SIBIU HOME  |   CONTACT  |   SERVICII  |   WEB DESIGN  |   WEB HOSTING  |   DIGITAL PHOTOGRAPHY  |   SEO (SEARCH ENGINE OPTIMIZATION)  |   INTERNET CONSULTING



Traditii de sarbatori. Intrunirea cetelor de juni de la Saliste in a patra zi de Craciun, traditie pastrata din 1895

Stiri din Sibiu: Evenimente Adauga un comentariu »

 Sarbatorile de iarna inseamna, in Marginimea Sibiului, pentru tineri si batrani deopotriva, in primul rand traditie, cel mai important moment fiind intrunirea, in a patra zi de Craciun, a cetelor de juni de la Saliste, un obicei pastrat inca din 1895, care constituie si o atractie pentru turisti. 

Numele de "Marginimea Sibiului" este dat unei zone formate din 18 localitati din judetul Sibiu, care se afla imediat sub munte - Boita, Sadu, Rau Sadului, Talmaciu, Talmacel, Rasinari, Poplaca, Gura Raului, Orlat, Fantanele, Sibiel, Vale, Saliste, Gales, Tilisca, Rod, Poiana Sibiului si Jina - si au o bogata mostenire etnologica, arhitecturala, culturala si istorica, transmite corespondentul Mediafax.

Pentru localnicii zonei, sarbatorile de iarna sunt extrem de importante, iar faptul ca batranii si tinerii deopotriva pastreaza vii obiceiuri si traditii vechi de sute de ani atrage, anual, sute de turisti.

In mod traditional, sarbatorile de iarna in Marginimea Sibiului incep de la Sfantul Nicolae. Atunci, tinerii necasatoriti din fiecare sat se aduna si formeaza o ceata de feciori sau juni. Regulile cetei prevad ca unul dintre tineri sa fie conducatorul, el purtand numele de "jude".

Tinerii aleg o "gazda", unde se intalnesc zilnic, pana in Ajun de Craciun, pentru a repeta colindele.

"Pe la mijlocul secolului al XX-lea, ceata se forma chiar inainte de Sfantul Nicolae. Ceata mare este formata din tineri necasatoriti, dar care au facut armata, si dragutele lor. Tinerii necasatoriti, dar care inca nu facusera armata - iar acum adolescentii -, formeaza ceata mica. De fiecare data exista un fel de comitet de conducere, exista diferite functii in ceata si fiecare este responsabil cu ceva: asigurarea hranei, a bauturii, a lemnelor pentru foc, a fondurilor necesare etc", povesteste Carmina Maior, muzeograf in cadrul Complexului National Muzeal "Astra" din Sibiu.

Potrivit acesteia, in intreaga Marginime, colindele pe care le repeta tinerii sunt asemanatoare, cu foarte putine influente locale, existand insa colinde speciale pentru primar, pentru preot, pentru judele cetei si pentru fetele de maritat.

Ziua de Ignat este importanta in traditia locului, chiar daca, in multe gospodarii, nu se mai sarbatoreste.

Potrivit traditiei populare, in ziua de Ignat doar se taie porcul si nu se munceste nimic altceva in gospodarie. Batranii cred ca "omul care nu are porc gras de Craciun si cutit ascutit in vremea pepenilor nu a cunoscut fericirea".

Ignatul este insa sarbatorit in putine gospodarii, pentru ca majoritatea oamenilor prefera sa taie porcul cu una sau doua saptamani inainte de sarbatori pentru ca preparatele din porc sa aiba timp pentru afumat, existand, in fiecare casa, carnati proaspat afumati, caltabosi si slanina.

Traditiile continua in seara de Ajun, cand cetele de feciori colinda in toate casele satului, imbracati in costume populare.

Colindatul incepe cu casa primarului si a preotului, dupa care feciorii pornesc din casa in casa, pana dimineata, iar la final se duc direct la "ceata", unde colinda "gazda".

"In toate localitatile din Marginimea Sibiului se organizeaza cete de feciori. Au fost ani cand, in localitati mai mici, nu s-au organizat, dar acolo unde mai exista tineri si unde viata e mai dezvoltata se organizeaza sarbatorile. Tine de traditia locului. Prietenia este motorul acestor tineri si dorinta de a fi impreuna. In Marginime sunt multe familii care inca se ocupa de oierit, asa ca baietii, tinerii sunt plecati in timpul anului de acasa, la munte. De sarbatori vin insa toti acasa si se aduna in cete pentru a da sarbatorilor de iarna farmecul pe care l-au avut intotdeauna", afirma Teodor Banciu, primarul orasului Saliste, cea mai importanta localitate din Marginimea Sibiului.

In prima zi de Craciun, la pranz, cetele de feciori colinda in biserica, dupa incheierea slujbei, fiind ascultati de tot satul.

In general, in perioada sarbatorilor, in toate localitatile se organizeaza baluri la care este invitata intreaga comunitate.

"In prima zi de Craciun este balul de deschidere a sarbatorilor, dupa care sunt localitati care fac trei seri la rand baluri, altele fac doar doua seri", explica primarul din Saliste.

Cel mai important moment din timpul sarbatorilor de iarna este insa intrunirea cetelor de juni de la Saliste.

In a patra zi de Craciun, toate cetele din Marginime, dar si din localitati de dincolo de munti, din judetele Valcea si Arges, sunt invitate la aceasta intrunire, care se tine anual inca de la 1895, cu o singura intrerupere, de zece ani, dupa al Doilea Razboi Mondial.

Potrivit primarului orasului Saliste, Teodor Banciu, in acest an, in 28 decembrie, au fost invitate sa participe la intrunire cete de juni din 25 de localitati.

"O sa avem peste 250 de juni si junese, care reprezinta in jur de 16-17 cete, atat din Marginimea Sibiului, cat si din localitati de dincolo de munte in care s-au stabilit oameni provenind de aici. O sa avem invitati de la Vaideeni, Gales de Arges sau Novaci. Toti junii vor ajunge in piata centrala a orasului la ora 12.00, imbracati in costumul popular traditional al Marginimii (in culorile alb si negru - n.r.) si insotiti de lautari. Ca in fiecare an, cred ca piata se va umple atat de juni, cat si de spectatori si turisti. Noi am transformat in brand turistic aceasta intrunire, iar pensiunile din Marginime vand pachetele de sarbatori din cauza traditiilor din zona", detaliaza Teodor Banciu.

Potrivit acestuia, fiecare ceata isi va prezenta jocurile traditionale si mesajul, dupa care se vor prinde cu totii in Hora Unirii.

De altfel, Teodor Banciu, originar din satul Tilisca, din Marginimea Sibiului, povesteste ca intrunirea cetelor de juni a ramas neschimbata inca de pe vremea tineretii sale.

"Eu am umblat cu ceata de la Tilisca in anii '80. De atunci, nimic nu s-a schimbat. Obiceiul este acelasi, dansurile noastre traditionale, invartita si jiana, sunt aceleasi, portul popular este acelasi. Colindele sunt aceleasi de atunci si cred ca aceasta pastrare a lor nealterata atrage turistii. Darzenia cred ca i-a facut pe oameni sa pastreze toate aceste obiceiuri. In nicio localitate din Marginimea Sibiului comunistii nu au reusit sa nationalizeze pamanturile si nu au existat CAP-uri. Oamenii au luptat cu darzenie pentru munca lor, pentru pamanturile lor, dar si pentru traditiile si obiceiurile lor. Asta le-a pastrat de-a lungul anilor", afirma Teodor Banciu.

La randul sau, Carmina Maior, din cadrul Complexului National Muzeal "Astra" din Sibiu, spune ca mandria si sentimentul identitar au dus la pastrarea acestor traditii.

"Chiar daca tinerii din ziua de azi sunt mai legati de oras decat de satul natal, chiar daca nu stau acolo tot timpul anului, de sarbatori vin cu totii acasa. Este obligatoriu ca in fiecare sat sa existe ceata de sarbatori. Tinerilor li s-ar parea anormal sa nu se duca la ceata. Sa renunte la aceste obiceiuri este perceput ca un pacat, pe care tinerii, chiar si in ziua de azi, l-ar resimti extrem de puternic. Sa participe la sarbatorile de iarna tine de mandria lor locala, de sentimentul identitar", explica Maior.

Intrebata care este motivul pentru care junii atrag in continuare turistii in zona Marginimii, Carmina Maior raspunde simplu: "Pentru ca sunt spectaculosi".

"Cetele de juni atrag turistii pentru ca sunt spectaculosi, in portul lor popular, cu muzica traditionala, cu colindele traditionale. Obiceiurile nu mai sunt doar ale comunitatii, sunt publice, iar turistii pot sa asiste. Asta nu inseamna insa ca nu simte fiorul traditiei, emotia sarbatorilor", afirma Carmina Maior.

Managerii mai multor Pensiuni turistice din Marginimea Sibiului au anuntat ca in programul special pregatit pentru turisti de Craciun este prevazut colindul cetelor de juni.

"Facem carnaval, facem tombola, facem un foc de tabara, o seara la schi, impreuna cu turistii. Vin colindatori, junii satului cu jocuri din Marginime, traditionale, imbracati romaneste. Va fi foarte frumos", spune Norica Gligorea, proprietara unei pensiuni din Gura Raului care nu mai are locuri disponibile nici pentru Craciun, nici pentru Revelion.

Tot in a patra zi de Craciun, in localitatile Ludos si Avrig - din afara Marginimii Sibiului - are loc obiceiul "Matahalilor".

Tinerii de la cete se costumeaza cat mai urat posibil - in zdrente sau imitand ciori si ulii - se vopsesc cu crema de ghete si pornesc spre casele fetelor din sat. Acolo, danseaza, canta si ii murdaresc pe toti ai casei cu crema de ghete. In schimb, primesc carne, carnati si oua cu care se va face mancare la ceata, in noaptea de Revelion.

Tot in Marginimea Sibiului, in noaptea dintre ani, se practica obiceiul "Ingroparii anului vechi".

Tinerii de la ceata, purtand un sicriu plin cu paie si zdrente pe umeri, ajung in centrul satului, la miezul noptii, si dau foc sicriului pentru a alunga duhurile rele, anul vechi si tot ce nu a fost bun in acesta.

De Boboteaza, sunt sfintite toate apele din localitati, atat cele curgatoare, cat si cele din fantani, intreaga comunitate participand la obiceiul care este condus de preoti.

Preotul Ioan Ciocan, protopop in Saliste, afirma ca apropierea oamenilor fata de Biserica tine vii traditiile in Marginimea Sibiului.

"De Craciun, junii colinda in biserica mare din Saliste, copiii spun poezii, iar corurile bisericesti colinda si ele. Noi incercam sa pastram aceste traditii asa cum le-am mostenit de la inaintasii nostri. De aceea le transmitem la copii. Traditia in Marginimea Sibiului este sfanta. Aici oamenii sunt foarte apropiati de Biserica si de obiceiuri, de sarbatorile noastre romanesti. De aici, din Marginimea Sibiului, sunt mai multi sfinti care au luptat pentru pastrarea credintei, cum este Sfantul Ioan din Gales sau Sfantul Oprea, iar credinciosii din zona inca respecta memoria acestor sfinti", sustine preotul Ioan Ciocan.

In Marginimea Sibiului, obiceiurile de iarna se incheie de Sfantul Ion, cand, in localitatea Talmacel, are loc obiceiul intitulat "Udatul Ionilor".

Toti cei care se numesc Ion, Ioana sau derivate ale acestui nume sunt scufundati in raul din localitate, incepandu-se cu primarul si preotul localitatii. Tinerii pregatesc care alegorice, cai impodobiti cu zurgalai si sunt insotiti de lautari.

In fiecare an, obiceiul atrage sute de turisti din intreaga tara, impresionati de numarul mare de persoane care se numesc Ion sau Ioana, dar si de frumusetea costumelor populare, a carelor alegorice si a dansurilor populare.

In restul judetului Sibiu, seria sarbatorilor se incheie cu obiceiul "Buduhosilor" din localitatea Cartisoara, aflata in afara Marginimii Sibiului.

In 8 ianuarie, tinerii de la ceata isi confectioneaza costume din paie, se murdaresc cu crema de ghete si pornesc prin sat. Toata ziua localnicii sunt atinsi de asa numitii "burduhosi" si murdariti cu crema de ghete.

Traditia populara spune ca acesti burduhosi iau astfel pacatele tuturor localnicilor, iar paiele sunt arse noaptea tarziu, pentru ca pacatele satenilor sa fie spalate si oamenii sa intre curati in anul nou.


Masini de cusut



Ai ceva de comentat ?

Da o nota acestei stiri ( mai mare, mai buna ) :

1

2

3

4

5




Alte stiri adaugate vineri, 23 decembrie 2011






Poza Zilei Sibiu - Raliul Sibiului 2020

Raliul Sibiului 2020
~ 18 mai 2021 ~
2003  2004  2005  2006  2007  2008   2009  2010  2011  2012  2013  2014

Tur Virtual in Sibiu
Tur Virtual in Sibiu
( actualizat in 18 05 2010 08:39 )
Poze din Sibiu
Poze din Sibiu
( actualizat in 17 august 2020 )
Loading
Atractii turistice
Atractii turistice
( actualizat in 26 11 2012 09:17 )
Sibiu Video
( actualizat in 17 08 2020 11:43 )
Autostrada A1 / AERIAL VIDEO / Lotul 1 (km 0 - 24) Autostrada A1 / AERIAL / Lotul 4 - Viaduct SacelAutostrada A1 / Lotul 4 / Saliste - Sibiu / ON-ROADInaugurarea podurilor din Cartierul TineretuluiSibiu Rally Show 2013 Aerial VideoTargul de Craciun Sibiu 2013 / Aerial video by Ovidiu Sopa Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului / Muzeul Astra / PREVIEWPiata Unirii din Sibiu - noaptea (Aerial video) Sibiu by night (preview) / Aerial Video
Evenimente in Sibiu
Evenimente in Sibiu
( actualizat in 02 iulie 2019 )
Loading
 

Like Us on Facebook Follow Us on Twitter