Livia Ognean, medicul de milioane care ingrijeste copii de sute de grame

- Au trecut cateva luni de cand ati demarat campania prin care ati incercat sa sensibilizati sibienii sa ajute Terapia Intensiva Neonatala. Au fost receptivi oamenii la aceasta campanie?

L.O.: Cei mai sensibili sunt cei care au copii sau care au avut copiii la noi. De asemenea, cei care macar au vazut sau vizitat sectia sunt sensibili pentru ca este foarte greu sa-ti imaginezi doar. Cred ca majoritatea nici nu pot sa-si imagineze cum arata un copil de 600 de grame, cum e sa ai un ditamai incubatorul, ca o naveta spatiala, si copilul sa ocupe doar a zecea parte din el, iar restul sa fie doar tuburi si aparate pentru ca asa se intampla la cei foarte mici - nu mai vezi copilul de cat de multe lucruri sunt in jur ca sa-i ajute. ..

- Este nevoie in continuare de sprijinul comunitatii?

L.O.: Nevoile sunt permanente si, practic, pentru fiecare banut se gaseste un scop. Suntem una din cele mai performante sectii din tara, dar asta nu inseamna ca nu este loc de mai mult. Exista aparate pe care noi nu le avem si care ar face ca supravietuirea copiiilor sa aiba loc in conditii si mai bune. Colectivul intinereste si asta face loc si stiintei nu numai muncii si atunci este nevoie de mai mult decat avem.

- Cum e munca in reanimare?

L.O.: Frumoasa.

- Åži grea?

L.O.: Nu pot sa spun ca e grea. Este solicitanta pentru ca trebuie sa fii foarte atent la cele mai mici detalii. Nu pot sa spun ca e grea pentru ca in primul rand imi place, in al doilea rand, pentru ca oricat ar parea de grea la un moment dat, cand copiii sunt bine, nu mai conteaza, realmente nu mai conteaza, uiti. Åži copiii ii tii minte de-a lungul timpului, ii tii minte dupa nume, ii tii minte dupa figura, dupa incubator sau in ce salon au stat, mai ales pe cei care au necesitat cel mai mult efort, cei care ti-au dat cel mai mult de furca. Pe aceia ii tii minte cel mai bine.

- Care sunt cele mai dificile cazuri?

L.O.: Prematurii cei mici, cei cu greutatea cea mai mica la nastere, ei necesita cel mai mare efort si cea mai mare investitie, de toate felurile, ca sa supravietuiasca. Dar sunt foarte grele si cazurile in care nu ai ce sa faci. Nu ai ce sa faci pentru ca din pacate inca sunt afectiuni care nu se trateaza la noi in tara, mai ales malformatiile.

- Nu se pot gasi solutii, sa fie trimisi in clinici din strainatate?

L.O.: Pentru malformatiile cardiace se mai gaseste, dar e foarte dificil sa trimiti copilul acolo unde trebuie. Partea chirurgicala e foarte greu de depasit la noi, astea sunt cazuri grele, pentru ca ai mainile legate, oricat te-ai stradui sa faci, nu ai cum.

- in tara noastra nu se fac astfel de interventii?

L.O.: Chirurgie pediatrica se face in centrele mari din toata tara, dar nu la nivelul la care se face in Occident. Sunt foarte putine locuri in care se face chirurgie de performanta, iar chirurgia neonatala este si mai dificila pentru ca, pe langa faptul ca trebuie sa operezi un om mic, trebuie sa faci si anestezie. Problema nu este chirurgul si operatia in sine, ci ingrijirea pre si post operator si anestezia. Este lipsa de anestezisti si pentru adulti, iar la copii anestezistii merg si mai rar sa lucreze pentru ca este si mai delicat, este cu totul alta specializare, este alta patologie.

- Ati fost in multe clinici din strainatate. Care sunt diferentele intre ceea ce este la noi si in alte clinici?

L.O.: De curand am fost la AKH, in Viena, unde am stat trei zile si pot sa spun ca cele doua mari diferente intre noi si Viena sunt legate de echipament si de personal.

Ei au tot ce le trebuie, in orice moment, nu trebuie sa se gandeasca si nu trebuie sa faca mereu referate pentru ceva de care au nevoie. Au toate echipamentele, chiar au si in plus. De exemplu, isi pot permite sa aiba un incubator, radiant termic, monitoare de toate felurile si o sala unde sa poata face instruirea personalului. Aici simuleaza diverse cazuri si, de fapt, acesta a fost si scopul vizitei, sa vedem cum se intruiesc ei. Asta prinde foarte bine pentru ca exista o sumedenie de situatii in neonatologie care nu apar zi de zi si, ca atare, daca nu ai vechime si experienta este foarte usor sa fii prins, ca tanar medic, tanara asistenta, nu neaparat pe picior gresit, dar numai cu cunostiinte teoretice despre o anumita situatie particulara. Spre exemplu, exangvinotransfuzia, o procedura invaziva care la noi se efectueaza astazi rar, o data, de doua ori pe an si ca atare sunt destui si medici si asistente care nu au vazut si nu au participat niciodata la o exangvinotransfuzie. Daca ai posibilitatea sa simulezi o asemenea situatie, atunci tot personalul este mai increzator si intr-o asemenea situatie, care este o urgenta, ai mult mai multa incredere si sanse ca lucrurile sa mearga bine, fara poticneli.

Aceasta ar fi o mare diferenta, cea legata de diferentele de instruire practica, pentru ca instruire teoretica avem. Iar cealalta este cea legata de personal, acolo personalul este mult mai numeros si in felul acesta pe langa monitoare, echipamente de care e nevoie, ai si oameni sa faci mult mai multe decat facem noi. Nu mult mai multe in termeni tehnici, cat mult mai multe lucruri aparent minore dar care conteaza foarte mult: discutii cu mamele, sprijinirea familiei, masajul, stimularea psihica si motorie a copiilor, o multime de lucruri care par neimportante pe langa lista lunga de echipamente si tratamente, dar care chiar conteaza cand copilul merge acasa. Poti sa faci si educatie pentru parinti, sa-i pregatesti pentru plecare acasa, iar trecerea sa se faca usor.

- S-a intamplat recent ca vreun copil nou-nascut cu probleme sa nu poata fi salvat din cauza lipsei de aparatura sau materiale?

L.O.: in ultimii ani, nu. Copiii care au murit nu au murit din aceasta cauza. Cei care au murit in ultimii ani au fost copii cu malformatii grave sau cu o prematuritate extrema, situatie in care nu avem ce sa facem mai mult. Ne-am obisnuit sa ne gospodarim foarte bine banii din programele nationale si sa lucram pe protocoale, pentru ca incet - incet avem niste protocoale pe care le aplicam si este mai bine asa.

- Care a fost cel mai mic copil pe care l-ati ingrijit?

L.O.: Chloe, si ca greutate si ca varsta de gestatie, pentru ca ea a avut 24 de saptamani si 620 de grame. Am mai avut copii de greutatea asta, 640 de grame dar mai "batrani" - 26 de sapatamani, ceea ce conteaza foarte mult. Cand vine vorba de varsta de gestatie si o zi in plus in uter conteaza si atunci chiar daca greutatea a fost aproape aceeasi, problemele pe care le-au pus ceilalti copii au fost mult mai mici decat cele pe care le-a pus Chloe. Anul acesta am avut destul de multi copii cu greutatea sub 800 de grame, cu varsta de gestatie 28 de saptamani, practic cel mai dificil de ingrijit.

- Au fost mai multe cazuri de copii nascuti prematur decat de obicei?

L.O.: Anul acesta au fost mai multe cazuri decat anii trecuti.

- Exista si o explicatie pentru acest lucru?

L.O.: in afara de conditiile socio-economice si de nivelul de educatie din ce in ce mai scazute, pentru rata mai mare de prematuritate exista o explicatie: faptul ca varsta de procreere se cam muta. in ultimii ani au fost multe nasteri sub 18 ani si multe nasteri peste 35 de ani, cand riscul de prematuritate creste. Apoi mai exista si fertilizarea in vitro si alte tehnici de reproducere asistata, cu risc mare de sarcini multiple si sarcinile multiple cresc riscul de prematuritate. Pentru fiecare categorie in parte gasesti cate o explicatie, dar din pacate nu avem o baza epidemiologica sau niste studii care sa ne confirme ceea ce noi vedem.

- Care sunt cele mai dificile momente?

