SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



PSD Sibiu strange ajutoare si semnaturi anti-Boc

Stiri din Sibiu: Politica Adauga un comentariu »

Organizatia municipala a PSD Sibiu strange ajutoare pentru sinistratii din Moldova. Membrii organizatiilor de seniori, femei si tineret, impreuna cu Asociatia "Forumul Solidaritatii sociale a pensionarilor" desfasoara o campanie de colectare de bunuri, iar sibienii care vor sa fie alaturi de oamenii care au avut de suferit in urma calamitatilor sunt rugati sa intre in contact cu pesedistii sibieni. A fost creat un centru de colectare a bunurilor la fosta intreprindere Libertatea, din strada Targul Fanului. Aici toti cei care vor sa contribuie la aceasta actiune sunt asteptati pana vineri, ora 19. "in zilele urmatoare vom lua legatura cu unul dintre consilile judetene din Moldova, pentru a stabili unde vor merge ajutoarele. Va fi aleasa o comuna care a avut de suferit in urma inundatiilor", a spus, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Gheorghe Suditu, presedintele organizatiei municipale a PSD Sibiu. La randul sau, Horatiu Marin, presedintele organizatiei de tineret a TSD Sibiu, a declarat ca, pe langa ajutoarele care vor fi trimise in Moldova, copiii din comuna unde vor ajunge donatiile vor primi cate o punga de dulciuri din partea tinerilor social-democrati sibieni. Totodata, Gheorghe Georgescu, presedintele Asociatiei "Forumul Solidaritatii sociale a pensionarilor", a sustinut ca "am avut emotii cand am demarat aceasta campanie, deoarece asociatia am creat-o abia in luna aprilie. Totusi, membrii sunt uniti astfel ca in acest moment exista in jur de 800 de membri, iar inscrierile continua. Ajutoarele sunt destul de consistente, chiar marti la centrul de colectare a fost adusa o canapea nou-nouta, cu eticheta pe ea".

Sibienii se inscriu in PSD

Gheorghe Suditu, presedintele organizatiei municipale a PSD Sibiu, a afirmat ca in acest an 200 de sibieni s-au inscris in organizatia pe care o conduce. "Orice persoana care se inscrie in PSD este timp de un an simpatizant. Apoi dupa un an si in urma unei recomandari, Biroul Executiv al partidului il desemneaza ca membru al PSD", a spus Suditu, dand exemplul unui parlamentar de Sibiu al Puterii, care timp de 11 luni a fost simpatizant, iar in luna a 12-a a plecat din partid. Gheorghe Suditu a declarat, ieri, ca in afara lui Constantin Morar, niciun alt membru important al partidului nu a plecat la UNPR.

Semnaturi pentru caderea Guvernului Boc

PSD Sibiu strange semnaturi pentru motiunea de cenzura impotriva Guvernului Boc. Cu toate ca nu este nevoie de semnaturi pentru promovarea unei motiuni de cenzura, liderii PSD Sibiu spun ca s-a apelat la aceasta solutie pentru a da o greutate si mai mare demersului politic. Campania este una nationala, iar motiunea de cenzura impotriva Guvernului va fi depusa in toamna. Actul va fi intitulat "10 motive pentru care Guvernul Boc trebuie sa plece ". Aceste motive sunt: Guvernul Boc dispretuieste pensionarii, pe care ii considera vinovati de dezechilibrul bugetar si pe care ii ataca in mod direct prin actiunile sale; Mareste excesiv taxele si impozitele, prin masuri absurde (precum cresterea excesiva si nediferentiata a TVA), pe termen nelimitat, care distruge mediul economic si adanceste recesiunea actuala; Taie nediferentiat salariile bugetarilor - profesori, medici, militari, politisti, magistrati, fara sa tina cont de recomandarile specialistilor, a patronatelor si a sindicatelor; Nu ia nici o masura impotriva clientelei politice a lui Basescu si a lui Boc si a coruptiei generalizate, adevarata cauza a dezechilibrului bugetar actual, a cresterii nejustificate a cheltuielilor si a masurilor de austeritate impuse cu forta milioanelor de cetateni romani; Atenteaza la siguranta cetatenilor, prin taierea subventiilor pentru incalzire, care vor accentua genocidul social in lunile urmatoare, cand costul la intretinere va deveni prohibitiv pentru majoritatea cetatenilor; Este total dezinteresat de soarta locurilor de munca; nu preia solutiile existente privind salvarea locurilor de munca si stimularea celor care creeaza locuri de munca; Ignora total agricultura in Romania, aflata in pragul unui colaps in acest an, din cauza lipsei sprijinului din partea statului si a coruptiei din cadrul Ministerului Agriculturii si a structurilor de gestionare a fondurilor europene; Ia decizii privind soarta Romaniei fara sa se consulte cu partenerii sociali si fara sa tina cont de vointa exprimata de sindicate, patronate, partidele politice si intreaga societate civila; Sfideaza Constitutia prin proiecte de legi sau ordonante de urgenta derulate constant ca incalcand legea fundamentala de catre Curtea Constitutionala; Considera presa o amenintare la adresa Romaniei si permite, prin sustinerea nedisimulata acordata noului proiect al Strategiei Nationale de Aparare, abuzuri nelimitate la adresa libertatii de exprimare. "Nu pensionarii, medicii, profesorii sau jurnalistii sunt vinovati pentru situatia actuala a Romaniei, si nu ei trebuie sa plateasca pretul crizei. Singurii vinovati sunt Basescu si Boc, cei care au permis risipirea bugetului Romaniei in beneficiul clientelei PDL, iar acum ii condamna pe romani la saracie pentru a acoperi golurile. Din toate aceste motive, consideram ca toti parlamentarii Romaniei trebuie sa semneze aceasta motiune si, implicit, trebuie sa ajute la schimbarea actualului Guvern, principalul vinovat al dezastrului actual si cauza reala a genocidului social care va fi produs in lunile urmatoare in Romania", se precizeaza in comunicatul de presa al PSD Sibiu, pe langa cele 10 motive prezentate.
de Cosmin Pal


Med Elite



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate joi, 08 iulie 2010






Poza Zilei Sibiu - Festivalul Medieval Sibiu 2019

Festivalul Medieval Sibiu 2019
~ 28 ianuarie 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 26 august 2019 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 27 08 2019 08:17 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter