merge in excursii, cinci spoturi documentare si 27 de panouri de informare amplasate in unitatile administrativ-teritoriale din situri. Brand european in Muntii Fagaras sunt protejate foarte multe animale. Ursul, rasul, lupul, vidra, liliacul comun si liliacul mic cu potcoava, izvorasul cu burta galbena, tritonul comun si tritonul carpatic, zglavoaca, mrena, petrocul, croitorul mare al stejarului, pe care Europa l-a pierdut din cauza taierii masive a stejarului batran, croitorul fagului, radasca, fluturele, croitorul cenusiu, gandacul sihastru sunt animale care in muntii nostri si-au gasit un loc de viata prielnic. Clopoteii, care la noi se gasesc peste tot si ii taiem cu coasa, iar in Europa au disparut, iarba dracului, care la noi e o simpla buruiana, iar la ei e foarte cautata, si muschiul sunt plantele pe care europenii ne cer sa le protejam de contactul cu civilizatia. ![]() Alte stiri adaugate luni, 12 noiembrie 2012Arhiva stirilor locale |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |