noi 03 2010
|
|
intinsa pe 123 de hectare, cu peste 30 de firme in zona, Zona Industriala Vest este cea care, in ultimii ani, si-a pus amprenta asupra economiei sibiene. Dintr-un camp liber, la marginea orasului, in cativa ani zona ajuns sa aiba retele, drumuri, iar firmele care au cumparat teren s-au extins in timp relativ scurt si insumau, in urma cu cativa ani, investitii directe de peste 250 milioane euro. "Este foarte importanta pentru Sibiu. Zona Industriala Vest este zona care a impulsionat cel mai mult economia sibiana in ultimii zece ani", spune primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Pana acum, viabilizarea Zonei Industriale Vest a costat Primaria Municipiului Sibiu peste 35 de milioane lei, iar momentan se lucreaza la doua dintre drumuri, unul dintre ele, Drumul secundar 7, fiind cel care va asigura accesul spre centura ocolitoare a Sibiului. in plina criza economica, in ultimele luni, au fost investitori care s-au interesat de o eventuala investitie la Sibiu, dar pana acum niciunul nu a venit. "Au fost investitori care au intrebat, dar deocamdata niciunul nu s-a hotarat, insa sunt investitori care sunt deja in Zona de Vest si care vor sa-si extinda afacerile acolo. Ceea ce este un lucru foarte important", explica Iohannis. Pe de alta parte, cel putin pana acum, niciunul dintre cei care au afaceri in aceasta zona nu a dat semne ca ar vrea sa-si restranga activitatea. "Zona este foarte buna fiindca Sibiul este o locatie economica foarte buna, cu oameni bine pregatiti, localizarea in centrul tarii este un avantaj mare, aeroportul este un avantaj mare, faptul ca investitori care au de ani de zile investitii in Zona Vest vor sa si le extinda este in sine deja o nota foarte buna pentru locatia Sibiu", este de parere primarul Klaus Iohannis. Åži noul PUG vede in zona vestica a orasului o zona in care Sibiul se poate extinde, inclusiv cu un cartier rezidential sau cu un centru de afaceri. Drumuri si retele "Investim pentru viabilizarea zonei fiindca asa ne pastram un avantaj competitional fata de celelalte localitati. Noi am investit in fiecare an, nu sume foarte mari, fiindca nu am dispus de ele. in ultima vreme am realizat investitia pe strada Turda, care a fost foarte importanta, fiindca si pe strada Turda sunt tot mai mult investitori, dar si pe Drumurile secundare 5 si 7, cum se numesc ele, care vor face legatura intre Zona Vest si Drumul Ocnei, care devine drum principal pentru traficul de tranzit", mai spune primarul Sibiului. Drumul secundar 5 este realizat deja la stratul de binder si este cel care face legatura intre strada Europa Unita si Drumul secundar 7. La randul sau, Drumul secundar 7, care acum este executat, pe o portiune, la nivelul de piatra sparta si urmeaza sa fie asfaltat, va face legatura cu DN 1T, cunoscut drept Drumul Ocnei, si implicit cu centura ocolitoare a Sibiului. Drumul secundar 7 va fi probabil o strada cu sens unic, dinspre centura, inspre strada Turda, strada inaugurata in aceasta toamna, dupa o investitie de peste 8 milioane lei. Cele peste 35 milioane lei investite in ultimii ani in viabilizare s-au impartit in doua etape. intr-o prima faza, "Viabilizarea Zonei Industriale Vest - Aeroport ", a fost introdusa o parte din conductele de alimentare cu apa, de canalizare si cele de gaz, dupa care a fost creat drumul Europa Unita, lung de peste 1,1 kilometri si drumuri secundare de acces. in cea de-a doua etapa, au continuat lucrarile la retele de utilitati si a fost introdusa reteaua de gaz, dar s-au creat si cateva drumuri care asigura accesul la firmele aflate aici, strada Munchen, Drumul secundar 4 sau Drumul secundar 6 si a fost extinsa zona. Primul investitor in 2003 in primavara anului 2003 au avut loc primele intalniri intre reprezentantii municipalitatii si o delegatie franceza din partea firmei SNR Roulments, din Grupul Renault, care produce rulmenti. La scurt timp, a aparut si primul investitor roman - firma sibiana Polisano Pharmaceuticals, care a cumparat teren pentru ridicarea unei fabrici de medicamente. Apoi, Corporatia Continental AG, a deschis o noua locatie de productie a componentelor electronice pentru sisteme de franare si un centru de cercetare, urmate de firme care produc airbag-uri, piese din materiale plastice, un centru de productie, prezentare si vanzare a plantelor ornamentale, firme care produc componente electronice, producatoare de matrite si scule pentru industria de automobile. Un an mai tarziu, o firma germana construieste o fabrica de piese auto, ridica hale de productie, o cladire de birouri, cantina, cu drumuri si platforme asfaltate si cu parcare exterioara. Potrivit estimarilor anului 2007, in urma dezvoltarii Zonei Industriale Vest, Sibiul a atras investitii directe de aproximativ 250 de milioane de euro si crearea a aproximativ 3000 de noi locuri de munca. Loturi de vanzare Din suprafata totala de 123 de hectare cat are Zona Industriala Vest, 115 hectare sunt ocupate, iar restul sunt loturi ramase inca libere. in urma cu cativa ani, Primaria a scos la vanzare cateva astfel de loturi de teren cu destinatia constructii cladiri pentru servicii sau birouri, la pretul de pornire de 376 lei pe metru patrat plus TVA, insa ele nu s-au vandut. Dezvoltare spre vest "Zona Industriala Vest este una din zonele care permit dezvoltare. Teritoriul Sibiului este foarte neuniform construit si populat. Sunt zone unde densitatea este foarte mare. De exemplu Hipodromul sau Vasile Aaronul - prea mare deja, si sunt zone unde se poate construi usor, evident daca municipalitatea vine si cu infrastructura, si unde se poate dezvolta bine orasul, de exemplu inspre nord si inspre zona Aeroportului, Zona Industriala Vest", spune primarul Sibiului. Potrivit noului Plan Urbanistic General al Sibiului, zona vestica a orasului este o zona destinata extinderii activitatilor economice, pentru locuire, agrement si sport. PUG-ul prevede ca aici ar putea fi un Centrul Economic Vest, prin extinderea si dezvoltarea actualei Zone Industriale Vest, aducerea pe langa industrie, si a unor firme din domeniul serviciilor si al comertului en-gros si retail, dar ar putea fi si o zona rezidentiala, care se va dezvolta preponderent la nordul Caii Åžurii Mici. "Un PUG nu este numai un document de reglementare, este si un document de viziune si prin acest PUG dorim sa reglementam situatia unor zone care se dezvolta si care sunt bune pentru Sibiu, dar vrem sa aratam si directiile in care, in varianta optimala, ar trebui sa se dezvolte Sibiul. Asta nu inseamna ca in urmatorii zece ani se realizeaza tot ceea ce este prevazut in PUG. Dar cel putin, investitorii sau dezvoltatorii care vin in Sibiu isi vor da seama care sunt directiile de dezvoltare in acest oras", este de parere primarul Klaus Iohannis. aeroport vasile aaron continental carti sibiul aeroportul europa centura ocolitoare hipodrom agrement turda sport sibiul se renault locuri de munca centura ocolitoare a sibiului primarul sibiului zona industriala vest polisano centura criza economica primaria municipiului sibiu investitii zona industriala zone industriale piese auto klaus iohannis cartier rezidential strada turda de Sorana Maier ![]() Alte stiri adaugate miercuri, 03 noiembrie 2010Arhiva stirilor locale |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |