SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Sibiul, campion la santiere întârziate

Stiri din Sibiu: Adauga un comentariu »

Acum mai bine de o lună si jumătate, ministrul delegat al lucrărilor publice, Laszlo Borbely, a făcut o vizită în Sibiu, în urma căreia a "dictat" ca totul să reintre în grafic. Să se lucreze, lucreze, lucreze. Cine va sta să privească o clipă, îsi va da seama că ori s-a lucrat prost, fie deloc.

La sala de sport a scolii nr. 9 un câine cu o fundă rosie ne întâmpină. Pe plăcuta dinaintea santierului, scrie că termenul de finalizare este noiembrie 2006. Asa a promis constructorul si acum o lună, atunci când a vizitat santierul Borbely: că până la sfârsitul lui noiembrie totul să fie gata. si este gata, mai putin acoperisul, peretii, finisajele, vestiarele, parchetul, geamurile etc s.a.m.d. Din cei nici 10 muncitori care trăncăneau pe santier, unul care amesteca cu burghiul într-o găleată cu ciment spune că patronul de la Termogaz Company nu e prin preajmă si că o să vină cândva. Lăsăm o carte de vizită si mergem la celălalt santier pe care Termogaz Company din Hateg, Hunedoara, îl aree în Sibiu: clădirea Gării.

Praf si pulbere la gară

Pe plăcuta santierului de la clădirea Gării, scrie ca termen limită luna decembrie a acestui an. Aruncăm o privire: în holul central al clădirii, praf, o betonieră si vreo doi muncitori, curiosi de oaspeti. Peronul praf, ferestrele termopan montate. Dintr.un birou înghesuit în altul ajungem la Adoris Filea, directorul de infrastructură al Gării Sibiu. "Dacă scrie acolo decembrie, asa trebuie să fie. Nu stiu de alt termen. Poate o să termine gara în trei zile" , vorbeste directorul gării sibiene. Pe acelasi peron încărcat de moloz, o mână de muncitori stau si fumează.

Chinezăriile din Piată

Piata Gării, ora prânzului. Sub soarele de iarnă, o duzină de muncitori s-a apucat de bătut piatra de pavaj. Piatră adusă, vorba aceea, din China, pe un pret cu 2,2 milioane de euro mai mare decât cel din România. Muncitorii speră ca într-o săptămână să termine coltul de vizavi de actualele barăci unde se vând bilete. Nici o zecime din totalul pietei, al cărei santier ar trebui terminat tot zilele acestea. Desi exista cândva, plăcuta de santier a celor de la Strabag nu mai există. Pentru reamintire, dacă mai era nevoie, licitatia pentru Piata Gării a fost câstigată de cei de la Strabag pe cel mai mare pret licitat - 15,7 milioane de euro (fără TVA), în timp ce celelalte două oferte erau de 11,8, respectiv 12,4 milioane de euro. Lucrările au început în a doua parte a lunii mai. si au mai primit cadou din banii publici sibienilor alte 2,2 milioane de euro, cu TVA inclus, pentru ca piatra de pavaj să fie adusă din China.

Hotelul lui Vonica

În chiar coasta santierului interminabil si costisitor din Piata Gării, zace o groapă cât toate zilele. Trecătorul obisnuit nu are de unde să afle ce se întâmplă si cum, deoarece santierul nu are nici o pancartă de informare, după cum cere legea. Oricum, cunoscătorii stiu că este vorba de hotelul pe care îl construieste familia Vonica, proprietarii Polisano. Firma constructoare, 38 Materna, este tot a familiei Vonica. Pentru care, evident, nu contează promisiunea făcută de primar la mijlocul acestui an - aceea că în Sibiul lui 2007, în preajma centrului, nu va mai exista nici un santier major.

"Fluieră a bunăstare"

Un alt santier pe care a fost în vizită Borbely acum o lună si jumătate este cel al locuintelor sociale din Tilisca. Atunci, firma constructoare strânsese în grabă vreo 30 de muncitori care făceau gălăgie muncind. Tot atunci, Borbely ameninta cu suspendarea contractului, pentru a cărui finalizare au fost alocate toate cele 21 de miliarde de lei vechi necesare. Acum, pe santier sunt cel mult trei muncitori. Unul se plimbă încolo si încoace cu un miniexcavator. Al doilea, stă pe un balcon nefinisat. Al treilea, însă, e eroul: fluieră de zor cântece de Crăciun, după care, minunat de ecoul pe care îl produce, începe să răcnească din toate puterile. Colegul lui de pe balcon rânjeste: "Fluieră omul a bunăstare" . De la vizita lui Borbely, singurul lucru nou apărut e acoperisul. A cărui tâmplărie exista acum o lună. La fel ca la hotelul lui Vonica sau la Piata Gării, nici aici nu mai există pancarta cu autorizatia si scopul santierului. Chiar dacă o astfel de metodă de informare este prevăzută în lege.

Traian DELEANU


Med Elite



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate marti, 12 decembrie 2006






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 27 septembrie 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter