ian 06 2015
|
|
ian 06 2015
Universitatile de stat devin private? ULBS: "E o utopie"Stiri din Sibiu: Administratie Adauga un comentariu »
Daca ar fi sa se adopte aceasta masura, singurii care ar frecventa cursurile ar fi cei cu bani sau cei care s-ar imprumuta ca sa achite costurile unei facultati. Potrivit www.ziarulring.ro, Anton Hadar, presedintele Federatiei Nationale Sindicale "Alma Mater" spune ca deja, la nivelul Uniunii Europene, se intervine serios in ceea ce priveste privatizarea integrala a universitatilor de stat. "In urma cu o luna, am fost la Viena la o dezbatere la care au participat toate tarile din Uniunea Europeana si concluzia a fost ca se doreste o privatizare masiva a universitatilor de stat si doar in cazuri rare sa mai fie acordate burse de la stat. Mai degraba, vor un sistem de sprijinire a tinerilor prin credite. Intentia tarilor dezvoltate din Uniunea Europeana este ca, odata invatamantul privatizat, sa se faca un clasament al tuturor universitatilor din Europa si, in acest fel, atractivitatea universitatilor valoroase ale Europei sa creasca", a spus Anton Hadar, potrivit www.ziarulring.ro. Conform aceleiasi surse, previziunile sunt sumbre, deoarece numarul studentilor ar scadea cu 40%, pana in 2025, si exista pericolul de faliment al unor universitati de prestigiu. "In momentul de fata, universitatile din Europa sunt in dificultate, una dintre cauze fiind si faptul ca nici pe afara tinerii nu mai sunt atat de doritori sa faca studii superioare. Este normal sa nu iti convina sa imprumuti niste bani, mai ales la varsta asta frageda, si sa traiesti sub corvoada ca va trebui sa-i dai inapoi", a mai spus Anton Hadar. Ce spune ULBS? "Sincer sa fiu, nu am auzit despre o astfel de initiativa, dar mi s-ar parea total gresita. E normal ca, pe langa finantarea de la buget, universitatile sa atraga fonduri prin diferite activitati didactice si de cercetare, dar privatizarea totala e o utopie. Personal, nu cred ca se va ajunge la asta niciodata", a spus Ioan Bondrea, rectorul Universitatii "Lucian Blaga" din Sibiu. Cat despre parerea studentilor... Nici ei nu sunt incantati. "In primul rand, consider ca ar fi o mare nedreptate in randul oamenilor, intrucat se presupune ca suntem egali in fata legii (fapt reglementat chiar de catre Constitutie). Prin implementarea unui astfel de sistem, dreptul la formare profesionala continua, respectiv la absolvirea unei facultati va fi anihilat din start pentru cei care nu dispun de suma aferenta inscrierii si taxelor de la facultate si care, totusi, ar putea fi admisi, ca si pana odinioara, pe merit. In al doilea rand, tind sa cred ca este o forma de discriminare la adresa acestor persoane care nu si-ar permite sa plateasca acea taxa de scolarizare", a spus Alexandra Stamin, studenta in cadrul Facultatii de Drept "Simion Barnutiu", Anul I Master, specializarea Drept European. ![]() Alte stiri adaugate marti, 06 ianuarie 2015Arhiva stirilor locale |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |