aug 17 2009
|
|
Timp de 5 zile, la Sibiu, are loc Red Bull Romaniacs, cea mai mare competitie de hard enduro rallye din lume. Din 15 pana in 19 august, impatimitii sporturilor cu motor au parte de un spectacol extraordinar la a-VI-a editie a celui mai important raliu pentru pilotii de motocicleta, gazduit de Europa. La start s-au aliniat 117 piloti, inscrisi in 4 categorii. Sursa: MonitorulAproape 9.000 de oameni au urmarit, cu sufletul la gura, demonstratiile spectaculoase de pe Bulevardul Coposu. Vedete si legende La Categoria PRO, la care participa 19 piloti, duelul se va da intre cel mai bun endurist specializat in rally-raid de pe mapamond, andorrezul Cyril Despres, si trialistul britanic Jarvis Graham, nimeni altul decat castigatorul en-titre al Romaniacs. Categoria Expert Single reuneste 37 de participanti. Tara noastra este reprezentata de trei oameni, Cristinel Babes, Ferencz Csaki si singurul pilot care a fost prezent la toate editiile Romaniacs, Mani (Emanuel) Gyenes avand sanse mari la victorie. La Categoria Expert Team s-au inscris 16 piloti. Echipa romano-franceza Monteverde Timisoara, formata din Romeo Dunca si Francois Vuillet, tinteste din nou podiumul, dupa doi ani de pauza. Acelasi obiectiv il au si Romeo Duicu, impreuna cu Alex Garbacea, cei care alcatuiesc Vectra Racing Team. Ultima categorie, Hobby, se poate lauda cu cei mai multi enduristi, 45 la numar. Printre acestia ii vom intalni si pe Catalin Raducu si Paul Nicolae Fratila, Sorina Sandu - singura romanca angrenata in aceasta competitie -, care va concura alaturi de austriaca Daniela Pexa in cadrul echipei Cofain 699/GTS. Tot aici il vom putea vedea pe motor si pe Dani Otil o vedeta TV autohtona alaturi de Cristian Nagy, cei doi avand titulatura de TIPTIL Team. Declaratii si demonstratii Vineri, 14 august, Red Bull Romaniacs a avut parte de o conferinta de presa inedita, desfasurata la 10 kilometri de comuna Rasinari, in "Arena" de pe Valari. Protagonistii au fost vedete precum Cyril Despres (Andorra), Gerhard Foster (Germania), Jarvis Graham (Marea Britanie), Paul Bolton (Marea Britanie), Mani Gyenes si Sorina Sandu, ambii din Romania, dar si alti rideri. Acestia au incantat publicul nu foarte numeros, format in mare parte din ziaristi si cativa iubitori ai sporturilor cu motor, cu urcari si coborari pe o panta abrupta, insotite de aplauzele spectatorilor. Cyril Despres, locul I la Romaniacs editiile 2004, 2005 si 2007, doua titluri supreme la Dakar in 2005 si 2007, s-a declarat incantat de competitia de la Sibiu. „Vin aici an de an pentru ca este o competitie cu totul si cu totul speciala. Sper ca anul acesta sa obtin din nou un rezultat foarte bun, cu toate ca va fi greu pentru ca editia aceasta are programati la start competitori deosebit de talentati", a spus Cyril Despres. Paul Bolton, castigatorul prologului din 2008, spera sa aiba mai mult noroc acum. „In acest an, este important sa ajung la finish-ul cursei, chiar daca nu voi ocupa un loc pe podium. Acest lucru este primordial, nu vreau sa se repete scenariul anilor trecuti, in care am fost nevoit sa abandonez din cauza unor accidentari chiar daca am obtinut locul intai la prolog. Un alt factor important ar fi vremea, care trebuie sa fie buna pentru a obtine un rezultat bun", a declarat britanicul Bolton. Sorina Sandu, singura romanca de la Romaniacs, campioana est-europeana de enduro in 2008, a marturisit ca „participarea alaturi de Daniela Pexa la Red Bull Romaniacs 2009 are la baza o decizie survenita in urma cu doua saptamani". Prolog spectaculos In orasul lui Hermann, pe bulevardul Corneliu Coposu, intre Spitalul de Urgenta si Teatrul National „Radu Stanca", s-a desfasurat prologul Red Bull Romaniacs din acest an. Cei aproximativ 9.000 de spectatori s-au strans inca de dimineata, in speranta vizionarii unui spectacol grandios. Si nu au plecat dezamagiti. Organizarea a fost bine pusa la punct, iar din eveniment nu au lipsit nici incidentele de natura sportiva bineinteles. Cazaturile au facut multimea sa ofteze, trick-urile au adus ovatii, iar castigatorii s-au ales cu ropote de aplauze. Unul dintre cele mai spectaculoase momente ale prologului a avut loc atunci cand motocicleta unui pilot grec, George Kinonas (Dirty Brothers), de la clasa Expert Team, a luat foc in urma unei banale cazaturi de pe un obstacol, dar interventia prompta a oamenilor de ordine, aplaudati de multime, nu a permis aparitia vreunui eveniment neplacut. Dupa cateva ore de munca asidua, motocicleta concurentului elen a fost reparata si amandoi sunt pregatiti sa mearga mai departe. Atmosfera dintre probe a fost intretinuta de frumoasele promoterite, iar berea si sucurile reci au potolit setea celor prezenti. Surprize si dezamagiri Finalul prologului ajunsese in dreptul orei 16. Nervii erau intinsi la maxim, motoarele se ambalau de parca sunetul lor ar fi fost marele premiu, spectatorii asteptau cu sufletul la gura deznodamantul competitiei. Totul s-a incheiat cu ultima proba, finala de la clasa PRO. Aici, clasamentul arata astfel: Locul 1 a fost ocupat de revelatia prologului, purtatorul numarului 18, ibericul Xavier Arbones Galindo. Locul doi i-a revenit castigatorului de anul trecut, englezul Jarvis Graham, iar ultima treapta a podiumului a fost ocupata de neamtul Gerhard Foster, pilot oficial BMW. La aceasta categorie, favoritul numarul 1 Cyril Despres s-a clasat pe locul 6, acest lucru insemnand o posibila tactica aducatoare de victorie. La Expert Single, satmareanul Mani Gyenes a ocupat a doua treapta a podiumului, in spatele belgianului Pascal Berlingieri, dar in fata lui Martin Wilholt. Castigatorii Categoriei Expert Team au fost Martin Volny, din Cehia, urmat de conationalul sau Cyprian Zdenek si de americanul de la Team USA, Alexander Smith. La Clasa Hobby, romanul Paul Fratila a ocupat locul 3, fiind devansat de Keith Patstone si Richard Main (locul I), ambii de la Blagg Roofing. Off-road Duminica, in prima zi de off-road, cei de la clasa PRO au plecat primii din Sibiu, la ora 6.00. Au fost urmati de "expertii" de la Team si de la Single, care au luat startul la ora 6.35, ultimii plecati fiind cei de la Hobby, care au pornit la 7.05. Cu totii au avut de parcurs drumul dintre Rasinari si Paltinis. Astazi, toti riderii Red Bull Romaniacs vor porni in cursa Sibiu - Petrosani, in a doua zi de off road. Marti se vor intoarce la Sibiu, iar miercuri va avea loc ultima etapa, care cuprinde, printre altele, un salt de pe cladirea aflata in constructie, de langa Spitalul Clinic Judetean. red bull romaniacs sibiu 2009 poze romaniacs sibiu hard enduro la sibiu bulevardul coposu rally raid cyril despres emanuel gynes romeo dunca francois vuillet prolog romaniacs de Vlad Copilu ![]() Alte stiri adaugate luni, 17 august 2009Arhiva stirilor locale |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |