Organizatia judeteana a Partidului Initiativa Nationala (PIN) ii acorda viceprimarului Eugen Mitea un ultimatum. Membrii PIN s-au referit la situatia din zona Calea Poplacii – Valea Aurie, unde in opinia membrilor de partid domina mizeria. „Noi am adresat Primariei Sibiu o petitie, iar termenul promis pentru solutionare este pe cale de a expira. Astept sa se bucure si aceasta zona de un astandard apropiat de cel al restului orasului ", a declarat presedintele PIN Sibiu, Robert Paskuj. PIN a intocmit o petitie prin care ii cere Primariei Sibiu sa curete si sa asfalteze mai multe strazi din Sibiu. Petitia a fost semnata de peste 327 de sibieni si se numeste „Pentru o strada mai curata, pentru un cartier mai curat, pentru normalitate… ". Strazile la care liderii PIN fac referire sunt Calea Poplacii, Tilisca, Cisnadioara, Talmacel, Sacel, Orlat, Gen. David Praporgescu, Gen. Grigorescu, Alamor, Ioan Paun Pincio, Penes Curcanul, Psj. Talmaciu, Pictor Nicolae Grigorescu, Fundatura Brazilor, Aciliu, Bobalna, Rozdesti, Prejbei, Timotei Cipariu, Mihaly Theodor, Preot Bacca, Ludos si Valea Aurie. „Sa luati act de petitia noastra si sa dispuneti efectuarea curateniei stradale si pietonale pe strazile mai sus amintite, strazi pe care argila si nisipul sunt la ordinea zilei, facand neplacuta locuirea, plimbarea, joaca copiilor, pana si asteptarea autobuzului, datorita prafului ce se ridica de pe Calea Poplacii. Dreptul la un mediu sanatos si echilibrat din punct de vedere ecologic este garantat prin Constitutia Romaniei, dar bucuria ca zona in care locuim este ferita de zgomotul si disconfortul urban, ne este stirbita de faptul ca strazile: Calea Poplacii si Tilisca si vecinatatea apropiata au devenit o zona in care doar ploile mai curata strazile si aleile respective ", se arata in petitia semnata de sibieni. Pana la sfarsitul acestei luni tinerii politicieni asteapta un raspuns de la primarie.
de Alin BRATU