oct 01 2010
|
|
Municipalitatea medieseana a finalizat ultimele pregatiri pentru Ziua Recoltei, eveniment care va avea loc maine in Piata Corneliu Coposu. Spre deosebire de primele 6 editii, manifestarea din acest an va oferi locuitorilor orasului o serie de surprize, autoritatile locale afirmand ca editia din 2010 va fi de departe cea mai reutita. "Ziua Recoltei este evenimentul traditional al toamnei in municipiul nostru. Am ajuns anul acesta la a VII-a editie care ne propunem sa depaseasca atat ca participare, cat si ca organizare pe cele precedente. Am pregatit mediesenilor multe surprize care vor crea o atmosfera de voie buna. Manifestarea va debuta sambata cu o slujba religioasa si va continua cu un program artistic sustinut de Ansamblul Purtata, solistii acestuia si de alte grupuri folclorice din zona. Programul mai cuprinde parada costumelor de toamna, organizarea de standuri cu decoratiuni de sezon, spectacole de muzica populara, concursul "Camara traditionala ". Anul acesta peste 300 de elevi ai unitatilor de invatamant mediesene vor participa la Ziua Recoltei. Toate acestea sunt argumentele pe care ne bazam pentru a petrece impreuna o zi de sarbatoare ", a declarat primarul Mediasului, Teodor Neamtu. medias populara concurs arad teodor neamtu primarul mediasului invatamant muzica populara piata corneliu coposu sarba folclor parada invata traditionala de Sorana Maier ![]() Alte stiri adaugate vineri, 01 octombrie 2010Arhiva stirilor locale |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |