Sibiu - Casa Pieilor

Cândva, numele strãzilor din Sibiu erau legate breslele micilor meseriasi. Dacã te aflai pe Abatorului era sigur cã vei da de un abator, pe Târgu Vinului erau vinãrii iar pe Argintarilor gãseai mesteri prelucrãtori de argint. În timp, casele vechi au fost renovate, multe demolate sub comunism, iar vechile lor destinatii au rãmas doar amintire. Totusi o casã aflatã în Orasul de Jos, pe strada Ocnei colt cu Pielarilor, pãstreazã urmele unei vechi pielãrii sibiene. Sãpãturile fãcute aici de arheologii Muzeului de Istorie au scos la luminã fundatiile unor vechi butoaie în care se înmuiau pieile, vase postmedievale, cutite pentru prelucrarea pieilor si o monedã datând din secolul al XV-lea. Obiectele descoperite vor fi pãstrate în tezaurul de la Brukenthal, dar casa în care functiona fosta pielãrie de pe Ocnei 22, va fi renovatã si modernizatã. Pe locul actualului santier vor functiona de anul viitor un restaurant si un bar de lux.

Ocnei 22

Casa de pe strada Ocnei nr. 22 a apartinut la începutul anilor 1900 unei familii de rang înalt. "Familia Obermeyer s-a mutat aici înainte de primul rãzboi mondial. Carol era ofiter în armata austro-ungarã iar Elvira, sotia lui, a primit aceastã locuintã dotã, zestre de nuntã din partea familiei. Nu au avut decât un singur copil - Irina, mostenitoarea averii lor", îsi aminteste bãtrâna Elena Necula care locuieste de 26 de ani într-o casã în curte cu fosta pielãrie. Necula a îngrijit-o la bãtrânete pe Irina Obermeyer si a primit dupã moartea acesteia casa din vecini. "Am lãsat-o si eu mostenire mai departe fiicei mele. Nu am stiut niciunul, nicio clipã, în tot acest timp, cã înãuntru a functionat vreo pielãrie", declarã bãtrâna. De la familia Necula, fosta pielãrie a ajuns astãzi proprietatea elvetianului Max Schweizer, care a achizitionat-o printr-o agentie imobiliarã. Urmând planurile pentru reamenajarea imobilului, arhitectii sibieni au apelat la ajutorul arheologilor. În urma sãpãturilor, de acum douã luni casa si-a dezvãluit secretele.

Obiecte de muzeu

Mesterii foloseau în tãbãcãrie butoaie, lãzi sau gropi în pãmânt pentru înmuierea si destinderea pieilor. În casa de pe Ocnei 22 s-au descoperit 7 urme - fundatii de butoaie, aflate în camerele de la parter. Pentru îndepãrtarea resturilor de carne si a grãsimilor de pe partea interioarã a pieii de animal, pielarii foloseau cutite - douã astfel de obiecte fiind descoperite în casa de pe Ocnei. "În podurile vechi, care erau de obicei foarte înalte, cum este si cel al casei de pe Ocnei 22, se atârnau pieile la uscat", precizeazã Vasile Blãjan, fost maistru tãbãcar. Cinci vase de ceramicã postmedievalã, îngropate în picioare si o monedã de cupru datând din perioada 1430-1437 - sunt alte obiecte gãsite în casa fostei pielãrii. "Moneda e importantã pentru cã oferã detalii despre perioada în care a fost refãcutã casa, lãrgindu-se si construindu-se frontonul de pe strada Pielarilor", declarã arheologul Petre Muntean Besliu.

"Cele mai bune piese scoase la luminã de arheologi vor putea fi vãzute, din pãcate pentru noi, doar în colectia muzeului", a declarat actualul proprietar al casei, Max Schweizer, pentru SIBIANUL.

Podele acoperite

Urmele sãpãturilor vor fi acoperite în curând, concomitent cu începerea lucrãrilor de modernizare, întrucât Schweizer nu doreste sã pãstreze urmele fundatiilor de butoaie descoperite pe proprietatea sa. "Cred cã vom acoperi pardoseala. Nu are sens sã pãstrãm aceste urme pentru cã dacã un spatiu nu e folosit nu poate aduce bani", a declarat Marius tucã, arhitect al casei fostei pielãrii. Vechea destinatie a casei - cea de pielãrie - va fi mentionatã pe o plãcutã informativã prezentã la intrarea în imobil. La parter urmeazã a fi amenajat un bar si o pizzerie, un local de zi, iar sus va functiona un bar de lux. Lucrãrile de modernizare au termen limitã primãvara lui 2007.

Istorie tãbãcitã

Evreii si egiptenii foloseau cu mult înaintea erei noastre haine si gãleti din piele. Depilarea apare doar la romani, care foloseau pentru aceasta urinã, frunze de dud si fructul sfeclei urcãtoare. În secolul XVIII, Orientul depãsea cu mult Occidentul în productia de piele, pentru ca din secolul XIX sã se deschidã tãbãcãrii la Berlin, în Elvetia si Austria. Se cautã din ce în ce mai multe metode de prelucrare a pieii în cel mai scurt timp. Austria, dorind o lãrgire a tãbãcãriilor, trimite oameni în strãinãtate pentru a învãta procedee noi. În 1858 apãrea în Germania douã ziare dedicate exclusiv acestei meserii -"Deutsche Gerberzeitung" - Ziarul Tãbãcarilor Germani si "Gerberzeitung" - Ziarul Tãbãcarilor.

Vita si pantofii

Cele mai bune piei sunt cele de vitã si sunt si cele mai cãutate . Animalele care pasc liber dau o piele mai bunã decât cele hrãnite în grajduri. Pielea boilor se folosea pentru tãlpi, curele si sei, pielea vacilor pentru copertine si bombeuri în timp ce pielea de vitel era bunã pentru confectionarea de genti si ranite. Mieii dau o piele bunã pentru mãnusi si posete de damã, oaia si porcul pentru legãtorie de cãrti. Pielea de câini si pisici se folosea pentru cãptuseala încãltãmintelor de iarnã, respectiv pentru comprese medicale.("Lexicon" - Meyer, 1889)

Meserie toxicã

Tãbãcãriile erau considerate a fi neigienice pentru lucrãtori si vecini si de aceea ele erau asezate la iesire din localitãti, în apropierea unor ape curgãtoare. Resturile de piele nu erau înhumate iar gropile în care acestea erau tinute trebuia sã aibã etansitate fatã de pânza freaticã. Mai nou, halele se cimenteazã sau asfalteazã. Din cauza umezelii mari, tãbãcarii fãceau de cele mai multe ori aprinderi la plâmâni, se puteau molipsi apãrându-le diferite eczeme la mâini si la brate sau chiar tuberculozã sau antrax. ("Lexicon" - Meyer, 1889)