L.O.: Primele zile, cand trebuie sa le spui parintilor ca exista sanse, dar nu poti sa le spui niciodata care sunt, sau cat de mari, in niciun caz nu poti sa le dai un procent. Nu poti sa le spui parintilor nici ca este foarte grav, pentru ca nu e foarte grav, e doar o situatie complicata in care trebuie sa astepti un pic sa vezi si ce poate copilul. Pentru ca tu stii ce poti, dar trebuie sa vezi si care este puterea copilului sa treaca peste toate.

- Sunt recunoscatori parintii atunci cand copilul lor pleaca bine din spital?

L.O.: Sunt unii care vin la noi ani de zile. in ochii celor mai multi vezi recunostinta si, mai ales daca copilul este bine, asta e destul pentru noi sa mergem mai departe.

- Cum ati ajuns medic neonatolog?

L.O.: Din greseala, chiar din greseala. in niciun caz pentru ca as fi stiut cu ce se mananca. in studentie nu am intrat intr-o sectie de nou-nascuti decat de vreo trei ori si nu in sectia propriu-zisa, ci in sala de nasteri. Deci nu pot sa spun ca stiam despre ce este vorba. Dar atunci cand am luat rezidentiatul am vrut sa imi continui pregatirea la Tg. Mures, acolo unde am facut si facultatea, la Targu Mures nu mai erau locuri pentru pediatrie, am zis sa iau Bucurestiul, pentru ca de acolo puteam sa-mi iau transferul mai usor... si acolo erau locuri la neonatologie.

- Acum ati face altfel?

L.O.: Nici gand!

- Credeti ca ar trebui sa se implice comunitatea mai mult?

L.O.: Cred ca atunci cand un lucru merge bine in burgul, in orasul tau, asta trebuie sa ne faca pe toti mandri si nu numai atat, ar trebui sa ne faca pe toti sa dorim ca lucrurile sa mearga si mai bine. Asa cum Sibiul a ajuns sa fie vestit, iar atunci cand spui ca traiesti in Sibiu toata lumea sa te invidieze, in momentul in care Sibiul ajunge asa, atunci fiecare lucru care merge bine trebuie incurajat sa mearga si mai bine.

Åži cand vine vorba de copii si practic de viitorul familiilor, de viitorul orasului, trebuie sa se implice toti cei care pot sa o faca. Åži cei care pot cel mai bine sa o faca sunt cei care au firme, asociatii, fundatii. Spre exemplu, cu asociatia Bisericii din Groapa am semnat un protocol si ne-au facut o donatie. Asa cum sunt ei, cu siguranta mai sunt si altii care pot face la fel. Cel putin eu asa as face. Daca as fi om de afaceri in Sibiu si as sti ca exista un loc in care lucrurile merg bine, si acest fapt este absolut verificabil, ne raportam datele la o baza de date americana care poate fi verificata si unde se poate vedea foarte clar ca rezultatele noastre sunt comparabile cu cele ale spitalelor din Statele Unite si din Europa Occidentala, as oferi un ajutor. Poate ca neincrederea este cea care face ca oamenii sa se abtina de la actele de caritate. Dar la noi rezultatele se vad in supravietuirea copiilor, in calitatea vietii copiilor ulterior. Acestea toate sunt vizibile.



- Sunteti unul dintre cei mai apreciati neonatologi. De unde vine acest lucru, din multa pregatire, din multe experiente in clinici din strainatate?



L.O.: Din ambitie, din munca si din dorinta de a sti mai multe, de a intelege mai multe. Este o munca pe care nu o poti face daca nu iti plac copiii.

- Presupune sacrificii?

L.O.:Presupune sa iti placa ceea ce faci si pasiune. Daca te gandesti in termeni de sacrificii poate ca nu mai mergi nicaieri mai departe, pentru ca daca stai si pui in cumpana altele, s-ar putea sa nu ti se mai para ca merita. Daca pur si simplu iti place ceea ce faci, nu te gandesti ca, in timpul in care citesti trei articole, te poti uita la un film, pentru ca asta nu conteaza.

- Cum pot sa va sprijine cei care vor sa va ofere o mana de ajutor?

L.O.: Prin Asociatia Baby Care am demarat campania " Un vis, o speranta, o viata " iar cei care vor sa ofere un sprijin Terapiei Intensive pentru Nou-Nascuti o pot face in contul Asociatiei Baby Care, deschis la BRD Sibiu, Cont IBAN: RO50BRDE330SV17320.