SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Sibiul, prin ochi migdalati

Stiri din Sibiu: Educatie Adauga un comentariu »

Universitatea `Lucian Blaga` din Sibiu este singura din sud-estul Europei inclusa in programul EMMA, un proiect al UE de educare a viitoarelor elite din Asia de sud. Veniti din tari considerate a fi din `lumea a treia`, unii dintre tinerii jurnalisti, matematicieni sau ingineri au decis sa renunte la studiile din Germania sau Franta, pentru a veni la Sibiu. 

Vathana Seourn este din Cambodgia, tara cu o singura institutie de invatamant superior pentru formarea jurnalistilor. Prin intermediul programului Erasmus Mundus Mobility with Asia (EMMA) a primit o bursa la Sibiu pe perioada maxima, de 34 de luni. `De cand am venit aici am simtit o urma de porniri rasiste. La cantina studenteasca, era un grup de studenti care ma fixau si radeau intr-una. La plecare, unul din ei m-a lovit in spate`, povesteste Vathana. S-a format ca jurnalist in tara lui, iar acum alaturi de Chandara Sor, un alt coleg venit pentru a se educa in jurnalism, prinde din zbor realitatile unei `tari care creste`. `Am si scris un articol despre coruptia de la mine din tara, comparativ cu ceea ce se intampla aici. Bine, am cerut sa nu fie publicat in Bangladesh, doar sa fie citit de cei apropiati. Aici, in Romania, am simtit coruptia in sensul ca toti prietenii mei vorbesc despre aceasta. De cate ori se intampla ceva rau, spun «da, e normal, suntem in Romania»`.

Cu toate ca spun ca e mai bine la Sibiu decat in tara lor natala, nu vor sa ramana. `Uniunea Europeana investeste bani pentru ca noi sa fim bine pregatiti. Sa ne intoarcem acasa, unde este nevoie de resurse umane`, sustine Chandara Sor, cel pentru care Romania a devenit a doua tara.

Preocupati de ceilalti

Profesorul de matematica Mohammad Nazrul Islam alaturi de Muhammad Arsalan Farroq au fost repartizati mai intai la Universitatea din Heidelberg, din Germania. Dupa sase luni, afland de Sibiu, au decis sa vina aici. In primul rand pentru ca la Sibiu materiile sunt predate in engleza si nu in germana, precum la Hidelberg. Iar, in al doilea rand, pentru ca in Romania sunt alti oameni. `In Germania totul e bine pus la punct. Ruleaza automat. Dar acolo oamenii nu mai au timp si de tine. Sunt toti preocupati numai de ei insisi. Aici, daca opresti pe cineva pe strada sa intrebi un lucru si nu cunoaste engleza, cauta in apropiere un vorbitor si vrea sa te ajute cum si cat de repede poate. Sunteti altfel, mai cordiali`, zambeste profesorul de matematica.

`Nu stiti ce aveti`

Majoritatea tinerilor veniti din Asia nu vor sa emigreze. Dupa studii, se vor intoarce inapoi in tarile lor, unde saracia e si mai mare. `Vad ca multi dintre romani se plang de saracie si vor sa emigreze. Dar ar trebui sa veniti in tara mea, sa vedeti acolo ce inseamna saracie. Voi aveti aici multe lucruri. Dar le posedati de mult timp si le-ati uitat valoarea`. Ea e Numera Ismail si a venit din Pakistan. Pare oarecum stanjenita de continua pofta de a acumula a europenilor si, precum ceilalti, este mirata de risipa de resurse. Dar trece rapid la povestile amuzante ale venirii lor aici. Cum ar fi prima zapada vazuta de colegele din Cambodgia, ale caror singure incaltari sunt cele denumite in popor, simplu, `slapi`. `Cand au vazut intr-o dimineata stratul tot mai mare de ninsoare, au intrebat sincer daca se merge pe sau sub stratul de zapada. Doua saptamani nu au iesit din camine`.

Studentii veniti prin programul EMMA la Sibiu primesc o bursa lunara de 1.000 de euro. Profesorii veniti tot prin acest program primesc 2.500 de euro, lunar. Toate celelalte cheltuieli de cazare, viza, transport, sunt achitate tot din fondurile programului. Cea mai mare parte din banii oferiti prin bursele EMMA sunt trimise de catre studenti catre familiile ramase in tarile natale.
de Traian DELEANU


Masini de cusut



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate luni, 10 mai 2010






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 22 septembrie 2020 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter