Prima sedinta oficiala a Consiliului Consultativ de la schimbarea conducerii ULBS a avut loc saptamana trecuta. Acesta numara 22 de membri, dintre care au fost prezenti Ioan Bondrea, rectorul Universitatii "Lucian Blaga", Livia Ilie, prorector, Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu, Nicola Iordan, reprezentant al Consiliului Judetean, Eugen Iordanescu, director general Camera de Comert, Industrie si Agricultura, Dorin Albu, director adjunct al BRD Group Societe Generale, Nicolae Petria, presedintele Consiliului de Supraveghere Carpatica, Liviu Balan, director Continental Automotive Systems, Melinda Mathe, director Resurse Umane SNR Rulmenti SRL, precum si Alan Stamey, director general Takata. Ei au avut roluri active in evenimente precum Dialogurile ULBS sau intalnirile cu echipa de evaluare de la European University Association.
"Studentii se pierd pe parcurs, deoarece realizeaza ca au ales gresit facultatea"
in ceea ce priveste originea Consiliului Consultativ, acesta a luat nastere din dorinta unei mai bune comunicari cu intreaga comunitate, in sanul careia ULBS isi desfasoara activitatea, facand legatura cu autoritatile locale, cu mediul de afaceri, cu societatea civila si cu mediul preuniversitar. in acest sens, unul dintre proiectele asupra caruia structura isi va indrepta atentia este Universitatea Elevilor, un proiect ce are in vedere schimbarea atitudinii elevilor fata de pregatirea lor pentru viata profesionala si pentru alegerea carierei potrivite. De aceea, pentru a atinge acest obiectiv, pe langa workshopuri si vizite in universitate, elevii vor beneficia si de orientare profesionala, vizite in companii, intalniri cu personalitati de succes si o scoala de vara programata pentru sfarsitul lunii iulie. "Studentii se pierd pe parcurs, deoarece realizeaza ca au ales gresit facultatea. Noi vrem sa-i atragem catre educatie, sa-i atragem in universitate, sa ia contact cu meseriile pe care le vor practica", spune Ioan Bondrea, rectorul ULBS. intalnirea de joi a constituit un bun prilej pentru conducerea Universitatii "Lucian Blaga" din Sibiu de a prezenta Consiliului si concluziile autoevaluarii ULBS, o analiza profunda si realista, facuta de cadre didactice, studenti si colaboratori externi, precum si de a dezbate raportul preliminar al comisiei de evaluare EUA. "Este salutar modul in care s-a abordat aceasta analiza, punandu-se accent pe oportunitati. Astfel, universitatea va face cu siguranta un pas inainte", marturiseste Klaus Iohannis, primarul Sibiului.