SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Sunt un roman simplu. Cine ma apara?

Stiri din Sibiu: Social Adauga un comentariu »

M-as bucura daca ar exista ceva, o structura guvernamentala, o organizatie nonguvernamentala, o liga, o asociatie acolo, care sa apere drepturile omului simplu. Exista, presupun, sute de asociatii care au ca preocupare protejarea persoanelor ne-simple, defavorizate sau discriminate intr-un fel sau altul, sau doar "speciale ". E OK asa, si religia, si democratia, chiar si doctrina comunista spun ca suntem, ca oameni, indiferent de culoare, sex, etnie, disabilitati sau abilitati, religie sau convingeri politice, egali, si nu e drept ca unii sa fie mai egali decat altii pe aceleasi criterii enuntate mai sus. Am spus egali, nu? Nu si mai egali, nu mult mai egali. Şi nu cred ca e socotita "discriminare " atunci cand eu pretind, ca om "political correctness " si vorba aia, european, acelasi lucru de la altii, parteneri de convietuire. Pentru ca, uneori, ajungi sa te intrebi: intr-o lume a drepturilor oricui, protejate de oricine, pe oamenii acestia "ne " protejati, adica, sa le spunem fara a leza pe cineva, "comuni ", cine ii apara? Dar valorile lor de cine sunt aparate? Ce ONG, ce liga, ce asociatie are ca scop protejarea omului de pe strada cu ale lui?

Ca uite, daca unii scuipa pe drapelul tarii mele si tin doliu de ziua mea nationala, chestia e socotita ca o manifestare a identitatii lor nationale si a faptului ca sunt discriminati. Daca eu as face la fel, ar fi socotit imediat un gest nationalist, o dovada de iredentism sau o "provocare ". Daca unii imi injura religia mea (oricare ar fi, crestin, mozaic, musulman, budist, ori altceva), e libertate de exprimare a convingerilor. Daca eu le raspund pe acelasi ton, e dovada de fundamentalism religios ori indoctrinare. Daca Europa mi-a spus ca sunt rasist si ca discriminez diverse etnii, am facut ciocul mic. Daca Europa face ghetouri pentru aceleasi etnii ori ii inseriaza ca in lagar, nu mai e rasism, ci masura de protectie a ordinii publice si a comunitatii. Daca sunt profesor si numai ca elevii mei nu ma scuipa in mutra ori imi dau in cap cand merg la veceul scolii, e perfect, pentru ca ei sunt la varsta la care valorile sunt disipate, iar tanarul individ inca isi cauta o axa morala. Daca eu doar indraznesc sa ridic glasul pentru a face liniste in clasa, e deja e un abuz asupra unor bieti minori, si risc nu doar sa apar ca profesor-bruta pe la stirile de la ora 5, ci si anchetat de Directia pentru Protectia Copilului. Daca unii ma ataca pe strada sau imi intra in casa la furat, e ok, pentru ca acesti oameni fac parte din familii destramate, cu o copilarie nefericita si au o alta grila de valori, mai atipica. Eventual pot depune o plangere si scoate un certificat medico-legal. Pentru ca, neavand o lege a proprietatii, daca m-as pune cu bata pe ei, as risca sa fiu acuzat de lovire, atac si orice altceva, tocmai de cei care m-au lovit. Sa continuam? Daca o potaie se da la mine, este pentru ca ori sunt un om rau peste poate, ori i-am incalcat teritoriul. Deci e ok sa merg la "UPU " pentru a-mi face antirabice si sa dau un kil de bani la farmacie pentru antibioticele necesare. Daca-l rezolv cu o bata peste bot ori un voleu in burdihan, de sa schelalaie ca o solista autohtona de "ar-en-bi " deja sunt bestia bestiilor, care ataca vietati nevinovate si fara aparare. Daca pornesc televizorul si vad 100.000 de porcarii pe minut care fac propaganda ori la sex, ori la consumul de droguri, ori la violenta, e iar bine, pentru ca asta vrea publicul si aduce rating. Daca iau pozitie impotriva celor 100.000 de porcarii, e clar, sunt comunist si vreau cenzura. Daca muzica e proasta, de genul "Oau da' ce-avem noi aicea / E plin de caprioare bine ca mi-am luat alicea ", e vorba lui Liviu Hodor de la Radio 21, o piesa "prea buna sa nu fie difuzata " pentru ca e hit si e de top. Daca spun ca e o penibilitate, sunt un fitos. Daca Mircea Toma si Remus Cernea detesta icoanele din scoli si le considera "indoctrinare ", nu acelasi lucru spun de robotii ucigasi cu lasere si hiper-arme energetice, ori zombii si duhurile din desenele animate, care sunt cat se poate de la locul lor, pentru ca si viata e o batalie, nu?

Ar mai fi? Ar mai fi. Uite, daca unii imi baga pe gat alimente expirate ori cu mai multe chimicale in ele decat Oltchimul, e bine, ca asa e industria alimentara a Mileniului 3. La fel si daca ma intoxic de la expiratele din raft. Vina e a mea, ca sunt fraier. Dar daca faci public numele magazinului de unde ai luat marfa care ti-a asigurat un sejur la spital, nu e bine, ca atentezi la imaginea si reputatia firmei.

Asa ca repet intrebarea: nu ar fi bine daca ar exista ceva, o structura guvernamentala, o organizatie nonguvernamentala, o liga, o asociatie acolo, care sa apere drepturile omului simplu?
de Dumitru Chiselita


Med Elite



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate luni, 08 aprilie 2013






Poza Zilei Sibiu - Piata Mare

Piata Mare
~ 24 august 2019 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 22 august 2019 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 23 08 2019 09:20 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter